Banchizele vernil ale fluviului Magdalena (1)

Ce să faci atunci când dragostea rămâne fără stăpân? Să îi găseşti alt stăpân. Inima are întotdeauna cămăruţe cât un hotel plin de târfe şi codoşi. Întrucât, dacă dragostea sufletească se petrece de la mijloc în sus, cea trupească se petrece, aşa cum şi trebuie, de la mijloc în jos. Când ne gândim la moarte, singurul lucru de care ne-ar putea părea rău e că ar fi posibil să nu murim din dragoste, ci din tot felul de alte pricini mizerabile dintre care cea mai ticăloasă este bătrânețea. Nando (de la Fernando) şi Fiona aveau în minte astfel de fraze cu volute atunci când hotărâră să arboreze pe vaporul lor steagul galben al holerei, care să fluture pentru toată viaţa de acum încolo. În acest fel, nimeni nu i-ar mai fi oprit pe fluviu, nici în sus, nici în jos, iar plutirea lor ar fi durat până la moarte ori chiar dincolo de ea. Ajutaţi de complicitatea unui căpitan beţiv şi corupt, care se mulţumise cu o duzină de sticle de coniac franţuzesc şi cu un onorariu pentru un an bisect, Nando şi Fiona aflaţi, mai mult sau mai puţin, între şaptezeci şi optzeci de ani, îşi ornară dormitorul de pe vapor cu zambile culese de pe banchizele vernil ale fluviului Magdalena: acestea crescuseră în apă, mişcătoare şi zvelte ca nişte cobre. În felul lor nesfătos, cei doi chiar intenţionau să croiască din nou paradisul tocmai întrucât între ei dragostea nu putea fi anesteziată cu spirt, ci doar moartea. Nando era caligraf şi lucrase la poştă în sectorul celor care scriau epistole comandate şi plătite de dragoste. Fiona fusese o elegantă soţie casnică, întreţinută de soţul ei bancher, până când acesta pierise într-un accident şi îi lăsase o rentă de trăit prosper în casa ei de solitară. Întrucât Nando fusese toată viaţa lui un îndrăgostit respins de Fiona, el îndrăzni să o mângâie retrimiţându-i, doar după ce iubita sa rămase singură pe lume, toate scrisorile expediate în zadar în tinereţe. De data aceasta, epistolele romanţioase găsiră, însă, ascultătoarea şi cititoarea potrivită, întrucât Fiona, la peste şaptezeci de ani, nu mai era dulcea răsfăţată ori îngâmfata pretenţioasă de odinioară, ci ştia acum să preţuiască vorbele unui bărbat curtenitor în scris, pe care nu mai era nevoie să îl umilească şi nici să îl respingă. Dar nici Nando nu rămăsese acelaşi: adesea, în epistolele sale de dragoste, scriindu-le fie pentru un bărbat, fie pentru o femeie, el ajunsese de fapt să poarte epistolar cu sine însuşi şi să îşi scrie sieşi de parcă i-ar fi răspuns tocmai Fiona în cazul în care ea l-ar fi iubit încă din tinereţe, ceea ce nu era deloc adevărat. Era un pariu fatal şi îmbibat de provocare al unui duelgiu cu vorbele care avea credinţa că niciodată cuvintele nu sunt de prisos, fiindcă ele folosesc atât pentru viaţa de aici, cât şi pentru viaţa de dincolo.

Anunțuri

18 răspunsuri to “Banchizele vernil ale fluviului Magdalena (1)”

  1. Deny Says:

    Imi place, astept continuarea, nu comentez de pe acuma, sa nu se strice farmecul povestii. Dar simt ca o sa-i iubesc pe Nando si Fiona

  2. matei Says:

    ar fi o construire mesmeioasa a dragostei si a holerei? 🙂 deja ma frapeaza sa aflu daca Nando va continua sa creada, pana la sfarsit, cuvantul util pentru aici si pentru dincolo. hm, hm… cat despre Fiona, nici nu indraznesc sa mai spun…

  3. mesmeea cuttita Says:

    ar fi ori ar putea fi, desi n-ar fi neaparat!
    trebuie asteptat si vazut 🙂

  4. ora25 Says:

    🙂 mi-am amintit şi de scriitorul de scrisori al lui Marquez şi de un cuplu-n destrămare al lui Cortazar. foarte curioasă-s ce fel de răspunsuri îşi va da sau de care parte a corespondenţei vor fi de fapt răspunsurile.

  5. mesmeea cuttita Says:

    calea aleasa este a holerei, dar ramificatiile pot fi recapitulative 🙂

    deocamdata fluviul magdalena sa ne poarte cu lentoarea lui!

    (imaginile de-acum si din viitor sunt toate cu apa magdalenica)

  6. dolores Says:

    Da cuvintele nu prisosesc dar ce pacat ca lumea-i tare scumpa la vorba…

  7. scorchfield Says:

    M-am gândit deseori la efortul pe care un tânăr aflat în umbra unei mame preafrumoase încearcă să găsească o iubire perfectă, asemeni unei furtuni perfecte; sigur scriu despre Adonis, dar aşa l-am văzut eu pe Nando.

    Trebuie să mă despart în scriitura dumneavoastră de minunaţii scriitori sud-americani!

    🙂

    P.S. Acest tânăr începe prin asta să scrie!

  8. mesmeea cuttita Says:

    🙂 e prea complicat raspunsul pe care ar trebui sa il dau
    (dar sunt de acord cu furtuna perfecta)

  9. sauribalic Says:

    banchizele vernil şi fluviul Magdalena sunt într-o tonalitate hipnotică – râvnită de sauritani!
    (cred că de la hipnoze şi de la fluviu mi-am adus aminte de personajul Fulviu:)

  10. mesmeea cuttita Says:

    fulviu si fulvia – ar putea fi alte nume pentru nando si fiona, hmmm!

  11. ovidiupecican Says:

    neobosita, inventiva, mereu vie! uau.

  12. mesmeea cuttita Says:

    generos, pecofanic, mereu ludic 🙂

  13. lolablau Says:

    minunat…revin cu recititul:)

  14. ovidiupecican Says:

    nuuu, vorbeam serios.
    felicitari!

  15. fumurescu Says:

    …ha! Mai sa fie: deja intru la idei … 🙂

  16. mesmeea cuttita Says:

    lolablau – deci?

    pecofanis – ma jucam si eu!

    fumigenus – intratul la idei e sanatos!
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: