Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi (1)

Mesmeea Cuttita

Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi

(1)

 

– Pace vouă! preacinstiţi stăpâni ai mei, iată că a venit rândul să fie rostită acum istoria arăpoaicei Kasturmen din deşerturi, povestitoarea bătrână de la curtea regelui Kanmakan. Precum și povestea lui Mazran.

A trăit cândva un beduin stăpân peste multe triburi din pustiu, avut fiind el cu turme de cămile şi mulţi robi. Iar numele lui era Al-Kaven. Era atât de bogat încât în cortul lui uriaş, împodobit cu nestemate şi cusut numai cu fir de aur şi mătase, trăiau cele zece neveste ale sale şi copiii lor legiuiţi, zămisliţi cu preacinstitul beduin mai mare peste beduini. Iar dintre toţi cei născuţi din stirpea sa, Al-Kaven cel bogat cu osebire iubea ca pe ochii din cap pe una din copilele sale, numită fiind ea Kasturmen. Şi într-atât o iubea Al-Kaven pe Kasturmen încât o luă cu sine în peregrinările prin deşert, îndepărtând-o de haremul unde trăiau nevestele şi ceilalţi copii ai săi şi crescând-o ca pe un bărbat, astfel încât să o ferească de privirile piezişe şi deocheate ale altor beduini, cămilari ori chiar tâlhari ai deşertului. Şi o deprinse Al-Kaven pe Kasturmen să călărească şi să strunească animalele deşertului, cai şi cămile, apoi o învăţă să mânuiască sabia şi iataganul ca un războinic. Nu uită, însă, prevăzătorul Al-Kaven să o înveţe pe copila sa să citească fără cusur la lumina stelelor toate poveştile lumii adunate şi istorisite de zodieri şi tălmaci în cărţile de înţelepciune. Şi cu cât Kasturmen creştea şi era mai pricepută la lupte şi călărie, cu atât ea nu prididea să cunoască toate poveştile cu tâlc din cărţile dăruite de prevăzătorul ei părinte. Iar când ajunse Kasturmen la vremea însoţirii sale cu un bărbat pe potrivă, maimarele beduinilor înţelese că fiica sa se vădea a fi într-atât de învăţată şi dăruită încât nu ar fi putut fi zălogită nici chiar de emirul dreptcredincioşilor, dacă acesta ar fi poftit-o de aleasă. Căci avea Kasturmen pielea smeadă şi arămie, ca o zăpadă întunecată, şi ochii de tăciune încins, nu în zadar cinstitul şi iubitorul ei părinte o răsfăţa spunându-i Pasărea cu pene de cărbune. De o zărea cineva cu adevărat la lumina stelelor din deşert, îndată ar fi aşternut stihuri de mare laudă şi înminunare precum acestea:

Strălucitoare şi neagră e fecioara din pustiu,

Ospeţind frumuseţea-i biruitoare şi grea

Oricine-ar ieşi din iadul de scrum într-o oază de nea,

Dacă pe Kasturmen ar zări-o înzăuată pe-un bidiviu.

Nu arareori la ceasurile de noapte, iscusita copilă îi rostea părintelui ei poveşti din cele citite în cărţile minunate, până când deja vârstnicul beduin adormea mulţumit. Apoi fecioara se retrăgea într-un cort ca un iatac, apropiat de sălaşul părintelui ei, fiind ea deprinsă deja de mulţi ani cu veşmintele aspre şi cu purtarea bărbătească. Uneori, noaptea, Kasturmen obişnuia să se plimbe printre corturi şi să asculte şi alte poveşti decât cele din cărţi, căci era mult dornică de astfel de rostiri şi tâlcuiri, fie că acestea se sălăşluiau în scrierile cărturarilor, fie că erau spuse de gurile simple şi sărăcăcioase ale cămilarilor şi neguţătorilor trecători dinspre o oază spre alta, străbătând ei deşertul. Într-o astfel de noapte plimbându-se ea, nu mare îi fu mirarea auzind vocea minunată a unui beduin tânăr care ştia să rostească poveşti ca nimeni altul până atunci. Era un călător şi negustor de mătăsuri, pe numele său Mazran, care străbătea deşertul împreună cu cinci slujitori vrednici şi închinători lui ca fiind singurul moştenitor al casei sale. Şi era Mazran arămiu la boi precum Kasturmen, cu dinţii albi ca de fildeş, cu trupul de curmal frumos încât până şi bătrânele slujitoare din pustiu nu pridideau să îi ureze, strigându-i: „Fericită femeia care va adormi la pieptul tău şi vrednică să fie ea!” Iar Mazran zâmbea la aceste vorbe cu dichis, ştiind că încă nu îşi găsise o aleasă pe potrivă. Deci în acea noapte sortită, Kasturmen rătăcind ascunsă printre corturi îl auzi povestind cu nesaţ pe Mazran şi nu doar că pentru întâia oară abia îşi stăpâni înfiorarea şi răsuflarea i se schimbă şi ochii i se înmuiară, dar mai cu seamă rămase mirată de poveştile neobişnuite pe care Mazran cel arămiu le rostea. Căci nu erau acestea poveşti sfinte, deşi aveau mult tâlc, ci poveşti cu oameni rătăcitori ori cu închipuiri fără seamăn. Şi simţind ea, fecioara, că arde de dorinţă tot ascultându-l pe Mazran, nu se sfii să îl oprească dintr-una din aceste poveşti, cercetându-l asupra adevărului rostit de el. Iar Mazran, mirat şi el de limba dulce a acelui tânăr beduin care-l iscodea şi în care el ghici de bună seamă o fecioară, răspunse simplu:

– Mai degrabă mi-ar creşte păr pe limbă decât să nu fie adevăr în toate cele rostite de mine.

Cât de aromitoare e frăgezimea cuvintelor lui, îşi spuse Kasturmen în gând, acum când noaptea aşterne asupra capetelor noastre mantia ei largă. Deci fecioara rămase ca vrăjită în apropierea lui Mazran şi ascultă atunci destule ceasuri cele mai vrednice poveşti ale lui, între care zece erau de seamă, drept care se cuvine să le înşirăm aici: Povestea mâncătorului de haşiş, Povestea beduinului care s-a preschimbat în cămilă, Povestea oazei fermecate şi a străjerului mut, Povestea celor trei gemeni beduini cu un singur ochi, Povestea scarabeului cu picioare de om, Povestea nisipului din deşert care ştia să cânte, Povestea frumoşilor adormiţi în oaza de cristal, Povestea regelui Ardaşir cuceritorul de lumi, Povestea sclavei deşertului şi Povestea şeicului frate cu măgarii.

Anunțuri

5 răspunsuri to “Povestea lui Kasturmen cea din deşerturi (1)”

  1. scorchfield Says:

    Noaptea asta, măcar știu ce curmal visez!
    🙂

  2. ora25 Says:

    vai, ce urmează! numai din titlurile înşiruite se poate face o poveste. eu am făcut deja una dar mi se arată şi alte permutări la fel de captivante. aşteptăm. şi ne bucurăm că deşertul apare în alte ipostaze decât anul trecut.

  3. ghidulsauribalic Says:

    ce bine c-au început poveştile mesmice!
    (mai ales c-am regăsit şi câţiva locuitori din Sauribalia, anume cei trei gemeni beduini cu un singur ochi 🙂

  4. mesmeeacuttita Says:

    1. Mr. Scorchfield – chiar asa 🙂
    2. Isidora – e exac cum spui – si numai insirarea titlurilor alcatuieste o poveste 🙂 – unele au fost și scrise, mai apoi
    3. beduinii sunt pe aproape

    (povestea este din atelierul care a rodit în „Poveștile Duniazadei, ale sclavei sale Rașazada și ale regelui Șahzaman” (Editura Tracus Arte, 2012)

  5. mesmeeacuttita Says:

    p.s. exac+t=exact 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: