sora noastră Simona, povestașă cu șarm

Simona Sora este o povestașă: există în romanul său, Hotel Universal (Polirom, 2012), o doză percutantă de oralitate și de narativitate native, deși probabil că aceste ingrediente (necesare unui povestaș) sunt constituite și din lecturile avizate ale autoarei, de-a lungul anilor, Simona Sora fiind cunoscută ca o cititoare performantă și de-abia apoi/acum ca o povestitoare cu șarm. Constatarea mea analitică este aceea că nu mai contează subiectul romanului Hotel Universal (pe scurt – o monografie înlănțuită a orașului București, cu tot calabalâcul epic și fermecător pe care îl presupune acest lucru din partea unui autor talentat, care cunoaște istoria și harta orașului într-atât de bine încât își poate îngădui să le reinventeze), cât miza acestei cărți în contextul prozei actuale românești. Simona Sora scrie cu plăcere fățișă, iar această plăcere îi este dăruită, cu finețe, și cititorului. Autoarea pare că nu mai are nevoie de o poveste anume (centrală, deși aceasta există), întrucât textul ei poate funcționa și numai prin poveștile colaterale ori prin ramificații. Și, poate, chiar meandrele textului sunt cele care coagulează istoria acestui roman, structurat, de altfel, după ce autoarea a ingurgitat lecțiile decisive (experimentale sau nu) ale prozei universale, căci, nu e totuna să scrii roman la douăzeci și ceva de ani ori să o faci după patruzeci de ani.

Cum spuneam, nu contează firul central al poveștii, ci plăcerea textuală. Mă gândesc, de pildă, și numai la capitolul despre istoria ciocolatei la Capșa și este de-ajuns. Este unul din primele capitole ale cărții care vestesc voluptatea lecturii și plăcerea textuală pe care am invocat-o mai sus. Cititorul nu mai trebuie să se ghideze după o arhitectură sau după o structură anume a poveștii, ci se lasă plimbat, liber, cu o ambarcațiune aristocrată pe lacul de lângă o vilă sau un castel semi-baroc (îngăduită fie această metaforă oarecum previzibilă, dar adecvată!), care e tocmai romanul Simonei Sora. Lucrul acesta este tihnitor și delicios.

Modelul stilistic care-i induce degustătorului de proză plăcerea lecturii este canonul de tip 1001 de nopți, adică al tuturor poveștilor în ramă (orientale, europene sau pur și simplu universale) care se sălășluiesc pe lumea aceasta. Simona Sora știe acest lucru, și-l asumă și mai ales se bucură ea însăși când scrie (bucuria aceasta este evidentă, transpiră aromat în roman). Nu este niciun orgoliu aici din partea autoarei, ci doar o plăcere intrinsecă de a scrie, de a povesti, de a istorisi, relata și, firește, credința ori dorința că povestașa va fi ascultată, receptată, citită, iar plăcerea ei narativă și stilistică va fi degustată. Întrucât deliciul stilistic este pe măsura istorisirilor, însoțindu-se pe potrivă.

Ca să fie inedit și pe altă latură, romanul Simonei Sora nu ambiționează să fie o monografie liniară a Bucureștilor, de aceea cronologia este în mod hibrid (și intenționat) fracturată și sinusoidală, construind punți rupte între două secole de evoluție antropologică și social-politică (al XIX-lea și XX). Autoarea este interesată ca textul ei să conțină și un soi de reportaj urban, romanul anexând lecturii și o călătorie metropolitană care se scrie (este scrisă) exact în clipa în care este materializată pe străzile Bucureștiului și a punctului nodal (răspântia) concretizat de edificiul Hotelului Universal devenit, chiar el, romanul propriu-zis – cu etaje, locuitori (foști și actuali), holuri, administratori, întâmplări etc.

O altă cale deschisă de romanul de față este alcătuită de galeria magică de portrete femeiești: personajele acestea, deși fac parte dintr-o lume reală și adesea chiar mizeră (marcată de penurie), au un conținut și o coloratură mirifică, de femei mântuitoare prin varii metode. Nu este de mirare, fiindcă aceste femei sunt, de fapt, cam toate, niște Șeherezade adaptate, reciclate, remodelate (fie că ele se manifestă vădit, ca povestitoare, fie că sunt niște naratoare intrinsece).

Dotat cu toate aceste ingrediente (plăcere epică, stilistică aromată, urbanistică inițiatică, magie feminină), romanul Hotel Universal, al povestașei Simonei Sora, captivează și menține cititorul atent, răsfățându-l pe bună dreptate.

 

(fragment dintr-un text în curs de apariție în revista de cultură Steaua, nr. 9-10, 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: