De ieri seară a reapărut pe youtube o versiune a dansului lui Jim Morrison la finalul cântecului The End, așa încât iată mai jos mica bijuterie. Ori youtube s-a răzgândit, ori cineva mi-a făcut un cadou. Așa încât gracias oricum.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Mesmeea Cuttita's Blog 
iulie 21, 2011 la 7:20 am |
Orice introspecţie pe care fără să vrem o facem – la vârsta ce a lăsat departe adolescenţa, reuşeşte să ducă la apariţia unor noi mesaje. Cazul de faţă, dansul lui Jim (şi sunt un mare admirator al lui Jim Morrison), este o oboseală tristă, ca să nu spun un fake, a celor dispăruţi demult, ori exterminaţi, ori alienaţi, a vechilor indieni ai Americii de Nord. Este ca un dans occidental al căluşarilor noştri sau precum eu într-o beţie mi-aş răsuci mâinile într-o mişcare No, a teatrul sacru japonez.
Da, despre Jim Morisson numai de bine, dar dacă ar fi trăit şi ar fi avut ocazia să se revadă în această rătăcire The End sigur ar fi fost altul.
Am scris doar în intenţia unei păreri strict personale, nici măcar furioase sau dezamăgite, am văzut video-clipul ca pe un film documentar.
iulie 21, 2011 la 8:11 am |
nu cred ca este o oboseala trista, ci dansul unui poet care ar fi vrut sa fie saman, dar a fost cantaretz!
ce ar fi spus Jim la varsta de 67 de ani despre dansul sau de odinioara? hmmm, cred ca ar fi mormait ca un grizzly.
iulie 21, 2011 la 8:50 am
„hmmm, cred ca ar fi mormait ca un grizzly”
🙂
un bun răspuns!
iulie 21, 2011 la 7:36 am |
Doors ascultam chiar acum. Dar fara dansul lui J.
iulie 21, 2011 la 8:11 am |
cu sau fara dans, merita oricum!
iulie 21, 2011 la 7:37 am |
Fain dansul:)
iulie 21, 2011 la 8:12 am |
fain 🙂
iulie 26, 2011 la 9:27 pm |
Orga lui Ray Manzarek si strigatul lui Jim Morrison ma duce invariabil cu gandul si dorul la „Metronom By Request” cu Cornel Chiriac. Un fel de Jim Morrison al radioului.
iulie 27, 2011 la 5:46 am |
de acord!