The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living

În sfârșit am achiziționat (după 11 ani de oblomovism) albumul Sensation (datorită gentileței londoneze a Ioanei), care e fișa tehnică și amplă de recomandare a celei mai spectaculoase expoziții de artă plastică (britanică) actuală pe care am văzut-o vreodată (deși am ajuns și la Bienala de la Veneția, în 2003 și 2007, unde au existat destule ciudățenii) – a fost să fie la New York, la Muzeul de artă din Brooklyn, în 2000. Chiar dacă principala atracție, ca bârfă plastică, a expoziției Sensation era o madonă africană ornată cu balegă de elefant, eu am fost fascinată în principal de rechinul, în formaldehidă, pus în scenă de Damien Hirst. Mărturisesc că am făcut obsesie pentru acest rechin (care funcționează ca personaj și în romanul meu Tricephalos, la un moment dat) în care am identificat, evident, chiar spaima mea de moarte, dar și spaima de spaima morții de moarte. După cum știm cu toții, spaimele sunt multe și destule, mari ori mărunte. Am stat și am privit hipnotizată rechinul lui Hirst vreo oră, cântărindu-l pe toate părțile, dându-i ocol, dar mai ales privindu-l în față. Era perfect. Era o operă de artă minimalistă, dar cu efect maximal.

Rechinul meu nu avea gura larg deschisă, ci doar semi-deschisă (decent, sic!), iar cea care m-a frapat a fost tocmai această normalitate. Era, a fost, este în privirea mea de om care s-a uitat în ochii și în gura rechinului din formaldehidă, o curiozitate morbidă și voyeuristă, în același timp, de a da nas în nas cu moartea ta (a noastră, a voastră, a lor) simbolică, de a te ciocni de ea, putând să o privești pe îndelete. Face to face. Rechinul lui Hirst era desăvârșit din acest punct de vedere. De privirea aceasta fățișă s-au îmbolnăvit și alți spectatori, iar unul (din Ukraina) s-a molipsit atât de tare încât a cumpărat toți rechinii lui Damien Hirst (în valoare de câteva sute de milioane de dolari, de nu cumva peste un miliard). Cam aceasta este povestea rechinului damienhirstian și a mea.

Anunțuri

4 răspunsuri to “The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living”

  1. rongo Says:

    Bag sama, naturalismul revine-n reţetă veterinară. Un submarin în formol mai mergea.

  2. mesmeeacuttita Says:

    ay, din cate stiu eu submarinul cu pricina a fost deja formolizat intr-un muzeu al poheziei (daca ne gandim la acelasi submarin) 🙂

  3. ggl Says:

    I like this shark better.

  4. mesmeea cuttita Says:

    my shark is here!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: