Luiza Textoris

Zilele acestea am stat ghemuită în odaia albastră de acasă și am citit un manuscris. Luiza Textoris. Am stat fascinată ca într-un joc de domino, cu pleoapele alergând în zig-zag, în timp ce ochii mei au citit cu subterane la îndemână în chiar mijlocul lor. M-am aflat într-o instalație de visat din care aș fi putut să nu mai ies, dacă aș fi vrut. Lumina zilei, dar și cea a becurilor, era ondulată, tremurând ușor de la manuscrisul care și el foșnea în funcție de cum intram ori ieșeam din visele scrise, interschimbate și franjurate de Anir Claustrofobul. Am fost norocoasă să țin în mâini un manuscris atât de viu. Uneori, pereții se strângeau în jurul meu, făcând din odaia albastră un cuib tulbure din care se desprindeau umbre șerpuitoare și spectre mătăsoase. Alunecam eu însămi prin tunel, pe urmele Luizei și ale lui Fulviu, pe urmele Adelei și ale lui Anir: pe unii îi cunoșteam deja de mai bine de douăzeci și cinci de ani (Adela și Anir), de pe vremea când ei se nășteau în studenția clujevită. De alții am aflat doar de vreo cincisprezece ani încoace (Luiza și Fulviu). Pe unii i-am zărit pe fugă, pe vremea când nu aveau decât cap și mâini, pe alții i-am privit mai pe îndelete, după ce au căpătat corp, creier, suflet, carne, oase și sânge. Pe unii i-am invidiat pentru că puteau să viseze și să nu mai iasă de acolo, din vis, rămânând ghemuiți în culcușul lor noptatic ori clarobscur. Pe alții i-am privit în ochi atunci când au ales să rămână la lumina zilei, ca să se războiască cu realitatea macră. Oare chiar merita? Și pentru că au ieșit din cotloanele lor calde, unii din ei au murit în cele două romane noctambulice ale domnului Anir, publicate până acum. Alții au supraviețuit. Nașterea unui roman e întotdeauna o binecuvântare. Încheierea unui roman e întotdeauna măcar un triumf individual. Lectura unui manuscris e, și ea, crucială: fiindcă poate fi (este) o împărtășanie minunată. Plăcerea mea de acum se numește Luiza Textoris. Anir Claustrofobul cel din realitate are de ce să fie bucuros: manuscrisul lui și-a colonizat cel dintâi cititor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: