Hobbitul și îngerii

Emil Brumaru este unul din puținii scriitori care au șarm epic și candoare. Ar putea fi ascultat zile și nopți în șir, dacă ar fi să-și povestească saga vieții, a literaturii și a prieteniilor sale. Este și unul dintre puținii seniori de la noi care au blog și pagină de Facebook, întreținute cu râvnă și empatie umane. Participă la o puzderie de lansări și târguri de carte, ca un globetrotter. Arată ca un hobbit, dar unul rătăcitor și, firește, poznaș ori chiar pișicher. Se și autointitulează Hobbit, măcar pentru faptul că e un trăitor în tot felul de scorburi adaptate la realitatea cotidiană de la noi.

Poezia lui Emil Brumaru este clasiciziată pe nuanțe care merg de la un onirism ludic, la o dimensiune villonescă și la tihna ori răsfățul de trubadur. Din punctul acesta de vedere, ca stil și manieră, Rezervația de îngeri (Humanitas, 2013) este o carte care se citește cu plăcere și cu surâs satisfăcut de voyeurist și gurmet. Voi lămuri imediat de ce „rezervația” lui Brumaru este doar, la nivel tematic, una relativ canonic-angelică, în realitate fiind o rezervație erotică. Brumaru este un entertainer și un histrion. Îngerii lui sunt punți și forme de tranziție între trup și suflet, între lascivitate și puritate, lascivitatea depășind, însă, procentual și fățiș castitatea. Cât despre îngerii canonici ai lui Rilke, raportarea la ei din perspectiva lui Emil Brumaru este una plină de haz à la roumaine, întrucât îngerii rilkeeni nu ar mai putea exista și funcționa în stare pură, ci exclusiv filtrați prin poiana moromețiană a lui Iocan, după cum precizează șugubăț autorul într-unul din textele sale.

Entitățile angelice au trei ipostaze în rezervația lui Brumaru: e iubita (angelică) și răsfățată ca muză oficială; apoi sunt îngerii propriu-ziși, dar care au tot felul de nuanțe ironice ori ironizate (deși, în același timp, își conservă charisma de îngeri păzitori); apoi e autorul și trubadurul însuși, un înger la senectute și un trickster apt de isprăvi și  jocuri. Cea dintâi, muza, e „frumoasă ca scriptura”, dar și afrodisiacă într-un chip stimulator („Miroși a scoică desfăcută umed/ Pe plajele de la-nceput de lume./ Mă-mbii lunecătoare între spume/ Pe care să le sorb abia mă-ncumet.”), autorul fantasmând jucăuș și tandru, pentru a dubla angelitatea iubitei de o lascivitate acută. Angelitatea muzei și voluptatea ei erotică se întrețes datorită perspectivei romantic-trubadurești, dar și datorită dimensiunii ludic-ironice a poetului-cântăreț. Muza este una despuiată cu migală (am redescoperit cu deliciu verbul a despuia tocmai datorită lui Brumaru!), desfoliată din și în intimitatea ei (carne, piele, trup, păr), studiată, admirată, adorată, dar și tachinată. Este o muză tocmai potrivită pentru această poezie care își dublează adorația și romantismul, de o ironie ludică (așa cum am precizat deja). Organismul afrodisiac al muzei (pieptul, coapsele și fesele, în mod special) este simultan venerat și tachinat poznaș, erotismul devenind o supremă joacă. Bărbatul matur se joacă  buclucaș cu trupul senzual și apetisant al muzei sale pe care, însă, nu uită aproape niciodată să o și necăjească glumeț, ca un trickster. Rezervația de îngeri se dovedește, de aceea, a fi mai degrabă populată cu angeli doriți și doritori, marcați de libido. În cele din urmă, cartea lui Emil Brumaru are și un substrat oarecum picaresc: poetul este un rătăcitor și căutător hazliu al îngerilor mai cu seamă carnali (care se adăpostesc în muza sa), trupelnicia acestora fiind cea care îl catalizează să scrie ca un aproape trubadur, și nu neapărat dimensiunea lor spirituală.

Cum eu însămi sunt autoarea unui roman despre îngeri, este limpede de ce nu aș fi putut rămâne indiferentă la rezervația luminoasă (dar nu neapărat numinoasă) a „hobbitului” Emil Brumaru: lectura mea a fost simpatetică, tematic vorbind, dar și întrucât personajele angelice ale poetului ieșean au depășit limitele senzualității îngăduite în cer (sic!), erotismul lor tandru și blând făcând din rezervația „Hobbitului” mai degrabă o carte despre trup și oameni în carne și oase, decât una despre suflet și îngeri. Ceea ce nu este defel un neajuns: observația mea finală este strict una de „angelolog” cu lornion…

Anunțuri

2 răspunsuri to “Hobbitul și îngerii”

  1. aleph Says:

    ce suprapunere frumoasă – chiar zilele trecute, când am mers la braşov, mi-am dăruit cărticica asta. şi aşa e, am tot zâmbit şi m-am înroşind citind-o 🙂

  2. mesmeea cuttita Says:

    grozava trebuie ca este roșeața Dreamalephei !

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: