Obsesia fericită: Maestrul şi Margarita

01 pozabulgakov1

 

 

Povestea pasiunii mele pentru romanul Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov începe în 1981, pe când aveam optsprezece ani şi eram studentă în anul I la Facultatea de Litere din Cluj, secţia română-spaniolă. Proaspăt ajunsă la facultate, m-am adaptat repede şi cu frenezie la colegii mei causeuri şi năstruşnici (destui dintre ei), citiţi şi raisonneuri, şi făcând schimb de impresii de lectură unii cu alţii (care ce a citit şi de ce) am ajuns astfel să aflu (eu eram doldora de literatura sud-americană şi de poezie europeană) despre un rus numit Bulgakov şi capodopera sa ce trata istoria unui maestru nebun dar iluminat şi a unei vrăjitoare mântuitoare. Ah, da, era cât pe ce să uit, romanul povestea şi despre o trupă de ghiavoli hâtri care se scoborau în Moscova şi făceau o droaie de isprăvi şi farse faţă de muritorii atei ai capitalei sovietice. Şi mai era vorba şi despre o evanghelie ciudată. Susţinătorul înfocat al acestui roman era unul din colegii mei de la spaniolă, Corin, cel care, peste trei ani avea, de altfel, să devină bărbatul şi partenerul meu de viaţă. Destul de înciudată că eu nu auzisem despre romanul cu pricina, l-am împrumutat (deşi nu imediat, ci mai târziu) chiar de la ultrafanul său bulgakovian şi am citit romanul nu pe nerăsuflate, ci cu o curiozitate şi voluptate pe îndelete, de devoratoare de poveşti şi de lumi magice. Dar Corin nu era singurul bulgakofil făţiş şi înminunat; unul din profesorii noştri extravaganţi (demn să facă parte tocmai din suita lui Woland – dar rolurile acestea le-am repartizat cu destul histrionism ceva mai târziu, după terminarea facultăţii) s-a dovedit el însuşi a fi un avocat al scriiturii bulgakoviene în general, chiar dacă proclama în Maestrul şi Margarita apogeul şi triumful literar al preţuitului şi iubitului nostru Mihail Afanasievici. Acest dascăl exotic în Literele clujevite era Ion Vartic (el însuşi un histrion reputat). Prietenia mea, a lui Corin şi a lui Ion Vartic (căruia multă vreme i-am tot scris numele, în dedicaţiile pe carte, ca fiind messirele Johannes Waartik!) s-a şi bizuit mulţi ani de zile, de altfel, tocmai pe pasiunea în trei pentru capodopera bulgakoviană! Nu eram singurii.

Lectura mea empatică din studenţie a fost, însă, doar începutul. După terminarea facultăţii, căsătorită fiind deja, am luat repartiţia alături de Corin, într-o zonă obtuză şi birocratizată (din care, adevărat, nu lipseau cărturari şi intelectuali autentici) aflată în nordul ţării, în care nu prea aveai ce face, după regimul extenuant al orelor de română la gimnaziu şi liceu, decât să citeşti, să citeşti şi iar să citeşti. Televizor nu aveam (dar nici nu era ce să vizionezi, fiindcă trăiam în ultima etapă a ceauşismului), prieteni nu prea aveam, iar film sau teatru nu aveai unde să frecventezi decât ocazional; ascultam multă muzică simfonică şi muzică psihedelică, progresivă (şi aceasta doar fiindcă aveam o colecţie de discuri şi casete în maniera cu pricina). Aşa că în cei trei ani cât am fost profesori de română prin locurile acelea, am citit, cred, cât în zece, dublu ori chiar triplu faţă de facultate, pentru că nu aveam ce altceva să facem, ca să supravieţuim şi să nu ne blazăm ori chiar să ne pierdem minţile. Am citit enorm, deci, în acei trei ani (1985-1988), dar lectura mea ritualică şi preferată, singura care avea efect exorcizator şi iluminator a fost romanul Maestrul şi Margarita, care îmi devenise un soi de „biblie” adaptată mie, femeia, poeta şi prozatoarea (ba chiar şi chinuita profă de română care eram pe vremea aceea). Cred că am recitit în acei trei ani de zeci de ori capodopera lui Bulgakov (ce-i drept, era vorba despre ediţia cenzurată din BPT, doar la aceea aveam acces, neştiind ruseşte): reciteam sau tot sau anumite pasaje, astfel încât ajunsesem la un moment dat să dialoghez cu Corin în replici din roman. Nu are rost să bemolez în vreun fel admiraţia mea teribilă pentru acest roman, nu are rost să-mi cenzurez fascinaţia şi hipnoza pe care acest text a exercitat-o asupră-mi: în acei ani, Maestrul şi Margarita a fost romanul (singurul) care m-a ajutat să pot să trăiesc, să respir, să supravieţuiesc. Numai cine a trăit în comunism, intelectual fiind şi chinuit de tot soiul de cenzuri şi restricţii, poate pricepe acest lucru, cum de un astfel de roman poate avea efect mântuitor.

După revoluţia din decembrie 1989, pasiunea mea pentru capodopera bulgakoviană nu a pierit, dar a rămas într-un con de umbră. Am citit enorm din 1990 încoace, cărţi de tot felul; ştiam şi simţeam că Maestrul şi Margarita rămâne un text intrat în măruntaiele mele, încarnat acolo, aşa încât nu aveam cum să-l uit, fiindcă făcea parte fizică şi psihică din mine.

După terminarea facultăţii (1985), unul din consensurile teatrale stabilite între Corin, Ion Vartic şi mine a fost acela că toţi trei (prin felul nostru histrionic de a fi) am putea încarna, metaforic vorbind, nişte „ghiavoli” din capodopera bulgakoviană. Iar rolurile erau repartizate astfel: Ion Vartic era Messirele, Corin era Behemoth, iar eu eram Hella (sau Hellandra, întrucât îi hibridasem numele cu numele meu real). Celelalte roluri nu aveau încă acoperire. Mai târziu când am descoperit şi pasiunea Martei Petreu pentru acelaşi roman, am decretat-o Hella 2 made in Kolosvar, stabilind de comun acord că rolul Margaritei şi cel al Maestrului nu ar putea fi ocupate de nimeni din realitatea noastră. Eram, însă, nemulţumiţi de faptul că nu găsisem cine să ocupe rolurile lui Azazello şi Koroviev (alţi doi năstruşnici, care ne erau cât se poate de simpatici)!

Recitirea intregrală a romanului Maestrul şi Margarita am făcut-o după publicarea la Editura Univers a ediţiei necenzurate, dar nu imediat după tipărirea acestei ediţii, ci prin 2004. Deja cunoşteam foarte multe lucruri despre culisele romanului, eram fascinată de povestea de iubire şi prietenie dintre Mihail Afanasievici şi Elena Sergheevna (cea de-a treia soţie a scriitorului, prototipul Margaritei, muză, fan, secretară), apăruse şi cartea lui Ion Vartic (Bulgakov şi secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la Maestrul şi Margarita, Cluj, Biblioteca Apostrof, 2004) care discuta multe elemente oculte din faimosul roman. Corin însuşi publicase în 1996 al doilea roman din tetralogia sa Noctambulii, este vorba de Hidra, în care capitolul VI se numea „După-amiază în Patriarşie Prudî, întreruptă de un pitic spânzurat” (în acest capitol, personajele-cheie erau Anir Hectorovici Marlioz şi Adela Bezdomnîi Vlaia, care hibridau numele mai mult sau mai puţin stâlcite ale unor personaje din tocmai Maestrul şi Margarita, fiind rescris în manieră delirantă începutul celebrului roman). Apoi, în 2005, s-a născut, ca un triumf al obsesiei mele, proiectul Bulgakoviada, în urma anchetei literare pe care am propus-o în revista Steaua: „Care este romanul-capodoperă al secolului XX” (din literatura străină). Cunoşteam care va fi răspunsul meu, al lui Corin, al lui Ion Vartic şi al Martei. Dar nu ştiam care vor fi răspunsurile celorlalţi patruzeci de scriitori clujeni care au acceptat să onoreze ancheta propusă de mine. Mărturisesc că nu am bănuit ultraizbânda: când, numărând voturile, am descoperit că, uimitor sau nu, cel mai pomenit roman de către repondenţi este Un veac de singurătate (ei, da, iată un paradox al anchetei mele ardeleneşti), că autorul cel mai des invocat ca romancier este Thomas Mann, că romanul care a obţinut cel mai mare punctaj (fiind adesea menţionat pe locurile doi, trei şi patru) este În căutarea timpului pierdut, nu am avut de unde să ştiu că Bulgakov al meu va avea, totuşi, câştig de cauză. Dar apoi frenezia a fost nemăsurată descoperind că romanul care a fost cel mai des menţionat pe locul întâi este Maestrul şi Margarita (şapte voturi pentru locul întâi, din patruzeci şi patru).

Aşa s-a născut Bulgakoviada şi călătoria fabuloasă la Moscova, în iulie 2005, pe urmele personajelor din Maestrul şi Margarita (povestea cu pricina, jurnalele de bord, inclusiv fotografiile de la aşa-numitul apartament al Diavolului, toate se găsesc în Sadovaia 302 bis, carte publicată de bulgakofilii clujeviţi în 2005, în Biblioteca Apostrof).

Tot în 2005 am descoperit în Ovidiu Pecican (prieten echinoxist de-o viaţă, unul din cei care optaseră pentru romanul Maestrul şi Margarita ca fiind cel dintâi în secolul XX) un alt Behemoth, în Virgil Mihaiu, un Koroviev; Ion Vartic însuşi s-a dovedit a fi mai apropiat de ipostaza Koroviev, decât de aceea a Messirelui Woland. În rest ipostazele au rămas la fel: Corin – Behemoth, Marta şi cu mine – Helle; locul Margaritei şi al Maestrului, dar şi al lui Azazello, au rămas încă vacante, iar Woland, se pare, aşteaptă şi el un ocupant adecvat. Eram oameni mari (cum se spune), dar ne jucam pe rupte, omagiindu-l astfel pe scriitorul nostru favorit. Mi-aduc aminte bucuria şi exclamaţiile noastre când am descoperit la Moscova, în cimitirul Novodevicie, după oarecare căutare în gol, mormintele lui Mihail Afanasievici şi al Elenei Sergheevna! Mi-aduc aminte de felul în care am dat cu nasul şi am ratat, la o primă întâlnire, aşa-zisul apartament al Diavolului preschimbat în Muzeu Bulgakov. Sau cum am căutat cu ironie nespusă clădirea Massolitului (casa Griboedov), deşi ştiam că aceasta nu mai avea cum să mai existe. Am locuit în metropolă, pe lângă studiourile Mosfilm, exact în perioada când se încheiase de filmat, după multe peripeţii, serialul Maestrul şi Margarita, care a rulat şi în România în 2006, apoi în 2008 din nou (în paranteză fie spus, una din utopiile lui Andrei Tarkovski fusese să regizeze, pe lângă Idiotul, Doctor Faustus, Crimă şi pedeapsă, Hamlet, fusese să regizeze tocmai Maestrul şi Margarita!).

Lucrurile nu s-au sfârşit aici. În 2006 a apărut la Editura Polirom Jurnalul şi corespondenţa lui Bulgakov, care au pus pe tapet o serie de chestiuni legate de naşterea romanului Maestrul şi Margarita (Romanul despre diavol, cum îl numea autorul în 1930, când începe să lucreze la el, abandonat mai apoi şi reluat, scris masiv şi din greu în 1938, chiar dacă titlul se va schimba până în 1940, când romanul este încheiat şi Bulgakov însuşi moare).

Apoi, în 2007, tot în cinstea romanului meu favorit mi-am intitulat jucăuş rubrica din Suplimentul de cultură, care apare la Iaşi, Verba Woland! Rubrica mea nu îi este consacrată lui Bulgakov, chiar dacă numele ei constituie o formă de omagiu.

Aceasta este, până acum, minunata poveste a pasiunii mele pentru romanul Maestrul şi Margarita şi pentru autorul ei gogolian şi molieresc, amator de şarade şi auto-bufon (nu suporta să se plictisească), mucalit, unic şi, fireşte, genial.

11 pozabulgakov11

Anunțuri

5 răspunsuri to “Obsesia fericită: Maestrul şi Margarita”

  1. scorchfield Says:

    îmi este greu să caut înțelesuri

    http://kafkasapartment.tumblr.com/post/50997187780/a-page-with-handwritten-annotations-by-vladimir

  2. mesmeea cuttita Says:

    spasiba, good point 🙂
    (valabil și pentru mine, din când în când)

  3. flodai Says:

    Și totuși, unii (și chiar alții) au tradus romanul ca „Maestrul și Margareta.” Exemplarul pe care îl citisem, cândva pe la începutul anilor 1970, așa traducea numele doamnei cu pricina.

  4. Oana Valentina Gurău Says:

    Buna! Scuze de deranj, dar nu am putut sa trec peste ceea ce ai scris tu aici si pasiunea cu care ai facut-o! Am gasit articolul tau din intamplare avand de facut un proiect despre „Maestrul si Margareta”. Daca ma poti ajuta si p emine cu ceva as fi recunoscatoare.. am doua intrebari la care eu nu am gasit raspunsul nici dupa citirea cartii, dar nici dupa ce am citit si recitit numeroase articole de pe internet. Sper sa vezi mesajul meu! O zi faina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: