hipocampus & cuverturi

Evident, le sunt datoare Orei 25 și lui Matei, pentru rămășița reamintită de vis din zori, pe la 4 și jumătate (aproape 5), atunci când insomnia mea actuală se declanșează cu ruptura de dimineață. Atât a mai rămas din visul meu: un cor de libelule ciudate (cu statură de om și îmbrăcate într-un soi de sarafane) care cânta repetitiv Hipocampus-hipocampus-hipocampus, în fragmente sonore izolate din cuvântul reluat de trei ori. În fața corului, pe o scenă de teatru, foiau în aer, umflându-se, bombându-se și apoi căzând pe podea, zeci de cuverturi cu modele orientale, așa cum aveau bunicii mei (ba chiar și părinții mei, mătușile și unchii mei). Cuverturile nu dansau, ci pur și simplu zburau pe loc, înainte de a se prăbuși (și de a se ridica iar). Un personaj anonim nota într-un caiet zborul pe loc al cuverturilor (nu eram eu!). Probabil că dacă aș fi citit comentariul lui DeScribor de aseară (și nu doar azi dimineața), o bucățică din el ar fi intrat și ea în vis. Deci?!

P. S. Până la urmă tot plângându-mă că nu visez, iată că totuși visez câte ceva și îmi aduc aminte ce visez, chiar dacă doar fărâme!

Anunțuri

8 răspunsuri to “hipocampus & cuverturi”

  1. ora25 Says:

    „nu eram eu!” – dar cine? 🙂

  2. mesmeeacuttita Says:

    altcineva 🙂

  3. matei Says:

    nu am mai spus ieri, ȋnsă, prin coloritul lor, cuverturile ȋmi par ȋntregi. ȋntregi şi cuprinzătoare, ȋncât culorile se coagulează, la un moment dat, ȋn alb. poate că Mesmeea (cea care ȋnregistrează zborul cuverturilor celorlalte Mesmei), prin notarea fiecărui zbor de cuvertură pe cuvertura sa albă, dedesuptul culorilor, nu face decât să coaguleze următorul vis. 

    mă gândesc cum ar fi să compui un vis-frankenstein (compus adică din mai multe frânturi de vise)? 😀

  4. mesmeeacuttita Says:

    imi convine ideea ca respectivele cuverturi ar fi alte si alte mesmei, dar oare nu cadem astfel in narcisism autoritar si imposibil?!
    (la o zi dupa apocalipsa zvonita in 11.11.2011 s-ar putea sa fie periculos)
    🙂

  5. FID DeScribor Says:

    franturile acelea sunt importante. sunt un fel de urme, ca acelea cautate de regii din Serendip.
    iar intalnirile noastre din vise sunt de mare importanta.
    sa aiba calutul acela cumva vreo legatura cu un alt calut? nu stiu.
    cred ca e un fel de spirit-sfoara, vorba lui g.n., care traverseaza toate lucrurile.

  6. matei Says:

    fiind vorba despre spaţiul cuiva (era să mă las molipsit de hipocampusul propus de ora25), narcisismul (deşi nu ȋn forma lui acidă) e deja inclus. altfel, nu văd cum Mesmeea ar putea jongla cu mesmeile-cuvertură! 😉

  7. mesmeea cuttita Says:

    jonglez-jonglez doar fiindca zisele cuverturi zboara, altfel n-as indrazni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: