killer

Am tot vorbit despre killer instinct în poezie (doar în poezie) și despre cum cruzimea față de sine (ca autenticitate) trebuie să fie egală, în logica unei arte complete, cu o cruzime identică față de receptori. Vremurile de acum probează pentru destule făpturi tot mai dese stări de neliniște și solitudine, ca niște gropi de descuamare psihică. Nu știu exact ce este de făcut, dar măcar știu că există muzici acute care redau exact stările respective, cu ramificațiile lor de destrămare, dar și de recompunere (reconstrucție).

Deci iată de ascultat aici și acum Van Der Graaf Generator cu una din melodiile trupei pentru care am făcut pasiune la 19 ani – Killer: