Mergând, acum aproape un an, cu niște prieteni, la Sibiu, la spectacolul „Maestrul și Margareta” (pus în scenă de regizorul Zoltan Balasz), am povestit (pe drum) cu haz despre multele nume pe care le are diavolul în românește. Iată-le (lista e impresionantă și e alcătuită, în principal, de reputatul Vasile Bogrea):
Satană, Diavol, Naiba, Demon, Aghiuţă, Necuratul, Încornoratul, Tartor, Belzebut, Scaraoţchi, Michiduţă, Nichipercea, Pârlea, Sarsailă, Faraon, Idol, Împeliţatul, Mititelul, Nefărtatul, Nevoia, Pârdalnicul, Procletul, Pustiul, Vicleanul, Cel de pe comoară, Cel din baltă, Ducă-se pe pustii, Ucigă-1 crucea, Bată-1 crucea, Ucigă-1 toaca, Mamon, Săcretul, Şotea, Hâdache, Năpustul, Spurc, Spurcat, Şeitan, Şotcă, Ucigan, Bedă, Benga, Carcandilă, Mutul, Pocnetul, Sarsan, Scaloi, Slactafur, Împiedicătorul, Nepriitorul, Păcatul, Lucifer, Vătaful, Bulicheriu, Cotilici, Desachii, Dodielnicu, Fesache, Găvozditul, Goidilă, Handrea, Hanţu, Hanţiutul, Moflea, Manghina, Palima, Paftaru, Sana, Chioru, Bestrega, Budura, Frângă, Ghitcu, Zgaiba, Zgâmbea, Matracuca, Veliar, Suca, Daracu, Izicuţă, Triscatarat, Benghisul, Hicleanul, Antihrist, Codică, Cornilă, Cornea, Pedicaşul, Întunecilă, Bălţatul, Slutul, Şchiopul, Neobrăzatul, Nelegiuitul, Osânditul, Osânda, Trăsnitul, Tărtărău, Talpa Iadului, Cel din scorbură, Sfântâniţă, Şchiopică, Burghelea, Chirică, Chirilă, Costache, Ivănuţă, Nicodilă, Niculuţă, Făcăduţă, Bălosul, Vârlan, Hantătar, Iuda, Horilcă, Bată-1 Sfântul, Iaca-cui, Eosfor, S-lT creapă numa (să-I crape numele).
Când, acum câțiva ani, i-am trimis lista aceasta lui Andrei Codrescu, el a avut un comentariu simpatic foc, anume: “E-n veritas extraviu dracu’ la romani! Ar fi studiu interesant sa identifice cineva regiunile de unde vin numele si daca sunt asociate cu o calitate a dracului — Pacatul si Necuratul sunt clare, dar unele nume vin direct din mitologii pre-crestine, ca Cel de pe comoara, Cel dn balta,” iar altele sunt complet misterioase ca Handrea si Hantu. Cred ca numarul asta coplesitor de denumiri inseamna ca la romani nu s-a simplificat dracu ca-n occident, ci si-a pastrat insusiri arhaice. Foarte interesant si melifluu! Desigur ca aceasta bogatie de dracie l-a atras pe Bram Stoker care l-a sustras numai pe dracul medieval — dragonul.”
ianuarie 12, 2015 la 9:30 pm |
Reblogged this on torinicolau.
ianuarie 13, 2015 la 11:08 am |
Diavolul, dracul, este impersonal, existența sa este aparentă. Poate din cauza asta poveștile, toată mistificarea sa este prezentă peste tot. Pe când Ulise, numit așa de latini, Odiseu la originalii greci, este unic.
Pe diavol nu-l regăsesc în virtualul minții mele, pe când Ulise abia dacă-și începe călătoria.
ianuarie 13, 2015 la 6:37 pm |
Mr. Scorchfield e mai grec decat grecii 🙂
Si eu consider ca sunt mai odiseica decat Aghiuta, dar povestile sunt povesti (si snoave) – de ce sa le imputinam?!
🙂
ianuarie 15, 2015 la 8:04 pm |
Era o notă personală, sigur că-mi plac poveștile, toate, de pe toate continentele, meridianele. Iubesc povestea, dar sigur că am dreptul să am o mare iubire.