Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi (3)

arabian_nights_005

 

Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi

(3)

 

Dar, oare, cine poate ghici nevăzutul şi ascunsul? Cine altul decât Allah Preaînaltul, însă nu şi mintea omenească! „Yuh, o, flacăra mea, îi şopti Kasturmen lui Mazran, când beduinul cel frumos şi ştiutor de poveşti se urcă pe cea mai împodobită cămilă din suita lui, aici te voi aştepta credincioasă cu tăria coapselor mele, aici voi veghea să te întorci la plăcerile nopţii, ale culcuşului şi ale desfătării, şi niciun alt bărbat nu va fi stăpân peste inima şi trupul meu de acum înainte. Întoarce-te degrabă ca să rânduim însoţirea noastră aşa cum se cuvine, iar eu voi face în aşa fel încât părintele meu doar ţie să mă dea legiuită pe vecie. Iar până la întoarcerea ta voi rândui toate cele trebuincioase: brăţările, cerceii şi vălul, cingătoarea şi miresmele, şalvarii, şiragul de perle prinse-n aur şi rochia de mireasă. Întoarce-te la mine, cu ochii tăi de jăratec şi pântecul tău minunat, căci altfel voi alege pierzania decât să trăiesc fără tine.” Şi sărutându-se-n ascuns cei doi tineri, şi plângând, şi mângâindu-se încă ei se despărţiră, crezând că nu peste multă vreme se vor găsi iar împreună, rămânând astfel uniţi pentru totdeauna. Dar soarta le-a fost scrisă altfel să fie şi nu spre norocul lor.

Căci plecând Mazran cu mărfurile sale, el nu ajunse în oraşul trebuincios spre a-şi desface negoţul, ci fu jefuit pe drum de tâlharul cumplit din preajma Bassrei, cunoscut ca Hiena Deşertului, şi de şleahta sa de hoţi şi vicleniţi în cele rele. Ci tâlharul cel mare nu doar că îl jefui, dar îi tăie limba, mânios pe faima pe care Mazran o avea de beduin povestitor. Şi făcând el acestea, îl lăsă pe Mazran cu minţile rătăcite undeva în deşert, până când beduinul cel tânăr, însângerat şi nebun, fu găsit de un convoi de neguţători de cămile. Apoi urma lui Mazran se pierdu în negura pustiului şi a convoaielor care au străbătut şi aveau să străbată vreodată deşertul.

În vremea aceasta, Kasturmen îl aştepta în oază, aprinsă de dor şi întristată, neuitând să-i vorbească părintelui ei Al-Kaven cu tâlc şi dulceaţă despre beduinul plecat. Dar curând vestea cumplită ajunse la urechile lui Kasturmen, iar fiica maimarelui beduinului îşi dădu în vileag dragostea tulburată şi jalea. Atunci părintele ei îi îngădui lui Kasturmen să pornească în căutarea lui Mazran, înconjurată de cincizeci de călăreţi războinici, care ar fi apărat-o de fărădelegile oricărui alt tâlhar cumplit, nu doar ale Hienei Deşertului, fie numele lui blestemat de-a pururi, aruncat în temniţă şi moarte! Kasturmen îşi căută iubitul vreme de un an de zile, rătăcind cu ai săi cincizeci de călăreţi prin deşert. Îl căută prin toate oazele, îi iscodi pe beduini, cămilari şi pe străjerii cetăţilor din preajma pustiului, dar nimeni nu îl zărise pe Mazran, deşi povestea năpăstuirii acestuia ajunsese la urechile tuturor. Nimeni nu-şi amintea să fi văzut un beduin frumos şi mut, cu minţile rătăcite. După răstimpul de un an, cernită şi slăbită de zadarnica-i căutare, cu inima topită de negură, ea se întoarse la părintele ei şi îi ceru acestuia să o dezlege de orice legământ şi să o lase să plece în lume, rătăcind mereu până când va afla de una singură, dacă nu urma, atunci măcar moartea lui Mazran, iubitul ei. Iar Al-Kaven nu se împotrivi, căci jalea copilei sale era năpraznică: înnegurată şi văduvită de orice atingere, zidită ca o fortăreaţă, călare pe bidiviul ei negru, Kasturmen avea să fie cu adevărat o leoaică a deşertului, dar nu una ca oricare.

Căci ea ştia ce avea să facă: nu doar să rătăcească prin pustiu căutând urma lui Mazran, ci să se sălăşluiască printre triburile călătoare, la ceasul nopţii, şi acolo să rostească rând pe rând cele zece poveşti neasemuite spuse odinioară de Mazran: Povestea mâncătorului de haşiş, Povestea beduinului care s-a preschimbat în cămilă, Povestea oazei fermecate şi a străjerului mut, Povestea celor trei gemeni beduini cu un singur ochi, Povestea scarabeului cu picioare de om, Povestea nisipului din deşert care ştia să cânte, Povestea frumoşilor adormiţi în oaza de cristal, Povestea regelui Ardaşir cuceritorul de lumi, Povestea sclavei deşertului şi Povestea şeicului frate cu măgarii.

Şi astfel frumoasa şi credincioasa Kasturmen rătăci o viaţă întreagă prin deşert, rostind mereu cele zece poveşti, fără să-l afle vreodată pe iubitul ei, până când ajunse să fie auzită, ca arăpoaică rătăcitoare a pustiei, rostind poveşti din trib în trib, la umbra corturilor şi sub lumina stelelor, de regele Kanmakan. Căci auzind acesta atâtea vorbindu-se despre ea, o rugă să se odihnească în cortul lui şi să-i povestească o istorie, ca să-i treacă vremea şi să-i bucure mintea şi inima. Iar de-acum bătrâna arăpoaică, aşezată la picioarele regelui pe o rogojină, îi rosti cea dintâi poveste auzită de ea din gura lui Mazran, aceea a mâncătorului de haşiş. Şi această poveste îl veseli mult pe rege care râse zguduindu-se din creştet până în talpă. „Până când şi surzii ar clocoti de plăcere!”, o lăudă regele Kanmakan pe bătrâna Kasturmen. „De-acum însoţitoare a mea vei fi, preaiscusito, astfel încât poveştile tale să rămână pe veci şi să fie scrise de cei înţelepţi, căci trebuincioase sunt ele şi cu folos.” „O, cunună a frunţii mele, să fie aşa precum voieşte Preaînaltul, iar rătăcirea mea să ia sfârşit, chiar dacă dragostea mea tot jar este pe dinăuntru şi de nestins vreodată. Ascult şi mă supun”, mai spuse Kasturmen, alăturându-se suitei regelui Kanmakan, învăluită în veşmintele ei largi şi întunecate cu care străbătuse atâta vreme deşertul în căutarea zadarnică a pierdutului ei iubit Mazran.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi (3)”

  1. scorchfield Says:

    Neprevăzutul lasă loc dorinței,
    căutarea devine mit,
    îmbătrânim de fapt în propria noastră poveste.

    Eu aș schimba sfârșitul, este voie, sau povestea nu s-a terminat?!

  2. Liviu Drugă Says:

    Titlurile poveştilor sunt atât de instigatoare, încât e frustrant tare să nu afli cum sunt aceste poveşti. 🙂 Deci, continuarea!

  3. mesmeea cuttita Says:

    Pai povestirea s-a incheiat, fiindca urmeaza o alta (ele sunt stranse toate in cartea Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rașazada și ale regelui Șahzaman, Tracus Arte 2012 – carte coordonata de mine, unde se găsește noua suita de 1001 nopți scrise cu și de alți 17 povestași. Dar povestea lui Kasturmen e scrisă doar de mine.

    Firește că titlurile sunt instigatoare, unii din povestași au și scris poveștile cu pricina, altele au rămas nescrise.

  4. Liviu Drugă Says:

    Am inteles. Voi cauta Povestile Duniazadei… mai ales pentru poveştile cu pricina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: