dracovița, Clara și copiii din Nord

DSCN6088

Când înecații începură să curgă puhoi pe Dunăre, cei dintâi care îi zăriră au fost pescarii de năzdrugă, apoi niște copii sosiți din nord, cu învățătoarea lor cu ochelari ovali, care nu știa să înoate și pe care o chema Clara. Conacul de la Cetate se umpluse de leșuri ce păreau că dorm în verandă.

– Trebuie că la mijloc e dracovița din ape, zise una din bucătăresele de la conac. Spre dimineață am zărit, printre duzi, o femeie cu părul acoperit de ștergare și cu solzi pe șold. Deși părul era legat, o gălbeneală ieșea de sub ștergar, de ziceai că soarele și-a dezlegat gura de tot.

– Nu-i vorba de nicio dracoviță, zise o altă bucătăreasă. E chiar cloaca Dunării care are nevoie de înecați ca de pâine și aer. Și nu-i îneacă pe oameni, noaptea, ci la miezul zilei, în văzul lumii.

Deși copiii veniți din nord își aduseseră cu ei sprayuri și unsori împotriva țânțarilor, umflăturile de pe genunchii și gleznele lor ori de pe pleoape și gât dovedeau că nimic nu se putea face. Țânțarii erau mari și alungiți ca niște libelule. Doar când se piteau sub vlăstarii de vișini, iar fructele împroșcau zeamă acrișoară, doar atunci fiarele cu trompa otrăvită se mai potoleau, lăsându-le vlaga copiilor.

Preotul de la conac își scutură odăjdiile de praful din drum și se porni mai întâi să îi boteze pe înecații din verandă. Dunărea era ca Iordanul, iar sufletul înecaților trebuia scos din apă cum altfel decât prin apă!

În seara aceea, Clara, învățătoarea, i-a visat pe înecații din verandă. Aceștia își spălară cămășile, își curățară părul, mâinile și picioarele, apoi se prinseră între ei și călcară pe Dunăre ca Isus, odinioară. Pășeau pe tăcute și aveau călcătura mică de parcă ar fi fost copii de cinci ani. Fiindcă erau înecați fără voie. Dacă ar fi fost înecați de voie, ar fi călcat ca niște gâște proaste. Dar așa, fără voie, erau ca puii de lebădă ieșiți dintr-un vârtej de apă.

 

DSCN6147

DSCN6076

 

(to be continued)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: