Boo-man

Filip Van Zandycke

(Belgia)

Bau-bau

Aşa începe povestea.

Cu mult, mult timp în urmă,  nu erau copii nicăieri pe lumea aceasta. Înainte să existe părinţii, înainte să adie prima boare de vânt, înaintea așa-numitului „AN FĂRĂ COPII”, trăia pe pământ groaznicul Bau-bau.

Peste tot în lume, înfricoşătorul Bau-bau apărea şi fura copii. La început, nimeni nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Nici chiar dascălii nu au luat în seamă lipsa lor, ceea ce era şi mai ciudat. Aşa se face că în cele din urmă, toţi copiii au dispărut, chiar dacă credeţi sau nu, e adevărat, nu mai rămăsese niciunul. Nici în Belgia, nici în Bagdad, nici în Belarus, nici în Belfast, nici în Bethleem, nici în Beijing, nici în Berlin, nici în Bogota, nici în Bologna, niciunde pe lumea aceasta nu se mai găsea vreun copilaș.

Bau-bau era de o urâţenie teribilă cu burta lui umflată şi cu cei 39 ochi şi 26 urechi. Cu toate că avea atâția ochi, nu vedea mai nimic. Da, Bau-bau era complet orb. Cum a reuşit să-i caute şi să-i găsească pe copii, nimeni nu ştie. Cu toate că avea atâtea urechi, nu auzea niciun sunet. Cum putea să-i audă pe copii, nimeni nu ştie. Cum arăta nasul lui? Era borcănat ca un coş de burlan. Şi pentru că uneori trebuia să îşi mai ardă părul care tot creştea şi creştea, din el ieşea foarte mult fum. Oricum, asta nu l-a ajutat prea mult, tot nu putea respira.

Teribilul Bau-bau se înfăţişa ca o bestie hidoasă, de culoare brună. Şi aşa cum ştim cu toţii, o bestie nu cunoaşte darul vorbirii. Aşa că tot ce auzeai de la Bau-bau era: BBBBBBBBBB.

De fiecare dată când copiii se jucau în parcuri, sau alergau pe străzi, sau se simţeau în largul lor pe plajă, Bau-bau apărea de nicăieri, îi răpea şi îi ducea departe de locurile acelea. Când toţi copiii lumii dormeau în patul lor, Bau-bau venea după ei şi, fără să-i trezească, îi făcea să dispară. Unde îi ducea? Cum? Nimeni nu ştie.

Tot ce se ştie este că Pământul era pustiit de copii. Dar oare au dispărut cu toţii? Nu chiar, pentru că undeva mai era o tărişoară, unde Bau-bau nu a călcat niciodată. Un loc în care copiii trăiau dintotdeauna o viaţă normală,  unde se jucau fericiţi, mâncau iaurturi delicioase şi făceau o mie de alte lucruri copilăreşti. Mă întrebaţi care e numele ţărişoarei? HAYASTAN era numele ei.

În fiecare dimineaţă, la micul dejun, Bau-bau mânca 39 hamburgeri şi îşi potolea setea cu 26 ceşti de ceai de gândac. În fiecare zi, la prânz, mânca 39 farfurii cu plăcintă belgiană de vită şi bea 26 boluri de supă de gândac. La cină servea întotdeauna 39 porţii de caviar Beluga cu fasole şi consuma 26 căni de cafea tigru-bengaleză. Între mese, mânca o mulţime de albine. Iar seara târziu, înainte să se culce, se auzeau râgâieli zgomotoase.

Dar bineînţeles, aşa cum ştiţi deja cu toţii până acum, aceasta nu este o poveste adevărată. Să nu credeţi un cuvânt din ce v-am spus. E un simplu basm, doar o altă poveste imaginară.

De ce? Pentru că Bau-bau nu există. El nu a trăit niciodată şi nu va exista vreodată. Aşa că nu trebuie să vă temeţi de nimic.

Singurul lucru pe care o să vi-l amintiţi de acum sau oricum lucrul pe care niciunul dintre voi nu-l veţi putea uita vreodată e că în alfabetul meu există litera B. O literă tare frumoasă care se află undeva la începutul lui. E chiar a doua. Aşadar, de acum încolo nu trebuie să vă mai îngrijoraţi, fiţi doar fericiţi. Pentru că singurul lucru pe care copiii ar trebui să-l facă e să râdă din toată inima, cât mai des. Fiţi veseli şi jucaţi-vă până când vacile se întorc de la păscut. Distraţi-vă aşa cum o fac porcii-zburători. Pentru că da, ăsta e adevărul: porcii zboară!

Dar asta e deja o altă mâncare de peşte, o altă poveste. E istoria poveştii literii P, şi nu B. Iar pentru a v-o putea istorisi va trebui să mă întorc înapoi în așa-numitul „AN AL PORCILOR ZBURĂTORI”. Între timp, tot ceea ce trebuie să faceţi e să urmăriţi luna de pe cer. Şi eu sunt convins că într-o noapte veţi vedea porci zburători undeva acolo, în lumina lunii.

Da, sunt convins că aşa se va întâmpla şi că o să vi se pară minunat.

O povestioară scrisă în 20 octombrie 2012, la Dilijan, Armenia

 (Dedicată copiilor din satul Tumanyan)

 

 

În românește de Lavinia Rogojină

P.S.

Pe Filip l-am cunoscut în Armenia, la festivalul The Literary Ark 2012: ingenios, simpatic, isteț foc, hâtru, mozaicar al cuvintelor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: