sacii în care să fugim șontâc

YOUTHFUL_CONTESTANT_LEADS_A_SACK_RACE_TOWARDS_THE_FINISH_LINE_DURING_AN_OLD_FASHIONED_GAMES_CONTEST_HELD_AT_UNICOI..._-_NARA_-_557774

Pe vremea când eram eu fetiță nu știam că se poate fugi în saci și cu sacii ori că ar putea exista chiar niscaiva concursuri în acest sens. Pentru că, dacă aș fi știut de acest joc, cu siguranță l-aș fi practicat. Întâi de toate pentru că eu văd în sac o ascunzătoare mobilă și vibrantă (sau vibratoare) care are darul de a putea fi oricând deșirată – ceea ce îmi dă un simțământ de credulitate în capacitatea lumii de a fi ruptă și apoi peticită. Apoi fiindcă acești saci săritori sunt pentru mine un soi de pungi cu bomboane (caramele, mai degrabă, din acelea fructate). Nu știu să explic mai mult ori mai aplicat ori mai adânc decât prin chiar cuvintele abrupte pe care tocmai le-am transcris. Iar asta e altă chestiune – că am tot mai mult senzația că sunt(em) niște trans(scriitori), trans(cititori), trans(trăitori).

Anunțuri

5 răspunsuri to “sacii în care să fugim șontâc”

  1. PORIFERN Says:

    Cred ca asemenea lucruri fac parte din ceva ce am vazut ca se petrece cu unii dintre noi in ultima vreme. Un fel de simturi care se „extind” in toate partile, spre toate sursele. Spre ameteala placuta care se amesteca in jocuri. Ameteala care se simte uneori si acum, cred…

  2. Marginalia non turpia Says:

    Propun o altfel de ascunzătoare, cu toată modestia:

    http://marginaliamarginalia.wordpress.com/2014/03/13/oul-pagina-0-din-hexagon/

    Nu place, don’t mind!

  3. Marginalia non turpia Says:

    E OK, prin eliminare mi-e mai ușor să înțeleg. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: