ursul-motan

IMG_1459

Jucăria mea preferată de odinioară a fost un urs-motan, cât mine de mare, pe vremea când eram fetiță. Când îl țineam în brațe – aveam senzația că pe mine însămi mă țin și cu mine mă măsor (într-o grilă sportivă pe care astăzi nu aș putea să o cântăresc cu exactitate, totul fiind volativ de relativ!). Ursul-motan avea pielea din catifea neagră, lucioasă, și era încălțat în cizme roz. Nu era pur și simplu un motan încălțat, nici pomeneală, ci un urs-motan, căruia îi plăceau fructele de pădure, de pildă, și bomboanele acrișoare (deși mai degrabă aș spune că acrișoarele acestea erau favoritele mele, decât ale ursului-motan). Ochii lui era făcuți din ceasuri mici care, însă, erau poticnite, nu mergeau, nu ticăiau. În acest punct memoria mea este alunecoasă, de fapt, și ambiguă în mod intenționat, întrucât se prea poate ca ochii ursului-motan de odinioară să fi fost din nasturi. Mustățile jucăriei probau faptul că era vorba despre un motan, dar botul aceleiași jucării și labele sale (ba chiar și coada scurtă) indicau o dimensiune ursulină pe care nu aveam pe atunci și nici acum nu am cum să o camuflez ori să o neg. Îmi plăcea grozav tocmai cocteilul făpturii care era jucăria mea preferată, fiindcă mă simțeam astfel așezată între lumi. Nu într-una anume și bine fixată imaginar, ci în mai multe. Mă gândesc acum cu melancolie că lucrul acesta ar putea spune destule despre mine și despre felul în care se petrece mereu integrarea în ficțiune :).

Anunțuri

4 răspunsuri to “ursul-motan”

  1. nuclearrr Says:

    Atunci , atunci
    sa daruim jucarii strutzocamile celor mici
    pentru a-i potrivi lumilor?
    din cate am vazut pe piatza, ..lei pe schiuri si carti cu leduri,
    se pare ca oferta ambelor lumi e destul de „atragatoare”
    Se poate si mai bine, chiar se poate…exista indicii clare..
    Am auzit de batmani pe strazile new-yorkului:)
    Fictiunea cuprinde strada, cuprinde si spatiile launtrice

  2. Vollender Says:

    Jucăria mea de țînc era o maimuță surîzătoare, cu galoși, chipiu quadrillé și veston. O iubeam asiduu și nu-mi păsa că tace fără breșă. O chema Judy și avea, bineînțeles, mai multă răbdare decît oricine. M-a învățat trîntă, box și cîteva tabieturi contemplative. (Putea sta nemișcată ceasuri întregi, în cele mai gimnastice poziții.) Cînd i-am rupt o mînă nu ne-am vorbit două zile. Cineva, o mătușă, a reparat-o pasabil. Odată am înecat-o. N-a trebuit decît să se usuce ca să refacem tandemul. A ieșit din scenă arsă și decapitată. Pesemne iubeam avangardist. N-am s-o uit niciodată.

  3. mesmeea cuttita Says:

    chiar minunat :))) gracias pentru împărtășire
    (prietenie pe viață și moarte) 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: