Philip Roth vorbește întotdeauna pe dos față de restul oamenilor

Philip Roth vorbește întotdeauna pe dos față de restul oamenilor. Așa și acum – despre dragoste.

„Oamenii cred că îndrăgostindu-se se împlinesc pe sine? Uniunea platonică a sufletelor? Eu cred pe dos. Cred că ești întreg înainte de a începe. Iar iubirea te fracturează. Ești un întreg, apoi te deschizi.”

(Philip Roth – Animal pe moarte)

Cum s-ar spune, dragostea te rupe și te fărâmițează, te descuamează ori chiar te despică. Dar acestea sunt verbe finite și perisabile (ca toate verbele). Evident, se vor duce la naiba yin și yang, precum și jocul perfect de șah dintre ele.  Prin deschidere, Roth întrevede deșirarea, dezmembrarea și, deci, imperfecțiunea. Philip Roth trebuia să se facă măcelar. Spun lucrul acesta cu tandrețe, fiind o admiratoare a iscusințelor lui de prozator (în general, fiindcă, uneori, ratează chiar și el).

Chestiunea aceasta cu iubirea care te fracturează sună a secol defunct, dar își are rostul său în cadrul tabelului sinoptic dinăuntrul și dinafara căruia iubirea a ajuns astăzi să fie închipuită, percepută și practicată. Allons enfants!

Anunțuri

20 răspunsuri to “Philip Roth vorbește întotdeauna pe dos față de restul oamenilor”

  1. iubire Says:

    Este firesc, ca începutul dragostei să fie roz Altfel, cine de cine s-ar mai îndrăgosti? Şi este firesc ca pe parcurs rozul să se degradeze. Rănile nu se pot vindeca până nu se descoperă.

  2. mesmeea cuttita Says:

    dar nu despre acest lucru vorbește Philip Roth, ci despre cu totul altceva, anume, despre cum dragostea destramă-distruge-pulverizează.

  3. Valeriu Says:

    În Banchetul lui Platon, există un conviv care pretinde că la început existau numai hermafrodiți. Cineva i-a tăiat în două și iubirea s-a născut ca o căutare a ”jumătății” pierdute, ca o încercare de a reface întregul.

    Prin urmare, platonic vorbind, nu poți fi ”întreg înainte de a începe”. Ești fracturat. Roth este un mic egoist aristotelic :)))

    • mesmeea cuttita Says:

      acum că pomeniți dialogul cu pricina, mi-aduc aminte și eu despre hermafrodiți!
      binevenit comentariu, dragă Rabbi 🙂
      cat despre calificativul acordat lui Philip Roth, ar trebui să îl vestim cumva despre aristotelismul său vădit din vremurile noastre postmoderne 🙂 )

  4. Dragan Luminita Says:

    Poate se refera si la faptul ca odata cu deschiderea prin iubire, omul devine vulnerabil, si astel foarte usor se poate „fractura”. Dar eu cred ca iubirea adevarata e creatoare, vitala.

  5. mesmeea cuttita Says:

    nu exclud interpretarea aceasta, dar o prefer pe a lui Valeriu.
    un lucru e sigur, Mr. Roth ne face să gândim cu spor :))

  6. Fridolin Says:

    „Allons enfants!”. Allez tomber amoureux,vous verrez bien par la suite daca e vorba de „boucher” sau de „bûcher” 🙂

  7. Ettore Zazu Says:

    Totul se întâmplă precum zice și proverbul în latinește, „De gustibus et coloribus non disputandum” sau cel neaoș, „Câte bordeie atâtea obiceie.”

    În sfârșit, percepția noastră, a participanților la actul iubirii, este (cel mai adesea) unul al universalității fenomenului, deci „mi se întâmplă și mie.” Dar în realitate, dacă ni s-a întâmplat mai mult decât o dată, vedem diferențele (uneori uriașe) generate de interacțiunea foarte diferită a celui de-al doilea/treilea eu din noi cu o a doua/treia persoană. Etcaetara.

    Bunînțeles că despărțirea este o retezare, aidoma vârfului Retezat din munții Retezat, aidoma luării vieții, aidoma „fugii pământului de sub picioare,” și altor vorbe-clișeu … pentru că perceperea noastră profundă este trădare, iar respectiva trădare fost executată în locul cel mai intim al ființei noastre ne-anti-meta-fizice.

  8. mesmeea cuttita Says:

    numai că vedeți dvs. – Mr. Roth consideră că tocmai iubirea (fie ea ultrafericită) este o fractură, ruptură, sfârtecare.
    ceea ce înseamnă că lipsa iubirii înseamnă deplinătate, perfecțiune, rotunjime.
    nu e paradoxal?!
    ba da. foarte.

  9. Ettore Zazu Says:

    Din punctul dumisale de vedere …

  10. mesmeea cuttita Says:

    :)) desigur!

  11. maskirovka Says:

    În iubire nu mai eşti tu, eşti locuit de celălalt încât în tine se dă lupta acerbă a autorecuperării, când vrei să fii tu şi nu mai poţi, sub nici un chip nu mai poţi, nu mai ai mâini, picioare. Nu-ţi mai aparţii. Uniunea cu celălalt naşte în tine o altă fiinţă, necunoscută, pe care încerci să o ţii în lesă, neştiind de ce este în stare şi bineînţeles nu reuşeşti. Nu reuşeşti, nu reuşeşti.

  12. mesmeea cuttita Says:

    imi place imaginea „nu mai ai maini, picioare”.
    daaa
    (nici chiar cap nu mai ai in situatia cu pricina) 🙂

  13. Fridolin Says:

    Mai ales cap ! Lucru de multe ori fatal,dealtfel 🙂 De fapt…:(

  14. iubire Says:

    Si, totuşi, iubirea înseamnă libertate.

    • Fridolin Says:

      Pentru cel iubit,cu siguranta da. Dar (si aici îi dau dreptate domnului Roth,cu toate ca nu vreau asta) în general e vorba de de o iubire în care unul iubeste,iar celalalt se lasa iubit. Mai mult,mai putin,mai colorat sau mai nu,dar cam asa e. Si uite-asa se duce de-a dura toata libertatea iubitorului întru împlinirea „iubitului”. De aceea,cred,vorbeste dl. Roth cu asemenea carapace peste suflet despre cât de rau face iubirea 🙂 Sigur,e vorba de un personaj într-o anumita conjunctura,dar …va savoir si c’est bien qu’un personnage. Iubirea asta pe care o descrie el într-o fraza,cu oarecare aprehensiune,mie nu-mi place. De-aia (si de aia) îl prefer pe baiatul venetian si scrisorile lui din „Nasterea dorintelor..” oricarui alt domn. Cauzele pierdute sunt singurele care merita ..tot! 🙂 De tot ! Zau ! 🙂

  15. iubire Says:

    Libertatea este a celor care iubesc. Cei care nu iubesc nici nu stiu ce este libertatea.

  16. mesmeea cuttita Says:

    libertate și totalitarism … în amor – voila! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: