Luiza Textoris la cafenea

Corin Braga la Cafeneaua critică

(Club A, miercuri 13 februarie 2013, ora. 19.00)

Miercuri 13 februarie, Cafeneaua critică propune o discuţie cu Corin Braga cu pornire de la cărțile sale cele mai recente, romanul Luiza Textoris şi studiul despre antiutopiile clasice.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Club A, http://www.cluba.ro

Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)

 

Luiza Textoris_03

 

 

Luiza Textoris era o fată cu nasul cârn şi ochi exoftalmici. Îi plăcea să doarmă, fiindcă în fiecare noapte în interiorul capului, pe spatele pleoapelor închise, i se deschidea o sală de cinematograf. Flashuri scurte şi puternice, filme lungi şi pline de peripeţii, visele ei desenau o altă lume, unde nu pătrundea lumina cenuşie de afară. Ori de câte ori i se întâmpla să nu viseze, Luiza se simţea fragilă şi neajutorată. În ziua aceea nu îşi găsea locul între oameni şi avea impresia că îi lipseşte ceva important, că viaţa nu merită trăită. Mama ei, Regine Textoris, o femeie înaltă, rece, cu obraji de marmură portocalie străbătută de firişoare roşii, o lua în derâdere de fiecare dată când, neatentă, neajutorată, navigând încă printre imaginile din vis, Luiza se împiedica de cum ieşea din cameră.

– Iarăşi ai visat?!

– Nu, dar astăzi nu mă duc la şcoală…

Michael Textoris, tatăl Luizei, un bărbat căruia ochii mobili şi distraţi păreau să-i fi încreţit pielea pe frunte şi la tâmple, se uita cruciş la cele două femei:

– Cineva e îmbufnat în dimineaţa asta?

– Eu nu, spuse Luiza, eu sunt o extraterestră. Nu ştiu de ce m-aţi mai înfiat…

– A, acum începe povestea cu romanul familial, se lămuri Michael Textoris, aruncând cât acolo cravata, al cărei nod nu îi izbutea nicicum.

– Seamănă cu Emma, comentă Regine.

– Nu semăn cu nimeni, eu sunt Peter Pan, bombăni Luiza, împleticindu-se în cămaşa de noapte către sala de baie.

– Eşti fată, nu poţi fi Peter Pan, eventual doar Wendy, aruncă în urma ei Michael Textoris.

Luiza îi scotea din minţi pe ai ei prin schimbările ei bruşte de dispoziţie. Uneori părea greoaie, picioarele i se împleticeau, obiectele îi scăpau din mâini, nasturii i se descoseau între degete, becurile se ardeau când le aprindea, jaluzele şi perdelele se smulgeau când le trăgea. Zile întregi se scufunda în muţenie, nimeni nemaireuşind să smulgă o vorbă din gura ei. Apoi, brusc, fără nici un motiv, începea să sporovăiască şi să danseze prin casă, să mute ghivecele din ferestre, să trântească uşile de la camere şi dulapuri ca un curent de aer.

– Vârstă dificilă, îşi dădu mucalit cu părerea Michael Textoris, înnodându-şi şireturile, dar privirea de gheaţă a Reginei îi opri cuvintele în gât.

Luiza ieşi ca o fantomă din baie şi porni cu mâinile întinse în faţă printre mobilele din lemn masiv din sufragerie.

– Deschide ochii când mergi, aruncă Regine.

– Cum? Să deschid ochii când dorm? Să mă văd pe mine însămi adormită?

Luiza se opri în faţa oglinzii mari, cu ramă în stil veneţian, şi întredeschise pleoapele. În suprafaţa lucioasă se ivi un chip palid, cu cearcăne vineţii sub ochi, cu bucle de păr fluturând în dezordine în jurul capului. Pupilele verzi se înfipseră în pupilele verzi şi Luiza se privi fix, ca printr-o pâclă. Îşi relaxă muşchii obrajilor, bărbia îi coborî moale în jos iar gura i se deschise uşor, trasă în sus de nasul cârn.

– Încetează prostiile, nu te mai holba în oglindă.

– Nu mă prostesc, e autohipnoză, anunţă Luiza, îndreptându-se înapoi spre camera ei. Vreau să mai dorm puţin.

– Iar eu am plecat, cântă Michael Textoris din uşă, am o mulţime de vaccine de făcut astăzi.

– Ar trebui să-i faci unul şi fiicei tale. Împotriva viselor… Nu înţeleg cum de accepţi atât de senin ca Luiza să-şi bată joc de şcoală! Am primit din nou o plângere de la profesori că întârzie dimineaţa la ore.

Michael dădu din umeri şi ieşi din casă. Luiza intră în camera ei, lipăi pe podeaua rece până la patul cu rame de metal lucios, în stilul art nouveau, şi se strecură sub mormanul de cearşafuri şi pături. Aerul din cameră era îngheţat, ar fi trebuit să aprindă focul în soba de teracotă, dar fata se cuibări sub plapumă şi îşi acoperi capul cu perna uriaşă.

În fiecare dimineaţă, Luiza se trezea înainte de ora şapte, o dată cu părinţii ei, apoi se culca la loc. Uneori îşi relua visele din locul unde le întrerupsese şi le ducea molcom până la capăt.

– Oare de ce se trezeşte fata asta cu noaptea în cap, dacă oricum se culcă din nou?, se întrebă Regine, pregătindu-se la rândul ei să iasă din casă. Mamă, îi mai strigă din uşă Emmei Textoris, ai grijă te rog ca Luiza să nu întârzie iarăşi la şcoală!

Luiza se trezea devreme pentru a nu-şi uita visele. Dacă ar fi dus somnul până la capăt, amintirea întâmplărilor de peste noapte s-ar fi stins ca ştearsă cu un burete de var. Ceea ce dorea ea era să le păstreze întreaga prospeţime, fixându-le în lumina bruscă a dimineţii ca în cutia de sticlă a unui insectar. Atunci când se trezea din mijlocul unui vis, peisajul nocturn îi rămânea întipărit pe retină atât de puternic, încât uneori nici nu reuşea să-l deosebească de camera în care dormea. Îi trebuiau clipe interminabile până să-şi aducă aminte unde se află. Nu se grăbea să se trezească, păstrând ochii închişi, pentru ca strălucirea zilei să nu disipeze lumina neagră a încăperilor scufundate din capul ei. Stătea în pat, urmărind, asemeni unui vânător dotat cu ochelari infraroşii, traiectoriile de căldură pe care le lăsaseră făpturile din vis. Când însă un ecran alb i se lăsa pe creier imediat la trezire, ca în dimineaţa aceasta, Luiza se culca la loc.

 

 

Anunțuri

10 răspunsuri to “Luiza Textoris la cafenea”

  1. iubire Says:

    Cam aşa sunt şi eu.

  2. mesmeea cuttita Says:

    ii voi spune autorului textorian și va decide el ce va face, tacit, cu siamezele 🙂

  3. Octavian P. Says:

    Suna bine ce-am citit. Am mai lecturat de C.B. jurnalul de vise, care mi-a placut mult.

  4. iubire Says:

    ce bine de voi!

  5. mesmeea cuttita Says:

    gracias!

  6. iubire Says:

    unii nici să viseze în familie nu mai pot. ei au griji mai importante decât familia. cei din familie să se descurce singuri.

  7. mesmeea cuttita Says:

    hmmm!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: