Măruntaie după rețeta din Porto

Și pentru că vreau să postez vizual (în curând) traseul meu pessoan prin Lisabonita (cu ajutorul lui Virgil Mihaiu pe post de călăuză), iată poemul meu favorit (dintre cele scurte) din opera lui Pessoa. E un poem semnat sub heteronimul Alvaro de Campos. Dintre poemele lungi (semnate în fel și chip) îmi plac grozav Odă maritimă, Ploaie oblică și Tutungeria.

(în imagine e subsignata la cafeneaua Brasileira, unde obișnuia să scrie Pessoa)

 

Măruntaie după rețeta din Porto

 

Într-o zi, într-un restaurant, în afara spațiului și a timpului,

Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci.

I-am spus delicat omului de la bucătărie

Că le preferam calde

Fiindcă măruntaiele (gătite după rețeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci.

 

S-au luat la ceartă cu mine.

Nu poți avea niciodată dreptate, nici măcar la un restaurant.

N-am mâncat nimic, n-am mai vrut nimic, am cerut nota

Și am ieșit să străbat strada în lung și-n lat.

 

Cine știe ce vor să spună toate astea?

Eu nu știu, și tocmai mie mi s-a întâmplat…

(Știu că în copilăria fiecăruia dintre noi a existat o grădină

Publică, o grădină a lui ori a vecinului.

Și știu bine că peste toate aceste grădini stăpână era doar joaca.

Și că azi stăpână e tristețea.)

 

Le știu pe toate astea cu vârf și îndesat,

Însă, dacă am cerut iubire, de ce mi s-au adus

Măruntaie reci gătite după rețeta din Porto?

Nu e o mâncare să poată fi consumată rece,

Dar rece mi-a fost adusă.

Nu m-am plâns, doar că era rece,

Niciodată nu poate fi consumată rece, dar rece mi-a fost adusă.

 

(traducere de Dinu Flămând, 2011)

Publicitate