Arborele genealogic al lui Cristian Popescu

Cristian Popescu

(1959-1995)

Arborele genealogic

Ca şi cum toate manechinele din vitrine s-ar face după chipul şi asemănarea mea: eu copil, eu bărbat, eu femeie. Ca să devin cel mai mare creator. Ca şi cum toţi vecinii mei ar vedea, când s-ar privi la oglinda din lift, chipul meu la diferite vârste, vârstele lor. Iar eu aş îmbătrâni înainte de vreme.

***

Duminica, în cimitir, vine multă lume. Multă lume intră şi iese din cavoul familiei noastre, cavou prevăzut cu două intrări: una pentru bărbaţi, alta pentru femei. Când n-o vede nimeni bunica intră pe la bărbaţi ca să mai stea de vorbă cu tata, cu bunicul.

***

Arborele genealogic al familiei Popescu e falnic. El creşte în Cişmigiu, lângă lac. Mai întotdeauna e împodobit cu globuri şi beteală şi e altoit cu un stâlp de telegraf. Printre crengile lui am aşezat bibelouri, fructe de porţelan. Am scrijelit cu un cuţitaş pe coaja lui: „Popescu + Dana + Cristi + mama = LOVE”.

***

Când eram mic aveam o pernă mare, moale, caldă, umplută cu miez de pâine. Şi-am rugat-o pe mama să-mi coasă multe felii de pâine una de alta ca să am şi o plapumă. Ştiam eu că femeile sunt pline cu miez, de-asta sunt aşa calde şi moi.

***

Bunicul meu are 83 de ani. El şi-a exprimat nedumerirea că dacă există în vitrine manechine-copii, de ce n-ar exista şi manechine bătrâne. Aduse de spate, cu părul alb, ridate, cu sânii lăsaţi. Cel puţin în vitrinele din cartierul lui să existe şi câteva manechine de-astea.

***

În ţara noastră cresc codrii şi păduri întregi de arbori genealogici ai familiei Popescu. În aceste păduri venea Cristi de mic să asculte susurul şi ciripitul. Să asculte cum creşte iarba verde. Dar, tolănit la rădăcina arborilor genealogici, ţinând strâns la piept capul iubitei auzea cum îi creşte acesteia părul la subţiori.

Fiecare arbore genealogic creşte deja lăcuit şi încrustat cu motive populare aşa că poţi rupe orice crenguţă drept suvenir. Aceşti arbori îmbrăţişează cu crengile lor turiştii şi le întind în semn de rămas bun ramul care ne-a fost la vremuri de răstrişte, numai nouă prieten. Şi în acelaşi timp râul le răcoreşte picioarele ostenite.

***

Mama înmoaie în fiecare dimineaţă degetul arătător în praful ce s-a aşezat pe masă, cum şi l-ar muia în frişca de pe tort şi gustă şi ne spune: „azi va fi o zi proastă; o să ne meargă rău”.
Apa se-ncheagă în pahare ca un ochi bulbucat, pâinii îi mijeşte barba, poza lui tata broboneşte sudoare şi nu pot să vorbesc cu gura plină de limbă, dinţi şi măsele că nu-i frumos.

***

Uite că-ncet-încet am strâns şi eu o carte. Cu hârtii de-o sută în loc de foi şi din când în când câte-o dantelă-ngălbenită printre pagini. O răsfoiesc acum visând la blănuri pentru mama, la rochii de mireasă şi sticle cu parfum, şampanie pentru toată lumea. Cine n-ar vrea s-o răsfoiască? Cine n-ar vrea s-o aibă-n biblioteca lui?

Şi-am să mai scriu vreo două-trei volume să lase urme adânci în conştiinţe, să schimbe viaţa oricărui cititor.

Dantele-am pus, aşa, din slăbiciune, ca să mai aibă ce citi şi cei cu cecuri multe.

***

Şi cât am să mă mai îmbăt cu ţuica asta proastă făcută din prunele arborelui genealogic al familiei Popescu? Şi, domnişoarele, cât am să le mai servesc cu delicioasa dulceaţă făcută de bunica din gutuile arborelui genealogic al familiei Popescu? Sau compotul de piersici sau tortul de portocale sau bomboanele cu vişine sau manechinele din vitrine sau scaunele de bucătărie toate crescute în arborele genealogic al familiei Popescu. L-a altoit tata c-un topor.

***

O fi mulţi popeşti pe lumea asta dar şi mai mulţi au fost şi vor fi pe lumea cealaltă. Acolo şi numai acolo cartea mea se va bucura de adevăratul ei succes. Admiratoare, înalte, suple se tolănesc la mine în vis. La bunica vin toţi îngerii cu aripi zdrenţuite şi ea îşi rupe câte-un fir din părul alb şi lung până-n pământ ca să-i cârpească. Toate mătuşile de-acolo, de sus, nasc pruncul-bibelou, cel mai curat porţelan, cu chipul meu, cu fruntea-lată şi-l lasă într-o noapte pe noptiera admiratoarelor mele de-aici, de pe pământ. Şi toţi m-aşteaptă. Mă-ndeamnă. Fac pronosticuri. Pariază.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Arborele genealogic al lui Cristian Popescu”

  1. Andreotti Says:

    Trist destin pentru un îndrăgostit de viață care și-a trăit aproape cei 36 ani în proximitatea morții conștientizate… și, totuși, cât de frumos a știut să trăiască, în scurtul parcurs, al tramvaiului său, între două stații.

    Zilele trecute, i-am citit puținele poezii și frânturi de gânduri găsite pe internet, ascultându-l pe Balasevic, total întâmplător, – frumoasă și tristă imbricare între ei -, și m-am trezit îndrăgostită de el, de Popescu.

    „În locul pozei de pe crucea ta am pus o oglinjoară din poşeta mamei şi ea vine la mormânt s-aducă ceva flori şi înainte să plece îşi aranjează părul şi se rujează în oglinjoara aia.” – din poemul „Despre tata şi noi”

    • mesmeeacuttita Says:

      🙂 Cristi Popescu era un mortidofor (prefer acest posibil barbarism în locul cuvântului thanatofil, care sună prea științific și rigid), dacă îmi e îngăduit să propun acest joc grav..

      • Andreotti Says:

        Mesmeea, eu nu stăpânesc, ca tine, cu atâta abilitate și frumusețe, jocul cu cuvinte. Eu sunt doar pătimașă 🙂 Cred că ai dreptate, Popescu era un mortidofor, dincolo de orice joc grav s-ar insinua în asta…

  2. mesmeeacuttita Says:

    E sănătoasă și patima, adesea (sau uneori) 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: