Tăietura Turcului

Firește că proustianizez adesea despre iernile de odinioară, fie că sunt la un pahar de ceai verde de iasomie (sau ceai mov de fructe de padure), fie ca sunt acasă, la o cahfea făcută în ibric țigănesc (de aurari din preajma Târnăvenilor). Douăzeci  și unu de ani, până m-am căsătorit, am locuit într-un bloc clujevit cu nouă etaje, aflat lângă Tăietura Turcului. Iar Tăietura asta era o pantă strașnică, de 150 de metri (poate și mai mult), unde iarna mașinile (nici chiar camioanele) nu prea puteau să urce ori se împotmoleau de-a binelea. Așa se face, e previzibil, cred, că iarna, când nămeții se așezau temeinic în straturi și zăpada se întărea, pe Tăietura Turcului aveau loc cele mai grozave partide de săniat unde veneau cu nemiluita toți copiii din cele șase blocuri turn (de 9 etaje – gloria cartierului Grigorescu), cu sănii de toate soiurile – din lemn cu blăniță pentru șezut, din metal vopsit în verde ori  maro ori negru, din plastic, ba chiar și pe pungi tăiate (de la o vreme), pe schiuri rupte și improvizate pentru poponeața protagoniștilor și tot așa. Unele sănii arătau ca niște cutii de chibrituri umflate, altele ca niște arme de vânătoare, altele erau pur și simplu niște sănii casnice ori de jucărie, cumpărate de la magazin și care nu rezistau mai mult de o iarnă, după care implodau, se pulverizau. Dimineața ori la prânz când ne zăream la ochii unii pe altții, săniatorii, nu  era mare scofală, dar în amurg începea un concurs de chiuituri și strigăte și răcnete și chicoteli și imprecații și azmuțituri care erau pe măsura săniilor pe care fiecare din noi le aveam și le dirijam. Eu ziceam mereu una și bună – că nu știu să conduc prea bine sania, așa încât strigătul meu, de la bun început, acesta a fost – Hepa, că nu știu să … (aici urma un verb argotic ori jargonard). În orice caz, am avut noroc, întrucât, după ce, o vreme, competitorii au râs de mine, au găsit altceva mai bun de făcut și au învățat să se ferească tocmai fiindcă aș fi riscat să le încurc pârtia și propriul lor săniat aflat la rivalitate cu ceilalți. Drept care eram lăsată să am pe margine o pârtie  îngustă, unde nimeni nu se înghesuia să mă ia la rost. Tăietura Turcului era, de aceea, uneori, doar a mea, fără vreun risc de coliziune ori încâlceală săniască. Ce vremuri – firește că le-aș întoarce chiar acum să fie aici cu mine când scriu despre ele, afară e frig, în casă e cald și bine, beau ceai, mă uit la pozele din copilărie și mă gândesc cu jind la Steaua Polară!

Anunțuri

15 răspunsuri to “Tăietura Turcului”

  1. PORIFERN Says:

    Sunt cateva lucruri pe care mi le aduc aminte de atunci. Ma purat cineva pe o sanie si ma uitam in urma. Un tunel de zapada. Nimeni nu se plangea, nimeni nu astepta raul. O liniste uriasa si un aer adanc, curat.

  2. PORIFERN Says:

    *Ma purta :). Pesemne memoria vrea sa stea sub zapada.

  3. Mihail Lungu Says:

    Când mai veneam iarna la Cluj, mergeam cu sania împreună cu verii mei pe o străduţă care pornea din Calea Turzii şi ducea înspre piaţa – pe vremea aceea – Engels. Foloseam (nu ştiu de ce) doar trotuarul, deşi maşini nu prea circulau. Dar asta a fost şi mai demult, prin anii ’60.

  4. Calin Valean Says:

    Am citit articolul foarte curios sa aflu ce era dupa „Hepa, că nu știu să…”, care era verbul acela şi dumneavoastră l-aţi ascuns de tot! 🙂

  5. tiberiumatei Says:

    Superb !
    Cu nemărginită umilință anunț că, și noi, cei ce locuiam chiar la începutul străzii Grogorescu ( Rakoczi ) ne mai rătăceam pe Tăietură ! De Rosetti, nu mai vorbesc, de Valea Florilor ( Viragos ) care dădea în Mașiniștilor, ce să mai zic ?
    Poate doar epocile diferă ?
    Superbă poveste, interesante formulări !

  6. Tudor Says:

    Desi nu așa abrupta, si strada Uliului era atunci un loc fain de săniuș.. La fel, poiana de mai sus de muzeul satului, pentru ski. 🙂

  7. horea Says:

    Era in varful Taieturii un vizitic(cismea) pe care o deschideam seara dupace venea schimbul de la Metalu Rosu si ce intreprinderi mai erau în zona. Și curgea apa pana dimineata cand mergeau oamenii la servici și inchideau robinetu. Atunci gheata, atunci partie pana in dispensar sau in chioșcul de ziare al d-nei Tripon!

  8. Marcel Says:

    Haha…Donath 2!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: