Iustin și stările de a fi

Cu a doua carte de prozopoeme a lui Iustin Panța, Lucruri simple sau echilibrul instabil (1992), obiectele nu mai sunt neapărat diafane sau marcate de un „numinos” al lor, ci devin mai dependente de legea junglei, mai complicate structural, raportate în viteză, ca și cum făptura umană s-ar pregăti pentru o invazie. Obiectele au, astfel, un adevăr fățiș și unul criptic: de la un ceai, de la o scenă de cimitir (o văduvă pândită de către un bărbat fascinat de tristețea femeii), de la o coborâre din tren, de la o ușă închisă – se nasc vieți fugare, dar migălite sub lupă. Este vorba, de fapt, despre ceea ce Iustin Panța însuși numește cu miză simili-filosofică „stările de a fi”: ambiguitatea acestor stări de a fi este aceea că pot coagula atât forme de comunicare, cât și incomunicabilități accentuate. Nu este de mirare, de aceea, că făpturile care se mișcă printre obiecte sau care fac ca obiectele să devină făpturi – sunt reale și în același timp suferă un proces de derealizare, devenind vagi și poate chiar spectrale. Tocmai fiindcă obiectele ajung să fie mai pregnante decât făpturile în carne și oase: este vorba de un proces în care ființa este doar pe jumătate vie, la nivel perceptiv, cealaltă jumătate depinzând exclusiv de închipuirea unui celălalt, a unui alter, care zărește respectivele făpturi și le capturează vizual. Există, însă, stări de a fi cu alții, și stări de a fi în solitudine (fără ceilalți). Adică, după cum explică Iustin Panța: „Este foarte adevărat că o stare de-a fi, pe care nu o simțim când suntem singuri, să fie în noi când suntem împreună și să ne domine. Dar de la acea stare nu învățăm nimic. Absența unei ființe ne învață mai mult decât însăși ființa” (Stări).

A treia carte, Familia sau echilibrul indiferent (1995), este legată ombilical tot de stările de a fi, deși verbofilia e mai accentuată decât în cartea anterioară. A fi înseamnă a cunoaște cum, unde, cât și ce ești, prin intermediul gesturilor: de aceea, cartea a treia a lui Iustin Panța este dominată de pantomime minuțios înfățișate, fără vreun alt fond sonor decât liniștea dintre obiecte. Astfel, o pană de curent creează o întreagă poveste despre viață, moarte, oboseală și alienare; iar rugăciunea unui copil catalizează cadrul pentru consumarea unui eros conjugal. Dialogurile sunt concise, reduse intenționat și demonstrativ, întrucât nu cuvintele dintre oameni contează, ci obiectele dintre ei și gesturile lor. Personajele din poeme nu au identitate exterioară, ci doar lăuntrică, inclusiv mișcările lor obișnuite fiind creionate aproape hieratic, ca într-o icoană a cotidianului: un trecător care fumează, o femeie care stă picior peste picior într-o cofetărie etc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: