„complexul fantasy”?

„Complexul fantasy„?

Dacă un complex, așa cum îl definește psihologia jungiană, este „o colecție de imagini și idei, grupate în jurul unui nucleu, derivate dintr-unul sau mai multe arhetipuri și caracterizate printr-o tonalitate emoțională comună” (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut, Dicționar critic al psihologiei analitice jungiene, Humanitas, 2005, p. 70), atunci se poate afirma că voga pe care literatura fantasy o are astăzi (cel puțin prin trei autori de marcă, deși diferiți și cu influență altfel stratificată la nivel cultural – este vorba de J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis și J. K. Rowling) și felul în care se reflectă ea în mentalul colectiv ne-ar putea da dreptul să vorbim despre un posibil „complex fantasy” (al literaturii fantasy, de fapt, dar prescurtez intenționat formula propusă), care influențează comportamente, catalizează afecte etc. De menționat, un punct nodal, între Tolkien, Lewis și mult mai târziul fenomen Harry Potter, creat de Rowling, a fost Povestea fără sfârșit, de Michael Ende (1979), precum și filmul realizat după carte (1984), unde ceea ce eu numesc „complex fantasy” este intuit de Michael Ende, dar neformulat ca atare. (Personajul Bastian Balthazar Bux din Povestea fără sfârșit se definește marcat de un simptom fantasy încă de la prima sa apariție: „Îmi imaginez povești, născocesc nume și cuvinte care încă nu există, și tot așa”, dorința lui supremă fiind să citească „O poveste care să nu se sfârșească niciodată” și care să fie „Cartea tuturor cărților”; Bastian are, în schimb, alergie la cărțile care tratează „întâmplările foarte obișnuite din viața foarte obișnuită a unor oameni foarte obișnuiți”. Un alt personaj care formulează intuitiv un posibil „complex fantasy” al făpturilor umane este lupul monstruos Gmork, agentul Nimicului care intenționează să distrugă Fantazia. Iar cel de-al treilea personaj-cheie care sintetizează chiar cum se naște un „complex fantasy” și cum poate fi el hrănit este Prințesa-Copilă a Fantaziei.). Nu aș vorbi neapărat și de o nevroză fantasy, formula de „complex fantasy” fiind mai degrabă legată de matricile culturale care punctează evoluția spirituală umană. În schimb nu pot nega (și nici nu mi-am propus așa ceva) ampla pânză a inconștientului pe care „complexul fantasy” își grefează componentele. „Complexul fantasy„, dacă este să îl credităm, mărturisește despre viața psihică a colectivității, prin constelații de simboluri și narațiuni care au scopul de a coagula o istorie a maturizării conștiinței și a revelării inconștientului colectiv. În cazul „complexului fantasy„, direcția de dezvoltare a fost una pozitivă, întrucât pentru mulți cititori (și spectatori ai superproducțiilor fantasy), efectul este unul terapeutic, sanificator.

„Manifestările inconștientului colectiv apar în cadrul culturii ca motive universale, dotate cu propria lor putere de atracție” (Dicționarul analitic al psihologiei jungiene, p. 124) – această afirmație nu este în zadar, ci își are rostul ei întemeietor. În cadrul „complexului fantasy” propus acum și aici în sens speculativ nu se poate face abstracție de componenta de numinos conținută de constelațiile de simboluri ori rețelele de narațiuni care alcătuiesc o epopee epică de tip fantasy, precum cele semnate de Tolkien, Lewis și Rowling. Epopeile fantasy au scopul de a vindeca psihicul uman, dar numai după ce l-au făcut să treacă prin toate etapele confruntării cu maleficiile. Este o ipoteză de lucru înrudită cu un travaliu în care terapia, în sens înalt, este posibilă și reală mai ales prin artă, respectiv prin arta narațiunii. În felul lor, epopeile fantasy sunt niște moderne și postmoderne temple ale lui Asklepios: precum odinioară în Asklepion, și în epopeile fantasy există nuclee epice care stimulează visarea, reveria, magia ori diverse alte elemente compensatorii și alternative, în scopul obținerii unui cititor vindecat. Terapia este gândită colectiv și individual totodată, adică sistematic.

Nu aș putea propune și vorbi despre un posibil „complex fantasy”, dacă el nu ar depinde și nu ar fi grefat pe pragmatismul societății actuale. Redescoperirea lui Tolkien și Lewis ori impactul seriei Harry Potter semnată de J. K. Rowling, la trecerea dintre mileniul al doilea spre al treilea, au depins de acest lucru. Coloratura patogenă a societății contemporane, cu toate viciile ei (demitizarea extremă a valorilor tradiționale, corupția, reificarea, malformarea, abuzurile de toate tipurile etc.) a stimulat dezvoltarea unui „complex fantasy„, al cărui scop s-a dovedit a fi acela de a aduce la suprafață, din inconștient, apărările pe care acesta le-a construit în scopul unei vindecări aplicate asupra cotidianului, prin imaginație programatică. În felul său, „complexul fantasy” încearcă să recreeze, ca scop ultim, un paradis simili-uterin, dar de rezervă, în sens securizant, care, însă, nu devine și nu este paradis (provizoriu și alternativ) decât după ce negativitatea și maleficiile au fost sancționate și eliminate printr-o îndelungată și amplă înfruntare de structuri, imagini, idei și afecte. Dar, în afară de aceasta, „complexul fantasy” mărturisește și despre un construct ideatic și imaginar ale cărui ramificații ar putea avea mize teleologice identitare. Despre acest lucru voi vorbi și voi scrie, poate, cu alt prilej.

(text publicat în revista Steaua, 9/2011)