Paralop

tom-bombadil-books-male-characters-30343016-751-1063

Paralop e una din interjecțiile specifice lui Tom Bombadil, stăpânul pădurilor tolkiene din The Lord of the Rings, care, undeva pe parcursul întâmplărilor inelate, îi protejează pe hobbiți. După cum oricine își poate imagina, Tom Bombadil e un spirit hâtru și bonom, rotunjor la trup, un soi de Bachus pus pe șotii care, în același timp, menține în chip fățiș regenerarea lumii verzulii.

Mărturisesc că din pricina acestui Paralop, eu mi l-am închipuit pe Tom Bombadil ca pe un motan încălțat corcit cu o pisică din Cheshire, rostogolindu-se grăsun la poalele mele.

Din păcate, regizorul trilogiei filmice (de fapt, scenaristul) nu și l-a închipuit nicicum și a renunțat la el, probabil fiindcă avea destule personaje pe care oricum le manageria încâlcit sau răstălmăcit.

Dar mie, uneori, seara, înainte de somn, sau dimineața, la trezire, îmi vine să spun Paralop și să las odaia să se umple de spusa mea, ca stăpânul cel hâtru al pădurii să se arate și să se rostogolească pe covorul meu, vesel foarte și poznaș, fiindcă e nevoie în fiecare zi de câte o voioșie care să ne scoată din ticuri și habitudini.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Paralop”

  1. scorchfield Says:

    După ce am alergat după popa de treflă, valetul de caro m-a azvârlit cât colo, dar regina de pică m-a primit cel mai bine, pot scrie că având asul de inimă roșie în buzunar, m-am îndrăgostit de dama palidă imediat. Mai târziu trei iepuri au trecut câmpul și doi vânători au tras trei gloanțe cu alice, unul două, altul cea rămas-doar un glonț.

    Știind că un glonț are patruzeci de alice și că împrăștierea medie este pe o sută de metri pătrați. Să se afle dacă vreun iepure a fost atins, știind că raza vânătorului are o sută de metri pe secundă în timp ce iepurele are numai douăzeci de metri pe secundă. Arma trage letal la cincizeci de metri.

    Problema lui Charles Lutwidge Dodgson rezolvată de Alice în jocul de cărți.
    🙂

  2. mesmeea cuttita Says:

    ar fi o șaradă să-i punem pe Alice și Tom Bombadil să se întâlnească, fantasmagoric (firește), ca să vedem ce ar putea ieși (tot fantasmagoric) :)))

    … alicele puștii și Alice s-ar ciorovăi puțin, în stilul domnului Omidă, dar spre folosul nostru, al cititorilor, cred și sper :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: