baldachinul lichid

ashes-and-snow-461308l

La treizeci de kilometri de Atena, în drum spre templul lui Poseidon de la cap Sunio, descoperisem trei golfuri: primul era începător, al doilea era asaltat de scufundători şi săritori de la înălţime, al treilea era tainic, adânc şi nesupus nimănui. Se căsca între pereţii masivi de stâncă, avea malurile ca nişte fiorduri şi era împânzit de arici de mare. Undeva, într-un perete flancat de cactuşi şi plante de stâncă, aflasem un fel de tron de unde zăream hăul dedesubt. Marea era atât de sărată aici încât zăceam pur şi simplu în ea ca într-un baldachin lichid. Din când în când mă mai jucam, învârtindu-mă ca un şurub, până cînd ameţeam. Făceam acest lucru, pentru că ameţeala produsă de răsucirea în apă avea efect de drog. Capul îmi vâjâia în timp ce trupul meu o luase razna, devenind fusiform ca un ţipar. Imaginile zărite trunchiat şi în goană se amestecau între ele, iar, în acest valvârtej, stâncile şi marea alcătuiau un aliaj tare-moale care îmi înceţoşa privirea. Dedesubtul meu, ştiam că era prăpastia apoasă şi, legănându-mă atât de nefiresc în acest hamac pe care-l inventasem pe loc, lumea mi se arăta cu susul în jos. Înşurubarea de care aveam parte era legată şi de faptul că încercam o cale de acces spre acel înăuntru pe care nu ştiam cum să-l dibui, dar pe care îl vânam de ani de zile. Călătoream precum Nemo în al său Nautilus. La prânz, adormeam în poziţia fetus, ghemuită între stânci. Somnul meu, deşi nefiresc, era sănătos, căci simţeam brusc o oboseală cumplită în oase, pe care nu o puteam înlătura decât culcuşindu-mă acolo, între stânci. Corpul tot mă durea de la formele dure ale pietrei şi, totuşi, el se ghemuia inconştient, aşa cum îi plăcea. Nu visam nimic, nu aveam nici o reverie, era un somn cleios ca într-un ou.

În golful acela încuibat călătoream adesea prin văgăunile mării. Acolo nu se auzea decât foşnetul apei în urechi, iar razele soarelui tăiau lichidul în fâşii de voaluri tremurătoare. Peştii păreau suspendaţi şi zburători ca în Arizona Dream. Erau făpturi tăcute şi curate care mă linişteau. Desprinderea de pământ mă neliniştea la început, dar apoi marea devenea stăpână. Clipocitul de la suprafaţă nu mai avea nici o importanţă. Norocul a făcut să mă pot scufunda în Marea Egee şi în timpul unei eclipse de soare. Apa devenise umbroasă, iar mătasea cenuşie pe care o tăia soarele lucea aproape nevrotic. Dar era altceva decât marea în întunericul firesc al nopţii. Era un negru de satin nebunesc, din piele, parcă. Marea devenise o epidermă cu pori licoroşi, respirând ca o sepie întunecată şi nevăzută.

Anunțuri

2 răspunsuri to “baldachinul lichid”

  1. scorchfield Says:

    Alt loc de sărit în apă, mult mai la nord de Sunio, mai la nord și de Rafina; la Dikastika, faleză înaltă, în care sunt înfipte și ceva vile ultramoderne, loc în dreapta Cynosaurei -coada câinelui, peninsulă de după care au venit perșii la Marathon.

    Dincolo, peste Grecia, spre vest la Itea, portul de la Delphi, unde anticii făceau baie cu delfinii, săreau alături de ei. Secvențele au rămas imortalizate în marmură, sus, la Marele Templu.

    • mesmeeacuttita Says:

      Mi-am si notat, in manuscrisul-palimpsest, ca sa nu uit ce mai am de vazut si inotat 🙂

      (Evharisto!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: