sighethor

Două zile trudnice și umplute: excursia la închisoarea Gherla (am ajuns în subsolul nămolos al zarcăi), apoi benzinăria, apoi satele maramureșene înflorite foc și casele cu pomi de care erau agățate oalele colorate ale familiei (semn că e casă cu fată de măritat), apoi memorialul de la Sighet, apoi cimitirul săracilor lângă Tisa, apoi setul de mănăstiri de la Bârsana, apoi iar benzinăria. Somnolența, țigările, bomboanele cu mure, ultimele povești. A urmat duminica la fel de somnoroasă, cu oasele în letargie, apoi după prânz am optat cu chiu cu vai pentru Thor văzut în 3 D: amestec de Stăpânul inelelor, Godzilla, Clash of Titans, povești biblice (Cain și Abel, Fârtat și Nefârtat), ba chiar și legenda celtică a Excaliburului, pe fondul mitologiei nordice trecute prin filtrul new age, sefeizată prin efecte speciale care iau ochii. O Natalie Portman cam neinspirată, un Hopkins care l-a cumințit și reconvertit pe Hannibal Lecter, fostul actor Kenneth Branagh zorit ca regizor să facă bani la modă. Plus domnul zeu Thor care e un Brad Pitt strașnic de herculofil. Cine poftește lucratură de imagine (la nivel de tehnică), are ce vedea; cine poftește schimb de marfă între realitate și mitologie – încă are ce vedea; cine poftește să vadă un film bun, firește că nu are ce vedea. Săptămâna viitoare mă duc, în chip ludic, la Pirații din Caraibe (4): sunt mulțumită că în sfârșit Keira Knightley s-a autoexclus din film și în locul ei a venit frumoasa și trupeșa Penelope Cruz; dar mă tem că Johnny Depp stagnează în cabotinismul lui excesiv din al treilea film caraibeean, care deja era oțios, tendențios, ațos…

Anunțuri

6 răspunsuri to “sighethor”

  1. lolablau Says:

    oh, shit, pardon my language…ati uitat tocmai de personajul LOKI, interpretat de un actor minunat si un rol( cat s-a putut) de exceptie…filmu’ e facut dupa benzi desenate, ca ‘300’, ‘watchmen’, asa ca n-are treaba cu thor si cu mitologia.
    thor din filmul asta nu e chiar brad pitt tanar…

  2. mesmeea cuttita Says:

    hah!, am uitat de loki, intr-adevar! 🙂
    (fiindca era previzibil, ca paj al nefartatului, daca e sa ne jucam)
    si am uitat, yap, sa pomenesc benzile desenate de la origine. merci, lolablau.
    cu sau fara ele, insa, zeuletzul thor tot de mitologia nordica apartine, indiferent ca ne convine sau nu. dar, ca in troy, unde agamemnon moare, bietul, chiar la troia (desi nu are nicio logica) si in filmele new age, totul e posibil!

  3. lolablau Says:

    nu v-a placut loki??:((

  4. lolablau Says:

    personajele sunt previzibile, dar cand ma uit la un film ma intereseaza f tare jocul actorilor…tom hiddelston e un actor f talentat…
    nici macar filme new age nu sunt astea, sunt niste videoclipuri lungi, comercialisme dom’le:)
    eu cred ca thor era mai sexy de fapt…cam ca alexander skarsgard…mie imi place stellan, dar aici a fost de umplutura…
    daca povestea ar fi fost mai ingrijita si mai putin science-fiction s mai mult fantasy mitologic era mai curata si mai misto…

  5. mesmeea cuttita Says:

    exact lucrul acesta il sugeram si eu – daca ar fi fost mai multa mito-fantasy, ar fi iesit mai sanatos filmul, ideatic vorbind, dar si vizual, poate!

    termenul new age e invechit deja, recunosc, dar il folosesc cu tendinta atunci cand un film e la rascruce de vanturi, fara sa aiba o directie limpezita 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: