Prozatoarea Katherine Mansfield (1888-1923), prietenă cu Virginia Woolf și D. H. Lawrence, a avut o turbulentă viață erotică, pigmentată cu tot soiul de ingrediente. Scrisoarea care urmează îi este adresată soțului ei, J. M. M., cu care Mansfield nu a funcționat calm și calin, ci cu intermitențe aluvionare. Nu este de mirare, de aceea, că patetismul se îmbină în această epistolă cu jucăușenia expeditoarei care, ba este o femeie simplă și la obiect (romantic vorbind), ba se complace și se alintă ca o fetiță. Cu siguranță, Mansfield avea oarecare umor (neozeelandezo-britanic), chiar dacă rutina cuvintelor ei de dragoste nu putea fi scuturată de paraziți și de emfază. Citind această scrisoare (mai exact, resturile ei), pricepem de ce nu întotdeauna răvașele intime trebuie expuse public: micuța și în același timp matura Mansfield își îngăduie să fie naturală și infantilă, convinsă fiind că doar destinatarul ei dorit va citi cele scrise de ea – oh, cât se înșela, de fapt!
Jack, I shan’t hide what I feel today. I woke up with you in my breast and on my lips. Jack, I love you teribly today. The whole world is gone. There is only you. I walk about, dress, eat, write – but all the time I am breathing you.
[…]
Jack, Jack, I want to come back,
And to hear the little ducks go
Quack! Quack! Quack!
Life is too short for our love even though we stayed together every moment of all the years. I cannot think of you – our life – our darling life – you, my treasure – everything about you.
No, no, no. Take me quickly into your arms. Tig is a tired girl and she is crying. I want you. I want you. Without you life is nothing.
Your woman Tig
Iunie 2, 2011 la 7:22 am |
Infantila? E naturala ca si iarba.
Putea sa spuna: oac, oac si cri-cri!
Interesant e ca nu s-a lipit de ea nimic din Virginia-
daca au fost prietene cu adevarat-
….prin urmare, fiecare se indragosteste pre limba lui:)
Iunie 2, 2011 la 7:30 am |
🙂
(accept verdictul)
Iunie 2, 2011 la 3:36 pm |
mie mi-a plăcut în mod special ”jack,jack,i want to come back”.ceva de genul am auzit pentru întâia dată în titanic prin ”97 când am chiulit de la școală și am mers la cinema.aaa,și am bocit oleacă la fraza asta 😀 p.s.am scris cu doi apostrofi că de când am instalat tastatura română ori mi-a dispărut apostroful single ori s-a cuplat 🙂
Iunie 2, 2011 la 4:01 pm |
mie s-ar putea sa-mi placa, astazi, doar „Quack! Quack! Quack!” 🙂
cum precizam si in postarea de fond – vai de expeditorii de epistole care nu stiu ca acestea vor fi publicate candva!
Iunie 2, 2011 la 5:17 pm |
care nu ştiau.p.s.am vrut doar să mă fac antipatică 😀
Iunie 2, 2011 la 8:07 pm
insist – care nu stiu – prin urmare prezentific trecutul si ii previn (imunologic-epistolar) pe cei de acum 🙂
Iunie 2, 2011 la 7:03 pm |
pai de ce nu puneti si scrisoarea de adio catre barbate-su si cea catre iubita ei …a virginicai…:)
Iunie 2, 2011 la 8:05 pm |
… ca doar atata drept am si eu (ca stapana de blog) sa postez ce poftesc 🙂
(in comentarii de buna seama ca musafirii mesmeici pot posta ce poftesc ei, inclusiv epistolele pe dos, contra celor postate de mine)
Iunie 2, 2011 la 7:10 pm |
Lucrurile par simple la prima vedere: o plasă de prins peşte, atârnată undeva, să treci pe lângă ea fără să bănuieşti că mai târziu, sub această plasă, cuţitele te vor străpunge.
Dramatismul scrisorilor de dragoste este pus la îndoială, felul serios în care dragostea apuca oamenii pe vremea aceea şi-i transforma: nerecunoscând în ei geniile sau ambiţioşii, generalii sau criticii, pictorii sau miniştrii, nu mă face să râd deloc.
Eu chiar m-aş gândi la Pac, Pac, şi iar Pac: cam aşa izbeşte dragostea! 🙂
Iunie 2, 2011 la 8:09 pm |
domnule scorchfield, mărturisesc că, dintotdeauna, am fost de partea cuțitarilor 🙂
(și auto-cuțitarilor)
cu interjecțiile este așa cum spuneți!
Iunie 3, 2011 la 7:39 am |
Imi plac repetitiile din epistola:
Quack! Quack! Quack!
No, no, no.
In „Jack, Jack, I want to come back” mai trebuie, deci, un Jack:)
Iunie 3, 2011 la 7:53 am |
subtil!
🙂