Alexander Pope către Martha Blount

Iată acum o scrisoare pasională, complet dedicată din partea bărbatului (deși nu lipsește un oarecare aer pișicher!), dar nemeritată de femeia căreia îi este trimisă. Căci Martha Blount nu l-a vrut neapărat pe Alexander Pope. Iar când nu a mai avut nevoie de sprijinul lui, l-a repudiat ori chiar umilit. Pope a fost prieten cu ambele surori (blonda Martha și bruna Theresa – iată-le în imagine), dar finalmente blonda a fost aceea căreia i-a fost loial, domn și prieten, fără ca această prietenie să fie investită major de Martha. C’est la vie!

Most Divine

– It is some proof of my sincerity towards you, that I write when I am prepared by drinking to speak truth; and sure a letter after twelve at night must abound with that noble ingredient. That heart must have abundance of flames, which is at once warmed by wine and you: wine awakens and expresses the lurking passions of the mind, as varnish does the colours that are sunk in a picture, and brings them out in all their natural glowings. My good qualities have been so frozen and locked up in a dull constitution at all my former sober hours, that it is very astonishing to me, now I am drunk, to find so much virtue in me.

Anunțuri

20 răspunsuri to “Alexander Pope către Martha Blount”

  1. Marius Conkan Says:

    cred ca fantasma de la vin :))

  2. mesmeea cuttita Says:

    maybe 🙂
    (but in vino veritas)

  3. ora25 Says:

    e simpatic, se vede că-şi ştia cauza pierdută din start.

  4. evazionista Says:

    Ehei, unde-s scrisorile de altădată. Şi parcă, totuşi, tribulaţiile inimii rămân aceleaşi.

    Scrisoarea= mica, şi perversa, şi savuroasa sursă de şantaj amoros. 🙂 E interesant: în era scrisului electronic, când amprentele nu se mai lasă în mesajele noastre şi caligrafia e revolută, parcă tot scrisoarea ar deţine adevărul secret. Ea rămâne simbolul unei autenticităţi pe cale a se pierde…

    Evident, nu ne mai scriem scrisori. Oare când am scris-o pe ultima eu însămi, oare? Dar poate scriem, în intimitate, uneori, scrisori secrete ce nu vor fi trimise niciodată.

  5. Marius Conkan Says:

    :=))

  6. mesmeea cuttita Says:

    evazionista proustianizeaza cu spor 🙂
    caligrafii de odinioara ar boscorodi si ar blestema, probabil, internetul!

  7. ora25 Says:

    eu cred că ar fi invers. caligrafii = campionii fonturilor.

  8. mesmeea cuttita Says:

    uhu!
    rivalii fonturilor, mai degraba…

  9. Valeriu Gherghel Says:

    Fain:)

  10. Valeriu Gherghel Says:

    Bine ca am model pentru noile mele scrisorele de amor:))

  11. mesmeea cuttita Says:

    filosofii (firoscosii) iashioti comit astfel de ravashe?!
    🙂

  12. Marius Conkan Says:

    iata o scrisoare cu adevarat originala:

    „Preacinstitei Doamne,

    Domniei Sale Mărioara,

    A logofătului Ilie soaţă cu credință şi fată bună a Juraşcului, biv vel vornic, închinăciune

    Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, iată că aștept în zădar acuma, de când cu blestemul aista căzut pi capetele noastre, verice sămn de la domnia ta, care nu mai vine. Nu că mi-au căzut la mâna nogaiului or sub cizma leahului mă bate grija ceia mare, numai să nu să fi tâmplat că nu mi-au mai scris domnia ta den vreo suparare de zi ori de noapte. Ci noaptea supărările împresoară mai bine, știe ele de ce, pân ce nu mai deslușești alta, și crește iale și să umflă ca pânza caicului pe Dunăre la vreme de vânt. Dară cine are nevoie de iele, blăstămatele? Iaca, io nu, ci tot mai bine la mine ele să vie, nu la curtea domniei tale, că de nicio triabă n-ar fi.

    Iar io stau la corturi când nu iau armasarul în alergare și nu ies la stropșeală, că urmăm tocma porunca domnească și nu facem pe pohta inimei. Când e de dat, dăm, iar când e să tăcem chitic, de s-aude numai pitpalacul, atunce tăcem chitic. Au și nebleznicii veniți la noi în dobândă iscoadele lor, ci nu ne lăsăm. Că până să apună soarele am prins și io un țânc cu iminei și coada după felul nogailor, iar când l-am smotocit și l-am tras mai la umbră, să aflu câți omini ar fi cu ficiorul hanului și ce mai au de gând a face, odată l-am văzut că e fată, Doamne iartă-mă, iar când au scos la mine peptul de sub chimeșă, io cu buzduganul i-am dat învățătură , de-a râs în hohot mai pre urmă Apostolachi sân Dobrei ot Felegeni șuguind că n-ar hi ghini să facă la o vreme un ficioraș.

    Iaca, doamnă Mariucă, cum trecem noi timpul, rugându-ne moartea, ci trimite o vorbă, Cerule, că îmi pierd toată snaga cu iscoadele istea blăsătmate, cu ochi verzi,

    Costandachi, az”

  13. mesmeea cuttita Says:

    simpaticoasă și mortală scrisoare constandachiească, într-adevar 🙂
    (deci și pe plaiuri iaște răvaș de animă!)

  14. lolablau Says:

    speram ca poza aia sa fie cu lesbiene 😛

    (glumesc)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: