Dare de seamă paranoică despre mustăciosul Salvador Dali (1)

 

          De-abia s-a născut Salvador Dali că pământul s-a scufundat într-un cutremur aiuritor, umbrelele din toată lumea s-au deschis, protezele tuturor făpturilor s-au sfărâmat, pălăriile de pe toate capetele au căzut. A fost un semn de simpatie din partea Dumnezeului nostru mucalit care hohotea la naşterea ultimului bărbat din stirpea Dali. Pe când era bebeluş, Salvador s-a dovedit a fi un graţios coprofag, dar acest lucru nu a făcut decât să anunţe gloria şi norocul căzute asupra lui mai târziu, deşi la maturitate avea să facă o adevărată pasiune pentru excremente, aşijderi pântecosului hidalgo Ubu al lui Jarry. Totuşi, patima sa excremenţială urma să fie aceea a unui căutător de aur şi a unui alchimist şugubăţ.

Pe când avea patru ani, Salvador a găsit pe plajă o scoică imensă în care a stat ascuns timp de trei zile, fără să se mişte sau să mănânce. Mai târziu, i-a mărturisit tatălui său notar că a dorit să simtă cum s-au petrecut lucrurile în burta mamei sale, atunci când el se afla acolo, singur de moarte. Fireşte că tatăl notar s-a înfuriat, dar Salvador nu făcuse altceva decât să prevestească moartea mamei sale peste treisprezece ani. Pe vremea aceea, el folosea cuvintele doar la feminin, ca şi cum, născându-se din pântece femeiesc, deşi de stripe bărbătească, ar fi păstrat în el, înăuntru, corpul născătoarei. Într-adevăr, credea că ar fi putut el însuşi să-şi nască mama, închipuindu-şi burta ca pe un vulcan acvatic. Şi toate lucrurile i se păreau a fi ouă: cu siguranţă acestea erau amintiri intrauterine care îl devastau, zilnic, vreme îndelungată. Chiar capul său era un ou, astfel încât, pe la vreo douăzeci şi cinci de ani, Salvador s-a ras complet pe creştet doar pentru a simţi burta mamei preschimbată în propriul său cap. Mai târziu, avea să inventeze ovocipedul, adică oul locomotor, cu care râvnea să se întoarcă în pântecul matern, călătorind până la gara naşterii sale. Iar uterului îi spunea găoacea.

Cea dintâi dorinţă a sa, pe când era copil, a fost să devină bucătar doar pentru a putea trăi între despletitele leoaice unsuroase şi transpirate care pregăteau mâncarea, acestea fiind, de bună seamă, bucătăresele. Mai târziu avea să-l obsedeze într-atât mîncarea, încât râvnea să fie mâncat, la rândul său, dar nu de o singură gură, ci de toate gurile puhave-buzoase (sau nu) ale lumii. Prin această tânjire se asemăna, de fapt, cu Hristos. Bucătăria era pentru Salvador o încăpere a simţurilor: vedea, auzea, pipăia, gusta şi mirosea cu perversitate. Iar simţurile sale explodau în mod sublim şi abject. Ca bărbat matur, de altfel, i-a fost dat să ajungă un hipertrofiat bucal: saliva ca o felină, forfeca în mod voluptuous, clefăia şi ronţăia în chip perfid. Limba-i era un falus scormonitor în sexul femeiesc al propriei guri. Avea maxilare de Cronos şi două şiruri de dinţi.

Deşi căpcăun, Salvador se temea de insectele săltăreţe numite lăcuste. Se spunea despre el că, într-o zi, un nor uriaş de lăcuste se năpusti asupra lui, pentru a-l devora. Lăcustele erau atrase de pielea vâscoasă şi de somnu-i aburit. Lui Salvador îi era scârbă de lăcuste aşa cum altor copii le era scârbă de şobolani. Lui, însă, şobolanii îi erau indiferenţi. În fanteziile sale masochiste era convins că, dacă ar fi voit cu adevărat, lăcustele ar fi ajuns până în burta mamei sale, pentru a-l ronţăi. Mandibulele lor semănau cu cele ale lui Tyranosaurus Rex. Acest lucru nu îl împiedică să-i mărturisească tatălui său notar că, în miezul zilei, ar fi călărit pe o lăcustă-gigant. De această minciună gogonată nu se va vindeca decât mai târziu, pictând Marele Masturbator, unde acea lăcustă-mastodont chiar există cu adevărat.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Dare de seamă paranoică despre mustăciosul Salvador Dali (1)”

  1. scorchfield Says:

    Am citit undeva, sigur în marii traducători de Homer, că cel ce moștenește timpul se numește Cronid(ul), câtă cruzime:„Avea maxilare de Cronos şi două şiruri de dinţi.”

    P.S.
    Primesc palme!

  2. mesmeea cuttita Says:

    nu voi palmui defel, doar oamenii mai seamana la maxilare si la cele cateva siruri de dinti 🙂 (de mii de ani incoace)

    • scorchfield Says:

      Dali avea și-un turn, de unde din vârful său vedea marea, stătea ore în șir acolo. Turnul avea metereze ca un șir de măsele vegetariene.

  3. mesmeea cuttita Says:

    știu, știu (Dali avea tot felul de lucruri) 🙂

  4. zazuetto Says:

    ” … pentru a putea trăi între despletitele leoaice unsuroase şi transpirate care pregăteau mâncarea, acestea …”

    Leoiace … leoaice … leoaice … precum în „Leoaică tînără, iubirea” !?!?!?

  5. mesmeea cuttita Says:

    nu, nu, cred ca vorbeam aici despre niste leoaice trupelnice (intr-adevar), dar magice, vrajitoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: