Magister ludi

La început au fost niște povești despre psihanaliză, niște nuanțe lăuntrice despre ramificațiile umane, la curs, la Facultate, când l-am zărit întâia oară pe domnul Ion Vartic, acesta îi era numele oficial, dar avea să primească atâtea altele (hâtre) de-a lungul anilor. Apoi a fost o poveste întreagă despre filmul Glissando (atunci ieșit la iveală, regizat de Mircea Daneliuc și aproape interzis de regimul comunist, în vreme ce noi comentam cu aplomb la cel mai liber și straniu curs academic) și despre Călăuza lui Tarkovski. Apoi au fost povești despre Hoffmann și Faust și craii de Curtea Veche și alți ciudați minunați. Și, apoi, în sfârșit, am ajuns la cartea noastră de căpătâi: Maestrul și Margarita de Mihail Afanasievici Bulgakov. Eram trei neofiți bulgakovfili (sau ultrafani) de care știam prin 1983-1984-1985: domnul Vartic, Corin (Braga) și eu. Trupa de ghiavoli hâtri care se scoborau în Moscova şi făceau o droaie de isprăvi şi farse faţă de muritorii atei ai capitalei sovietice ne-au legat de la început. Mai era vorba, firește, şi despre o evanghelie ciudată. Însă diavolii și vrăjitoarea Margarita au fost cei care ne-au făcut să vorbim adesea în trei, să șușotim, să conspirăm. Domnul Vartic, demn să facă parte tocmai din suita lui Woland (dar rolurile acestea le-am repartizat cu destul histrionism ceva mai târziu, după terminarea Facultăţii de filologie), s-a dovedit el însuşi a fi un avocat al scriiturii bulgakoviene. Acest dascăl exotic în Literele clujevite era un histrion reputat, un șugubăț și un hâtru de anvergură, un ironic greu de secondat, dacă nu aveai replica spontană și vivace. Trebuia să ai o istețime recidivistă ca să îi faci față. Prietenia mea, a lui Corin Braga şi a lui Ion Vartic (căruia multă vreme i-am tot scris numele, în dedicaţiile pe carte sau în dialogurile stradale, ca fiind Johannes Wartik!) s-a şi bizuit mulţi ani de zile, de altfel, tocmai pe pasiunea în trei pentru capodopera bulgakoviană, dar și pe împărtășirea unui simț ludic aplicat și bifurcat, înrudit cu replicile diavolilor voioși și benchetuitori (când nu erau pedepsitori) din romanul Maestrul și Margarita!

După terminarea facultăţii (prin 1985, 1986 sau 1987), unul din consensurile teatrale stabilite între Corin, Ion Vartic şi mine a fost acela că toţi trei (prin felul nostru apăsat histrionic de a fi) am putea încarna, metaforic vorbind, nişte „ghiavoli” din capodopera bulgakoviană. Iar rolurile erau repartizate astfel: Ion Vartic era Messirele, Corin era Behemoth, iar eu eram Hella (sau Hellandra, întrucât îi hibridasem numele cu numele meu real). Celelalte roluri nu aveau încă acoperire. Mai târziu, când am descoperit şi pasiunea Martei Petreu pentru acelaşi roman, am decretat-o Hella nr. 2 made in Clusium, stabilind de comun acord că rolul Margaritei şi cel al Maestrului nu ar putea fi ocupate de nimeni din realitatea noastră. Eram, însă, nemulţumiţi (domnul Vartic, Corin și eu) de faptul că nu găsisem cine să ocupe rolurile lui Azazello şi Koroviev (năstruşnici simpatici foc)! În 2004, după prăbușirea regimului comunist în România, dascălul nostru extravagant a publicat Bulgakov şi secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la Maestrul şi Margarita (Biblioteca Apostrof) care analiza în detaliu multe elemente oculte din faimosul roman, răsucindu-le livresc, în stilul rafinat, nuanțat, aromat și revelatoriu al eseistului care era Ion Vartic. Apoi, în 2005, s-a născut, ca un triumf al obsesiei mele și a noastre (trioul hâtru), proiectul Bulgakoviada, în urma anchetei literare pe care am propus-o în revista Steaua: „Care este romanul-capodoperă al secolului XX” (din literatura străină).

Aşa s-a născut călătoria fabuloasă la Moscova, în luna iulie a anului de grație 2005. Deși Ion Vartic nu a ajuns cu noi la Moscova, el s-a dovedit a fi un însoțitor mental al călătorilor care eram, schimbându-și doar parțial registrul, adică fiind tot mai apropiat de ipostaza Koroviev. Am publicat jurnalul moscovit în cartea colectivă Sadovaia 302 bis, dar există o scenă pe care am uitat să o narez acolo, așa încât este timpul să o fac aici. Am căutat cu ironie întreită clădirea Massolitului (casa Griboedov), deşi ştiam că aceasta nu mai avea cum să mai existe. Și, acolo, în grădina acelei clădiri care fusese odinioară un pion-cheie în istoria literaturii ruse și în capodopera bulgakoviană, deși clădirea nu mai exista, ci fusese înlocuită, mi s-a părut că îl zăresc pe domnul Johannes Wartik tocmai pregătit să bată în piroane o stemă cu imaginea lui Koroviev, într-un stâlp izolat din grădina sălbăticită. Întrucât domnul Vartic nu a fost la Moscova, în iulie 2005, în timpul Bulgakoviadei, i-am simțit lipsa din plin, așa încât apariția sa a fost o halucinație, dar una râvnită, întru comuniune spirituală. Dar nu doar acolo l-am zărit, ci și, altădată, pe scara care ducea la așa-zisul apartament al Diavolului, unde reputatul eseist și dascăl exotic vopsea cu o pensulă destul de lată următoarele vorbe: Domnilor locatari, oare sunteţi chiar atât de limitaţi încât să acoperiţi cu vopsea ceea ce scrie aici? Aceste cuvinte erau scrise cu adevărat pe unul din pereții verzulii care duceau spre apartamentul Diavolului (astăzi preschimbat în Muzeu Bulgakov), dar eu mi-l închipuisem doar pe un anumit hâtru clujevit, scriindu-le cu tâlc.

Se cuvine a fi spus că, înainte de a fi fost bulgakovfil și bulgakovian, Ion Vartic (viitor și actual Johannes Wartik) a fost un urmuzian, un ionescian și, era cât pe ce să uit, un caragiofil. Pe vremea când eram studentă (și mai încolo chiar), era faimos întrucât fusese eminența cenușie, de două ori (cu generații diferite), pentru punerea în scenă a variantei românești a Cântăreței chele, anume Englezește fără profesor. Iscusința sa de a izbuti să treacă de cenzura comunistă, să păcălească tartorii regimului și să o facă hâtru, asemenea unui abil și isteț ghiavol bulgakovian, stârnise admirația tuturor (spectatori, actori, studenți, profesori, scriitori). Spectacolele cu Englezește fără profesor fuseseră de pomină, într-un sens ludic care depășea conținutul teatrului ionescian, miza fiind dublă ori chiar triplă: era vorba despre niște spectacole subversive și pamfletare, de fapt, la adresa dictaturii care era satirizată prin intermediul unor omuleți veseli ce râdeau cu foc și sesizau absurdul inerent din realitatea cotidiană. Iar domnul Vartic era (și este) un maestru în a sesiza grotescul, ridicolul; un balerin al ricanărilor, atunci când realitatea este decepționantă, un delicios causeur când poveștile (narațiunile) au timp să fie rostite, auzite, ținute minte și spuse mai departe. Un șarmant entertainer, când își dezleagă limba între prieteni și izbutește să treacă de timiditatea care îi este co-părtaș de făptură lăuntrică.

Ceea ce m-a captivat și fermecat întotdeauna la Ion Vartic a fost ludicul nativ și stihial. Acest soi de ludic cu ramificații într-un singur show omenesc (complicat, fiindcă, pe lângă latura lui vădit ironică, Ion Vartic este, în felul său, și un kafkian prin adopție) m-a făcut adesea să știu, să pricep, să constat și să propovăduiesc că nu doar – dacă dragoste nu e, nimic nu e, ci și că – dacă joacă nu e, nimic nu e! Cu un Magister ludi precum Johannes Wartik nu există plictiseală, nici fanare, nici lâncezeală mentală, nici uitare, ci, în chip constant, doar povestășie, plăcere epică și intelectuală, pitoresc, șarm și vrăjitorie. Uneori, melancolia ne încearcă pe toți, dar, oare, nu este ea tocmai atu-ul ludicilor care știu că râsul este granița muncită a unei lumi în care, altfel, făpturile umane se plictisesc și uită că au gura folositoare pentru râs, nu doar pentru mâncat și înghițit!

Anunțuri

2 răspunsuri to “Magister ludi”

  1. scorchfield Says:

    Visul:
    „Din una dintre aceste case a văzut venind un bărbat în veșmîntul jucătorilor cu mărgele de sticlă și prin mintei-a trecut că acesta va fi unul dintre legendarii lusores, poate chiar magister ludi însuși. Simțea intens vraja acestei atmosfere, totul i se părea aici bătrîn, sfințit, încărcat de tradiție…”

    Hermann Hesse, jocul cu mărgele de sticlă, Rao 1994, pag.91.

    N.B.
    lusores și magister ludi apar în aldin, WordPress nu ne lasă să încadrăm html.

    • mesmeeacuttita Says:

      Aveti dreptate, laolalta cu HH, desi nu ma codesc sa recunosc ca nu as fi dorit defel un magister cu margele de sticla. I-am preferat mereu pe cei hatrii, fiindca, desi neintelepti uneori, cu ei nu te plictisesti niciodata! Sfatosenia lor are mereu un umor de intretinere si de antrenament mental!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: