albnegru

San Franciso1917

Fotografiile acestea de la începutul secolului XX sunt ca vinul-marmeladă: au gust tare, aromat și te lovesc direct în cord. Albnegrul le face din start să fie spectrale (față de Babelul culorilor contemporane în mileniul trei). Să fie stafielnice și îmbibate nu doar de nostalgie, ci și de langoare. Cred că acesta este lucrul care îmi place într-un chip neprețuit – langoarea, reveria de așteptare pe care astfel de fotografii o produc. Privind o astfel de fotografie, construiești de fapt biograficțiuni care îți tihnesc, te mângâie – ele sunt lumi compensatorii de imagine, odihnitoare și simultan neliniștitoare. Copiii, doamnele, domnii din fotografie au murit. La fel au pierit și vehicolele, ustensilele, poate și locuințele de odinioară. A rămas doar fotografia albnegru, disipată în spațiu și timp (sau dincolo de acestea). Ca o bomboană veche, acidulată, care încă nu s-a stricat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: