nimic

M-am apucat să scriu despre nimic, după ce m-am dat cu bicicleta pe malul micului canal cu rațe sălbatice de lângă bloc. De obicei vorbesc cu ele una-alta, fiindcă sunt voioase foc și gureșe, mai ales rățoii cu guler verde strălucitor. Era cât pe ce să mă ciocnesc cu bicicleta de scorbura unui copac tăiat de la un metru un sus. M-am și lovit puțin cu fruntea de scoarță, cât să mă julesc. Și atunci m-a apucat chestiunea aceasta cu nimicul. Mi se lipiseră niște cărți de joc de degete, ca niște ierburi aromate. Niște cărți pentru pitici. Erau cât unghiile de mici, ca pentru păpuși. Nimicul devenise o draperie pentru pitici. Draperia nu acoperea nimic, nu ascundea pe nimeni. Totul era vizibil. Totul era la îndemână. Mâinile mele amestecau cărțile de joc mirositoare a ierburi aromate. Aveam poftă de ceai. Și de dulceață de nuci verzi, cu sîmburi de caise. Nici somnul de după-amiază, nici cel de noapte nu au alungat nimicul. Nici dimineața nu a mirosit a altceva. Nimicul era acolo, în sertar, cocoloșit ca un ghemotoc de ziar. La rubrica Mica Publicitate scria asa: Pentru Nimic În Lume.