John Keats către Fanny Brawne

 

De vreo cinci ani de zile am o slăbiciune pentru John Keats, de când i-am lăsat la Roma, la mormânt, un răvaș de taină. Așa încât mărturisesc că epistola care urmează este una dintre preferatele mele, chiar dacă este relativ patetică și fără un stil strălucitor. Dar tocmai simplitatea și directețea ei emoțională m-au cucerit. Alura ei de verset lăuntric. Este în această epistolă un curaj nebun al îndrăgostitului de a rosti exact ceea ce simte, fără să-i fie rușine de sine ori de cea iubită. Astăzi, o asemenea epistolă ar fi ridicolă, probabil. Foarte tânăra și îndeajuns de atrăgătoarea Fanny Brawne nu a fost indiferentă la pasiunea lui Keats, întrucât a fost logodnica lui și a purtat doliu (după moartea prematură a poetului) aproape doisprezece ani, de parcă ar fi fost căsătorită cu J. K. (apoi viața și-a luat partea ei și Fanny s-a căsătorit cu un bărbat real – uitându-l în sfârșit pe cel mort -, a făcut copii etc.)

My Dearest Girl,

This moment I have set myself to copy some verses out fair. I cannot proceed with any degree of content. I must write you a line or two to see if that will assist in dismissing you from my Mind for ever so short in time. Upon my Soul I can think of nothing else. The time is passed when I had power to advise and warn you against the unpromising morning of my Life. My love has made me selfish. I cannot exist without you. I am forgetful of every thing but seeing you again – my Life seems to stop there – I see no further. You have absorbed me. I have a sensation at the present moment as though I was dissolving – I should be exquisitely miserable without the hope of soon seeing you. I should be afraid to separate myself far from you. My sweet, will your heart never change? My love, will it? I have no limits now to my love […] I have been astonished that Men could die Martyrs for religion – I have shuddered at it. I shudder no more – I could be martyred for my Religion – Love is my religion – I could die for that. I could die for you. My Creed is Love and you are its only tenet. You have ravished me away by a Power I cannot resist; and yet I could resist till I saw you; and even since I have seen you I have endeavoured often to reason against the reasons of my Love. I can do that no more – the pain would be too great. My love is selfish. I cannot breathe without you. Yours for ever, John Keats.