centrul de reorganizare a realităţii

IMG_2069

1998

15 iulie

Azi-noapte ajunsesem în centrul de reorganizare a realităţii. Acesta era chiar sufrageria din casa bunicilor. Centrul se afla într-o clădire uriaşă, înconjurată de curţi interioare, unde fusesem convocat precum la o cazarmă militară. Pe când dădeam ocoluri largi clădirii, de la distanţă, am observat că se întâmplă ceva ciudat. Împrejurul meu, pe măsură ce mă deplasam, lumea se rearanja, ca o imagine care se reface pe calculator. Câte o porţiune din realitate se bruia, se estompa, apoi imaginea redevenea clară. Lucrurile păreau să-şi reia înfăţişarea dinainte şi totuşi simţeam că ceva teribil se schimbase în ele. Primul astfel de proces se desfăşurase brusc, măturând toată realitatea dimprejur, dar acum continua pe porţiuni mai mici, care nu reuşiseră să se stabilizeze.

Doi indivizi care păzeau centrul m-au identificat ca suspect, după faptul că aveam sprâncenele asimetrice, de unde am dedus că schimbarea afecta în special lucrurile simetrice. Modificarea perspectivei avea loc dintr-un punct aflat în encefal, pe care mi-l simţeam apăsând greu pe pernă. Parcă cineva îmi dădea instrucţiuni precise asupra gesturilor mentale prin care să reorganizez lumea. Punctul din ceafă coincidea cu centrul militar, care nu era un sediu modern, cu aparatură şi panouri electronice, ci, după cum spuneam, era chiar casa bunicilor, goală.

25 octombrie

Primesc din când în când mesaje disperate. Azi-noapte am visat că îmi revedeam, după nu ştiu cât timp, cele două acvarii din copilărie, lăsate în paragină. În lumina gazoasă a becurilor, arătau jalnic. Apa scăzuse cam cu o treime, iar pe geamul interior nivelul normal era marcat de o dungă circulară de alge. Sticla era murdară şi acoperită de un puf verzui, care te împiedica să priveşti înăuntru. De când nu mai aerisisem şi nu mai sifonasem acvariile, apa băltise, se clocise, devenise uleioasă, grea şi sufocantă. Mă aşteptam ca peştii să fie morţi, plutind cu burta în sus sau căzuţi pe nisipul de pe fund. Totuşi, letargici, continuau să dea rar din aripioare şi să clipească din buze, gata să se aplece pe o parte ca nişte vapoare eşuate. Am scrutat cu atenţie spaţiul dintre plantele mortuare, dar nu am descoperit nici un cadavru. Cei doi scalari roşii erau vii, unul se îndoise ca o frunză obosită atârnată într-un colţ al bazinului, celălalt se menţinea drept între două alge afumate.

Însă uimirea mi-a fost provocată de doi peşti beta. Pe cînd eram adolescent, multă vreme nu îmi supravieţuise în acvariu decât un singur bărbătuş, care se plimba printre pietre, negru şi ponosit de singurătate. Acum am descoperit că aveam doi, un mascul şi o femelă. Au ţâşnit unul de lângă altul într-un fulger de culori. La împerechere, specia se aprinde într-un curcubeu fluorescent de albastru, mov şi portocaliu. Peştii mei erau splendizi şi maiestuoşi. Am simţit bucuria urcând în mine din pântec: însemna că acvariile nu erau iremediabil părăginite, că puteam să le readuc la viaţă. Am început să caut într-un bufet mâncare uscată pentru peşti. I-am întrebat pe ai mei dacă nu aş putea să le dau firimituri de pâine sau făină. Era, însă, evident că trebuia să cumpăr pureci vii de baltă, sau chiar viermişori, la care peştii mei să se repeadă veseli şi arţăgoşi. Vedeam limpede: trebuia să curăţ geamurile de alge şi, mai ales, să dau drumul la pompa de aer şi la sifon, ca bulele zglobii de oxigen şi apa circulată de filtru să rânească masa aceea de mâl, să readucă viaţa în acvariile stătute ale sufletului meu, pe care le-am lăsat de atâta timp în paragină, nemaicurăţindu-le de vise şi de spaime.

(Corin Braga – Acedia. Jurnal de vise. 1997-2008, Editura Polirom, 2014)

 

IMG_2070

(imagini primite de la Yoshiro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: