În zori, pe la 4 dimineața, o insomnie sâcâitoare. Mă duc în odaia alăturată direct la bibliotecă și deschid mai multe cărți. Călătoria elefantului (Jose Saramago), Verbele auxiliare ale inimii (Peter Esterhazy), Grădina de ciment (Ian McEwan), Spuma zilelor (Boris Vian) și altele. Ba chiar și cărți de poezie contemporană. Toate mă sufocă, mă obosesc, deși îmi sunt dragi și deși le prețuiesc. Am ajuns la sațietate. Parcă aș fi citit TOT și nu aș mai avea ce. Eroare, evident. Cred că sunt obosită doar în ipostaza mea de cititor profesionist al unor anumitor cărți și pe anumite teme. Trebuie să trec la altceva.
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Mesmeea Cuttita's Blog 
aprilie 30, 2013 la 7:55 pm |
Insominia ar trece cu iasomia: dar am scris doar un vers nereușit; n-are pas, n-are cadență.
Oboseala în schimb nu creează nimic, este felul ei de a manifesta efortul și de aceea în schimbul acestuia -căci nu se poate prelungi la infinit, oboseala ne dă o stare ce ne îmbie la o schimbare: la o sticlă cu vin de exemplu sau la un butoi mic de bere.
aprilie 30, 2013 la 8:35 pm |
aveți dreptate, iar puțină iasomie (ceai de) mi-ar prinde bine 🙂
cât despre sticla de vin, ceva mai încolo, peste câteva zile, va fi cu folos și spor, nădăjduiesc 🙂
(mi-e limpede că trebuie să schimb registrul ori regimul de lectură)
mai 1, 2013 la 8:22 pm |
Vă recomand, acum de sărbătorile pascale, minunatul eseu al lui Roger Caillois; Pilat din Pont.
În aceste rânduri autentice ca fel de abordare, am simțit că nu pot și nu voi deveni niciodată ceea ce religia mă îmbată. Eseul este descumpănitor și pentru cei ce cred și pentru cei ce nu cred.
mai 2, 2013 la 9:16 am
hmmm, l-am notat pe listuță 🙂
grcs!
aprilie 30, 2013 la 8:41 pm |
Insomniile uneori în bibliotecă se amplifică 🙂
Mi se pare că nimic din ce am putea să vă sugerăm nu ar aduce noutăți în registrul de lectură…
aprilie 30, 2013 la 8:44 pm |
și, totuși aș fi bucuroasă să primesc oarecari sugestii, indiferent de potriveală.
cine știe, poate m-aș odihni prin/în/cu ele!
(la sugestii mă refer)
aprilie 30, 2013 la 8:48 pm |
O carte neobișnuită și gravă e Căderea din timp a lui David Grossman (plus că se citește repede, nu divulg de ce).
mai 1, 2013 la 6:01 am |
gracias, mă voi replia pe David G, sunt curioasa 🙂
mai 1, 2013 la 5:43 am |
tiii, dacă ştiam, mesmee, că nu dormi, poate-ţi ţineam de urât.
eu aş propune să (re)citeşti poveşti o vreme. sunt mereu atât de diferite de orice altă lectură, încât e posibil să te ajute 🙂
mai 1, 2013 la 6:03 am |
… de obicei, dorm, dar se mai întâmplă câte-un pocinog insomniac și atunci meditez la belele și pățanii, cu sau fără cărți 🙂
basme, vrei să spui, dreamalepho?! să mă întorc la basme?
mai 1, 2013 la 6:23 am |
dadada, chiar la ele. de orice fel: ale lui hauff, perrault, grimm, colin, iuri oleşa, contesa de ségur, o mie şi una de nopţi, orice. pentru că ele doar se dăruie, nu aşteaptă mai nimic de la tine, decât bucurie. alte lecturi, oricât de minunate, sunt umpic ca oamenii mari: generoase dar self-aware. nu ştiu prea bine cum să zic toate astea, dar cred că vei citi tu printre rânduri 🙂
mai 1, 2013 la 9:30 am |
suita 1001 de nopti o stiu pe de rost, fiindca am lucrat 2-3 ani pe ea, la atelierul de scriere creatoare cu studentii mei (vezi „Povestile Duniazadei, ale sclavei sale Rashazada si ale regelui Sahzaman” – Tracus Arte, 2012).
asa incat ii voi reciti pe ceilalti, cine stie, poate ma infragezesccc 🙂
mai 1, 2013 la 11:50 am |
Când nu-mi mai iese nimic,nicicum,încerc cu „Jurnalul unui asasin sentimental” al lui Sepulveda (nu stiu de ce,cartea aia ma plimba suficient,cât sa ma remontez un pic,si ma face sa zâmbesc,un pic) cu „Tom & Jerry” si- ca ultim recurs- o plimbare luuunga prin padure,cu cîine drept ghid. Frunze,lemn umed,noroi,cu putin noroc chiar si ploaie,…si „dupa” e mai respirabil 🙂
mai 1, 2013 la 1:14 pm |
deci așa, Luis Sepulveda, nu am parcurs decât Bătrânul care citea romane de dragoste, dar mi-a plăcut (mai ales în spaniolă).
hmmm, asasinii sentimentali sunt remontatori, adică recuperatori?! :))
am reținut 🙂
plimbarea mea e cu bicicleta, de o vreme încoace!
mai 1, 2013 la 2:21 pm |
Da,e ceva recuperator (pentru mine,zic) în „Jurnalul…” . E ceva cunoscut dar suficient de necunoscut (!?) care îmi aminteste de America asa cum mi-o imaginam când eram copil privind peste blocuri : ceva cunoscut care nu are nicio legatura cu realitatea. 🙂 Iar „Yacaré” miroase a pampa fara nimic eroic si suficient de terre-à terre :)Bon,trebuie sa marturisesc ca mi se-ntâmpla sa fiu mai limpede de-atât 🙂
A bicyclette,alors 🙂
mai 1, 2013 la 4:32 pm |
mulțumiri fridolinice ori fridoliniene, encore une fois 🙂