organul de percepție

il_fullxfull.466360922_29hs

Ploaia rece se abătuse peste pământ ca o pisică sălbatică. Lângă gardul din parc, două corpuri se frecau unul de altul. Hainele erau întredeschise, dar nu dragostea ieșea dintre ele. Gemete mici, ude și ele, apoi piele înroșită. Nu era dragoste aici. Corpurile acelea erau niște obiecte sparte.

 Caută mai întâi dragostea în tine, mi-ai spus atunci,

află ce-i poezia, du-te până la capăt.

Chițăiturile celor două corpuri prăvălite se auzeau tot mai stins. Îmi simțeam carotida ca un nasture de rochie. Ochii mei se lipiseră de cămașa ta.

Җ

O fotografie cu scoica uriașă din Santorini în poala rochiei de pânză. Obiectul acela rugos îmi amintea de mine ca fetus. Viața era alcătuită din foi de ceapă albă. Scoica era un obiect amoros, o lipeam de piept și ațipeam. Mă găseam într-o pâlnie. În scoică puteam să aud odăile interioare.

 Cel dintâi lucru din lume: capul meu s-a ivit roșu de sânge, ca o gură mușcată.

Җ

Aveam 18 ani când am înotat la epavă. Băieții și-au făcut nevoile ca să-și marcheze teritoriul, dar și de frică, apoi am surzit cu toții vreo câteva minute, de parcă epava ar fi vrut să ne pedepsească. De parcă s-ar fi căscat între ape tocmai drumul Damascului.

Tu îmi spuneai că aș putea fi un șaman și că furtuna de nisip va fi organul meu de percepție.

Furtuna e tot o femeie, mi-ai spus, așa cum luna a fost primul bărbat al oricărei femei și al oricărui bărbat.

De două ori am pornit-o spre Navaggio, în golful cu epava îngropată în nisip ca un schelet de pește. De două ori nu am ajuns acolo, deși așteptasem 14 ani.

Poezia nu se găsește într-o groapă cu nisip, a strigat căpitanul.

Apoi vaporul a oprit într-o grotă unde era să pieri sub ape (stânca îmi obturase vederea).

Vezi, asta e poezia, ai spus tu, erai ud leoarcă și aveai bucăți de lumină pe buze.

Җ

Râul avea vagoane, staționam în haltele de pe mal, cu fotografii în loc de vignete.

Te făceau să râzi bulinele de pe fâșul meu și basca proletară trasă pe-o ureche.

Blugii mi-erau îndoiți la capete, cu noroi uscat.

Era acolo o centrală electrică năpădită de buruieni, unde adolescenții se urcau să sperie polițiști.

Erau pescarii veniți la concurs, cu cizme de divă, până la genunchi.

Bocancii tăi de vânătoare arătau ca niște borcane umplute cu capete de pești.

Җ

Printre scândurile crăpate de lângă ponton căzuseră flori de tei.

Sub burlanele chiliei unde locuia paznicul se agățase un copac plutitor.

O pasarelă verde ajungea pe mal, spre oameni.

Sub scânduri stăteam și scriam, eram niște coșciuge vesele, dezmembrate, niște vâsle de luptă cu metaforele, alungate un timp din cetate.

Colacele de salvare scrise cu alb șters deja de multele veri miroseau a pește plastifiat.

Un tricolor mic, fără glorie, la intrarea în Dunăre,

unde otgoanele își aveau lăzile de culcuș.

 

Și atunci am știut: am ajuns la peștera lui Isus Negrul.

Poezia era un gheizer în adâncul peșterii.

Anunțuri

2 răspunsuri to “organul de percepție”

  1. Șoseta cu Povești Says:

    să zicem că celelalte organe ale tale puteau fi o epavă, o scoică uriaşă şi un schelet de peşte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: