Dead Dad and Co

Sculptura în ceară a lui Ron Mueck (Dead Dad) – reprezentativă înăuntrul expoziției Sensation (este ultimul exponat Sensation despre care mai scriu) – am receptat-o până în măduva oaselor, frisonată aproape ca în fața rechinului lui Damien Hirst. Dar aici, în locul uriașului rechin maiestuos, se găsea trupul restrâns, cât o păpușă mai mare, al unui tată mort. Un tată căruia îți venea parcă să îi cânți un cântec de leagăn, decât să-l îngropi. Un tată îngălbenit în care se găsea strânsă toată înstrăinarea umană în lume, dincolo de lume și dincoace de lume. Nu se afla în expoziția Sensation copilul urieșesc care purta tot semnătura lui Ron Mueck (totuși, eu îl înfățișez aici, ca pe o febrilitate acută a artei contemporane cu scop cathartic extrem), dar destui dintre vizitatori am aflat ulterior despre el și ne-am înfricoșat. Probabil că înfricoșarea (repet, cathartică) este (încă) astăzi o reacție estetică pe măsură.