Banchizele vernil ale fluviului Magdalena (6)

 

Apoi, de la o vreme, Nando şi Fiona nu mai ştiură să vorbească omeneşte sau în vreun alt fel, ci se înţelegeau doar pe muţeşte, cu limbile amorţite şi clăbucite de bătrâneţea lor deplină. Căpitanul deprinse şi el această rostire amortizată, fiind convins că noua linişte depindea de grădina devastată a paradisului regăsită în forma ei de acum, datorată întretăierilor cărnoase ale fluviului Magdalena. Apoi bătrâneii refuzară să mai mănânce altceva decât fructe proaspete culese din junglă, misiune care îi reveni tot vajnicului căpitan Diegaritano. De băut nu mai poftiră să bea decât direct din maronia Magdalenă, fără ca acest lucru să le declanşeze dizenterie ori chiar holeră regală, deşi morţi umflaţi cu gâlme negre la subsuori şi la gât încă se mai agăţau de obloanele cele mai joase ale vaporului Lumea Nouă. Şi, după cum era de presupus, într-o bună zi în care îşi udase abundent gâtlejul cu coniac franţuzesc, căpitanul îi găsi pe cei doi îndrăgostiţi atât de bătrâni încât era o ruşine că mai putuseră să se iubească şi să se atingă, îi găsi, deci, morţi şi înţepeniţi pe şezlongurile lor din foişorul cu verandă, ba chiar uşor încolăciţi unul de altul. Aveau pielea smeadă de culoarea prunei de la soarele care îi atinsese atâta vreme în locurile ferite cu grijă odinioară sub fel de fel de straturi oficiale de haine. Dar dacă hainele se uzează, şi aşa este şi firesc să fie, dragostea seamănă mai puţin cu un ciorap rupt sau cu o cârpă. Dragostea e un spirt care dezinfectează oricând. Drept care singurul lucru pe care îl găsi de făcut Diegaritano a fost să îi lase pe cei doi îndrăgostiţi să plutească, deşi erau morţi, pe vaporul fără căpitan, în derivă, până când ambarcaţiunea avea să se înnămolească şi să se împotmolească de cioturile, buştenii şi algele cu rădăcini din junglă, iar acesta să le fie mormântul de taină. Într-adevăr, vaporul pluti cât pluti fără cârmă, apoi se încâlci în junglă şi se amestecă în ierburile apoase ale acesteia, până când deveni una cu ea. Lianele şi zambilele cotropiră foişorul cu verandă, apoi intrară cu limbile lor de şerpişori în dormitorul chinezesc, apoi se strecurară definitiv în salonul din bambus şi, în cele din urmă, năpădiră ambarcaţiunea ca pe un cocon ţesut cu intarsiuri de vegetaţie incontrolabilă. Nando și Fiona rămaseră, astfel, pentru totdeauna singuri și împreună, sudați prin chiar moartea lor mângâiată și mângâietoare la bătrânețe. Iar, el, căpitanul Diegaritano, se adăposti într-o barcă de salvare, păstrată de multă vreme cu socoteală, cu care urma să ajungă la primul punct fluvial de control, adeverind că vaporul Lumea Nouă fusese mâncat cu totul de holeră şi nu mai putuse fi salvat.

Precizare:

Aici se încheie micul și proaspăt-lucratul capitol din romanul pe bucăți (deocamdată) la care șlefuiesc. Și aici mă opresc și cu postarea pe această direcție, ca să revin, fie la epistole faimoase de dragoste (în engleză), fie la lucrușoare mai simple. Dar tot mai rar se va întâmpla aceasta, fiindcă voi lipsi destul de mult de la computer.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Banchizele vernil ale fluviului Magdalena (6)”

  1. ora25 Says:

    eu sper că la un moment dat în cuplul lemnificat s-au format două scorburi iar în fiecare scorbură s-a instalat câte o veveriţă.

  2. scorchfield Says:

    eu sper că un anaconda a dat năvală şi a mâncat veveriţa! 🙂

    P.S. Fără supărare, mă gândeam cum o trăi o veveriţă în acea caniculă umedă, am vrut doar să o scap de chin! 🙂

  3. mesmeea cuttita Says:

    anaconda e cu talc sugubat, asa ca orice e posibil! 🙂

  4. Deny Says:

    O, si veveritele au talcul lor, dar nah! As vrea sa stiu ce se va mai intampla pe fluviul Magdalena

  5. mesmeea cuttita Says:

    deocamdata nu se stie ce se va intampla, intrucat tocmai s-a incheiat de intamplat 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: