Archive for mai 2014

o călătorie semi-înțeleaptă spre licorne

mai 10, 2014

070520144218

070520144221

070520144224

070520144229

070520144230

Acestea sunt licornele (cele două) de la castelul Korniș, aflat între Gherla și Dej, care e doar ruină. Dar chiar și așa, destrămat, castelul are șarm și magie, măcar pentru faptul că două licorne îl păzesc și îmbie să fie trecută poarta. Lângă licorne se găsește astăzi un saivan de oi și mai multe căpițe. Dincolo de ele, este o poartă cu o trecere îngustă, aproape să cadă musafirii imprudenți. Sub poartă, grafitti-uri cu Eminem și alte zaiafeturi ale vremurilor de-acum. Apoi un chioșc, ziduri scorojite, edificii crăpate, găurite, ferestre de-odinioară, prin care au intrat arborii.

loggia de la Trani

mai 7, 2014

IMG_1935

De la piatra albă de aici, pe malul Mării Adriatice, catedrala din secolul al XIII-lea a căpătat un fel de luciu acvatic. Aproape că te aștepți ca prin aer să zboare pești albinoși, iar meduzele să se prefacă în niște rozete. Picioarele caracatițelor s-au făcut diguri. Sfântul Nicolae Peregrinul (trăitor în secolul al XI-lea) ar fi trebuit acum să aibă lentile duble ca să poată atinge culoarea și mai albă decât la început.

șnururi ombilicale aeriene

mai 6, 2014

Ken_Wong_Bizarre_Fruit

(imagine de Ken Wong)

Peștișorii visaseră un fruct oarecare, dar acesta luase până la urmă o formă țuguiată de biberon. Așa încât micile jivine se înlănțuiră cu fructul laolaltă, înotând în juru-i și nădăjduind să mai țină minte ceva din visele avute peste noapte și în zori. Nu mai rămăsese, însă, decât o fărâmă, un fir de ață de cusut, cu ajutorul căruia doar pleoapele, la o adică, ar mai fi putut fi adunate laolaltă și suprapuse suav. Fructul acela era ca un bec sau ca o nirvană de buzunar, pârguit de la atâtea dorințe de peștișori somnoroși care nu râvneau nicicum să se dezlege. De parcă dezlegarea ar și aduce vreo minune ori vreo libertate altfel decât delimitată de suprafețe! Nu, nu și iarăși nu, micile jivine știau cu asupra de măsură că se cuvine să rămână legate cu șnururi ombilicale aeriene de fructul nocturn.

ceva clarobscur

mai 4, 2014

0 Colbert02 colbert3

Mereu despre dans este vorba in visele din urma. Despre ceva clarobscur, in care o zburatoare inalta danseaza laolalta cu o femeie invasmantata din cap pana in picioare. In spatele ei se gaseste o scara incetosata, nelimpezita si multe ziduri. Despre dansul cu elefantii nu voi vorbi (ori scrie) acum.

Matera – micul Neolitic

mai 2, 2014

 

IMG_1819

Despre Matera (orășel aflat la 40 de km de Bari). O stupărie cu flori prichindele de câmp, cu grote puzderie, ulicioare alunecoase și capele cu ochii închiși. Am găsit un orășel aburit de ploaie, care mirosea a caracatiță în oțet. Erau o gramadă de case părăsite cu arbuști ieșind din rama ferestrelor.

IMG_1831

IMG_1843

înainte de dansul dervișului rotitor (și după)

mai 1, 2014

IMG_1906

Acesta-i Castel del Monte, în regiunea Puglia (la vreo 40 de km de Bari), construit de Frederic al doilea, întenționat ezoteric și inițiatic. În curtea castelului octogonal se găsește cel mai potrivit loc pentru un dans de derviș rotitor (sau dervișă rotitoare), dacă vreun creștin (sau ecumenic) s-ar încumeta la așa ceva. De fapt danțul acesta există deja dinainte de a fi dănțuit, din pricina geometriei octogonale a spațiului, care conține o fluturare ori o zburătăcire anume, invizibilă. Drept care cel mai sănătos lucru este să stai așezat pe vine, cuminte (exact în mijlocul curții), și să lași dansul să își vadă singur de mișcările lui care nu pot fi altcumva decât lente, încetinite, pe îndelete. Gurile bune (de data aceasta) spun (zvonesc) că e un danț care ar putea fi dănțuit toată viața.