Ce anume mi-a plăcut la această fotografie a fost coloratura ei de banchet pe ape (și în ape). Oamenii nu erau doar dezbrăcați în apă, ci și îmbrăcați (chiar cu pălării complicate, unii, unele). Iar scalda lor prinsă în insectar (dagherotip) avea ceva voios, împlinitor, răspândind bună dispoziție și amiciție (dacă nu cumva prietenie). Aș pune rămășag pe orice, fie și numai alegoric, că acești benchetuitori în apă erau niște comeseni vivace, sprinteni la vorbă și chiar la cuvințele hâtre. Lucru pe care ni-l doresc nouă tuturor, după ce ieșim din tristețuri.
aprilie 19, 2014 la 11:05 am |
„Sur les ailes du temps, la tristesse s’envole”,spunea La Fontaine. Doamnele si domnii din fotografie au gasit un alt remediu : au înecat-o,tristetea aceea,de va fi fost ea vreodata printre ei. Au înecat-o,sau ar fi putut cu siguranta sa o faca de li s-ar fi aratat vreodata 🙂 Dar privindu-i îmi dau seama ca pericolul acela nu-i pândea,nu în acea zi si nu în acea apa 🙂 Et c’est tant mieux !
aprilie 19, 2014 la 12:58 pm |
yap & tant mieux de verdad, dixit Fridolinius 🙂
aprilie 19, 2014 la 11:32 am |
Cand e poza realizata?
aprilie 19, 2014 la 12:57 pm |
intre 1927-1935 (cred)