O sofa aproape psihanalitică (1)

IMG_8808

De ce nu aș putea înfățișa un oraș nu doar prin istoria lui reală, ci și prin istoria lui semi-reală ori chiar ireală? Orice urbe conține straturi, orice oraș e un palimpsest, un teritoriu hibrid în care se ciocnesc și se amestecă fărâme, cioburi, așchii de mentalități și istorii. De aici ia naștere de fapt magia unui oraș, identitatea lui personalizată în insectarul uriaș al lumii urbane. De aici, parfumul și faima unui oraș, poveștile lui de viață și de moarte. Pe care multă vreme mi le-am spus doar mie.

Iar acum voi începe un descântec. Să compun sonata clujeană pe sofaua lui Josef Trattner. Să povestesc orașul și, în același timp, să-l fac povestitor. Dar altfel decât de obicei. Să aduc la suprafață memoria lui de purpură, dar și memoria lui de aramă. Datorită artistului vienez Josef Trattner, Clujul a devenit pentru mine un No Man’s Land, fiindcă a fost binevenit să mă adaptez la un proiect în care am evitat orașul turistic și instituționalizat. Am practicat de bună voie o lobotomie simbolică asupră-mi, astfel încât orașul meu să fie/să devină altceva decât știam și să pornesc de la zero. Orașul de căpătâi s-a cuvenit să fie șters, ca să îl recunosc și să îl fac al meu de la început, ca pe un nou-născut. Făcusem o listă cu locuri unde să ne oprim cu sofaua epică: pe Cetățuie, în Piața Muzeului, la Palatul Banffy, la biserica Sfântul Mihail, la statuia Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, la Bastionul Croitorilor, la Calvaria, la zidul vechii cetăți, la cafeneaua Bulgakov. Din fericire, a trebuit să renunț la lista mea oficială din care au rămas doar trei locuri. Cetățuia, Calvaria, Piața Muzeului. Sofaua lui Josef s-a dovedit a fi o sofa psihanalitică pentru Cluj, nu într-un sens tare, ci într-unul blând, firește. Am psihanalizat orașul (barbar), dar și cuvintele mele au devenit interpretabile într-un sens apăsat, la fel cuvintele lui Josef.

Așa că am pornit-o la drum nu doar cu Josef, ci și cu ajutoarele lui predilecte: tăcutul și iscusitul fotograf Mircea Struțeanu și oglindarul-arhitect Adrian Trifu.

IMG_8988

Anunțuri

3 răspunsuri to “O sofa aproape psihanalitică (1)”

  1. PORIFERN Says:

    Acolo e una din inimile lumii. Si ceea ce spuneam, e tot mai aproape de spatiul de care vorbesc si vorbim.

  2. PORIFERN Says:

    Un fel de submarin la suprafata. Un supra-marin campestru sau colinar, cu virtuti abisal-celeste. Si mai e de spus.
    Cred ca e ceea ce se petrece cand delirul trece intr–un soi de varsta ulterioara, cand devine respirabil, ca un mediu odihnitor.
    🙂

  3. mesmeea cuttita Says:

    frumos spus – inimile lumii 🙂 – prea frumos chiar!
    (sper să merite și să fie așa)

    cât despre submarinul la suprafață – e vorba de un para-animal, poate, util atât la hârjoană, cât și la gravități 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: