Archive for aprilie 2011

The After-Matrix

aprilie 16, 2011

Pentru matrixiștii (și anti-matrixiștii) care sunt interesați de un scenariu himeric de Matrix 4 (film care nu va fi făcut niciodată, desigur), iată aici un link probatoriu. Cum eu însămi am fost martoră la scrierea scenariului cu pricina, acum trei ani în insula Paros, nu-mi rămâne decât să aștept curioasă reacțiile.

http://www.wix.com/webnot/theafter-matrix

sticla închisă și deschisă

aprilie 15, 2011

Am citit acum vreo lună, pe yahoo, despre un mesaj închis într-o sticlă și aruncat în mare acum 20 de ani, găsit într-o parte îndepărtată, deși nu foarte îndepărtată de locul de origine. Între aruncător și găsitor s-a stabilit o prietenie electronică (primul era neamț, al doilea, rus). Oare chiar e posibilă o asemenea prietenie? Vreau să spun – are ea date și baze reale sau acestea sunt exclusiv imaginare și compensatorii? Pe bloguri ar fi posibil să aruncăm astfel de sticle care să fie găsite după 20 de ani?

Și un cântec care îmi place mult, deși are 28 de ani vechime – pe care îl ascult exact de 28 de ani încoace cam de trei ori pe an (Peter Hammill – On Tuesday She Used To Do Yoga):

Tricephalos (II)

aprilie 14, 2011

Bucuroasă că a apărut ediția a doua a romanului meu autoficțional – Tricephalos (Editura Dacia XXI), ediția parfumată (paginile sunt impregnate cu parfum – dar ce-i drept, nu eu am ales parfumul, așa încât paginile nu miros a Givenchy, Kenzo, Lancome, ci a parfum floral băștinaș amestecat cu aroma de tipăritură proaspătă).

Mesmoza in the City

aprilie 12, 2011

Prezidenta de onoare a Târgului clujevit de carte Gaudeamus (ego) deschide mâine numitul Târg, în chiar buricul cetății. A douăsprezecea ediție, număr sacru (12 apostoli, 12 zodii, 12 fete de împărat care dansează toată noaptea, până își rup pantofii). Ce voi vorbi la deschidere: despre cortul nostru de cruciați pentru cărți (de citit, mirosit, mângâiat ori mâncat cu ochii) – lipsește doar flamura în vânt a orașului de sub Feleac. Despre cum ar fi bine ca Românul să nu se fi născut poet (în niciun caz), dar să se fi născut cititor (aici, voi trage la sorți dacă e cazul să țin o teorie lungă sau scurtă!), măcar pentru faptul că există o astfel de breaslă încă neoficială (ar trebui să le/ne construim un Turn ca al Croitorilor și al Pompierilor). Apoi o să pun Târgul de carte sub semnul unor citate ale vrăjitorului Amos (Oz) care nu doar că scrie cărți frumoase și adânci, dar vorbește despre cărți de parcă ar fi materii psihice de împărtășanie supremă.

P. S.

Caracatița cititului (vezi în imagine) să ne prindă pe toți!

Acra templierilor

aprilie 11, 2011

Cireașa de pe tort a călătoriei în Țara Sfântă este portul Acra (Akko), fief al templierilor, cu o fortăreață ca în insulele Rodos și Kos, cu moschee și bazar.

Îi cumpăr o pălărie tatălui meu, gust o halviță, apoi colind țărmul cu stâncărie și turnuri flancate de gherete cu scoici.

În timpul prânzului, o iau singură pe ulicioare și găsesc Spitalul templierilor, precum și subteranele lor, pe care le străbat cu un grup de turiști, ieșind în cealaltă parte a orașului.

 

Miroase a fructe de mare, miroase a pisici și a portocale storcoșite.

frânturi galileice (2)

aprilie 10, 2011

Spre Iordan, la locul botezului Domnului. Turismul religios este suprem aici. La marginea Iordanului e plin de somni uriași, hrăniți cu bucăți de pâine, și de bizami (i-am confundat la început cu niște castori).  Firește, fiecare din noi își are ideile și trăirile sale pe dinăuntru, dar pe dinafară se vede doar scepticismul nostru în fața kitschului turistic.

În drum spre lacul Ghenizaret ne oprim la mormântul Rahelei, moartă de tuberculoză la patruzeci de ani, în al cărei mormânt se găsește, într-o cutie, cartea ei de poezie, din care pot citi vizitatorii. Cel mai faimos poem al ei este despre bărbatul pe care l-a iubit și care era însurat cu altă femeie. La mormântul Rahelei las un răvaș.

Apoi, pe malul lacului Tiberias (Marea Galileii, Ghenizaret), culeg scoici. Un poet albanez are o criză lirică pe malul lacului și vorbește cu el însuși: este ras în cap și îmbrăcat complet în negru, dar la costum!

frânturi galileice (1)

aprilie 9, 2011

Nazareth – hibrid arabo-evreiesc, seamănă și cu o insulă grecească și cu un bazar musulman. Faimoasele biserici creștine de culoarea untului. Minaretele verzulii. Dimineața mă trezește glasul muezinului, seara, tot glasul lui mă îmbie să ies pe terasele violete. Aroma unei cafele proaspăt prăjite străbate orașul ca o șiră a spinării. În ultima zi, cumpăr această cahfea pentru cei de acasă, după ce asist eu însămi la prăjirea și râșnirea ei, în odaia-prăvălie a unui măcinător arab. Pe drumul dinspre Haifa spre Nazareth îmi sar în ochi pancartele cu Quessarya – e chiar numele meu firitisit în Țara Sfântă, gândesc eu mucalită și măgulită în același timp.

Haifa – geometricele grădini Bahai, urmele templierilor, biserica turistică a carmeliților, marea zărită mai întâi de sus, într-un abur de făgăduință, apoi de aproape, unde e mai puțin magică. Mănânc cu nemiluita cremă de năut și cremă de susan (delicioase cu asupra de măsură). Pe drumul de întoarcere zăresc un nume frumos de sat arăbesc – Zarzir. Ar putea fi un titlu de poem nebun.

mopete și v înnopteanu în noul mileniu

aprilie 7, 2011

mopete și v înnopteanu în noul mileniu

 

 

amintirile sunt bile de ping-pong, ele se rostogolesc până la

picioarele celor care sar peste ele,

o amintire cu mircea ivănescu e bila mea de-acum,

m. i. era poet vestit deja, îl hăituise pe joyce și-l întrecuse pe leopold bloom,

învățase destule lucruri despre corabia nebunilor,

creștea în casă vreo șapte pisici, credea că știe cine este

dar nu voia să recunoască aproape nimic despre melancolia sa lividă,

era prieten cu matei ines fugit în america și cu nichit stănes

ajuns cel dintâi poet al zonei cu vodcă din românia,

rodica bra scrisese o carte în zig-zag cu m. i.,

apoi iustin pan (seducătorul iustin) se jucase de-a pistolarul

cu domnul ivănescu, dar m. i. nu scria decât versuri

perfecte pentru stela mult-fumătoarea și pentru denisa cu glezne-nzeite,

apoi a venit radu van și l-a cusut într-un gherghef,

am citit și eu într-un târziu omul fără însușiri și mi-am zis

că musil a priceput românia domnului poet ivănescu,

mi-l închipuiam pe m. i. cu o coamă străvezie de einstein,

într-o gară leneșă, ascuns într-o nișă, în timp ce

niște vioriști cântau pe un câmp cu zăpadă la patru dimineața,

îl întrezăream altădată pe m. i. stând la birt cu spectrele lui thomas mann

și rainer maria rilke, captiv într-un război de o sută de ani,

pe când anhela marines și eu (rux ces) deliram

despre istoria spânzurătorilor de vrăjitoare,

atunci domnul ivănescu apărea cu un felinar și vorbea încet ca un clopot,

explicând unul și-același lucru – cât de exactă este singurătatea

și cum nu poți să o arzi nici cu o sută de lumânări,

poezia e un obiect răsfățat și o stare de om pe cale de a se subția

din pricina lentilelor care se scufundă în ea,

în mileniul trei domnul ivănescu are ger în orbite,

totuși nu îl poți confunda vreodată cu borges, fiindcă mopete

ține în mână un cristal de cuarț și luminează drumul

iar v înnopteanu tace împresurat de o ninsoare înțeleaptă,

a trecut o viață de om de când l-am zărit întâia oară pe m. i.,

cu ochelarii telescopici și-un trenci de boem,

acum  e dimineață și este totodată o noapte cu actinii, eu scriu pe-ndelete

despre domnul ivănescu un poem sidefos pe marginea unei

cutii de conserve din vremea comunismului,

și-n timp ce scriu mă consum suav ca într-un lied, folosind cu exactitate

cuvintele următoare: dar dacă nici moartea nu mai există?