ruine la care poftesc

Sunt trei astfel de orașe vechi: Petra (în Iordania), Leptis Magna (în Libia) și Efes (în Turcia). Am făcut o mică obsesie pentru ele de vreo câțiva ani. Petra e ruina de taină (ezoterică), Leptis Magna e ruina contaminată acvatic (marea e la o aruncătură de băț), Efes e ruina cu grandoare. La Efes se poate ajunge cel mai ușor. La Petra e destul de costisitor. Iar la Leptis Magna e cel mai greu de ajuns. Drept care, firește, aici poftesc cu abitir, pentru cândva. Petra e o împărăteasă, Efes e o profetesă, Leptis Magna e o călugăriță.

(În imagini – Petra, Efes, Leptis Magna)

P. S.

Augustin Ioan tocmai mi-a semnalat acum o ora ruinele de la Volubilis (în Maroc), un al patrulea loc de adăstat pe îndelete de către scotocitori ca mine (și ca alții). Gracias (fiindcă habar nu aveam de locul cu pricina)! Iată mai jos o imagine amurgită.

23 răspunsuri to “ruine la care poftesc”

  1. Scorchfield Says:

    Minunate toate, felul arhitectural elenistic, apoi roman, uimeşte astăzi pe toată lumea.

    Pentru mine clasamentul arată altfel: Parthenonul, Templul zeiţei Athena Pronaia de la Delphi şi Heraionul de la Olympia, să dăm ce se cuvine şi grecului!

    🙂

  2. mesmeea cuttita Says:

    grecului ii dam in fiecare vara ce i se cuvine (mesmeic)! de acord!

  3. echt Says:

    daca mesmeea prefera ruinele cu stil si incarcate de istorie, eu le prefer pe cele cotidiene, case obisnuite, poduri parasite, iar cele mai fastuoase mi se par ruinele fostelor CAP-uri: efectiv ti se evapora instantaneu fiecare celula atunci cand le vezi in maretia lor intunecata, in negura unui prezent pe cat de dezolant pe atat de creator.

  4. mesmeea cuttita Says:

    domnul echt este astazi anti-himeric si vrea sa pluseze pe „farmecul discret” al ruinurilor comuniste!
    dar cred ca inteleg destul de exact ce inseamna maretie intunecata!

  5. echt Says:

    nu are importanta sau e o intamplare ca sunt comuniste. sunt doar niste cladiri parasite, zdrentaroase, in care se strang probabil serpii si zeitele serpilor si pun la cale (ne) salvarea lumii 🙂
    dintre minunatiile de mai sus eu ma gandesc cu jind la preoteasa …

  6. mesmeea cuttita Says:

    … la profetesa adica!
    domnul echt are gusturi bune. in efes voi ajunge (candva), din insula samos (nu degeaba vinul meu licoros preferat e cel chihlimbariu de samos)!

    deci jinduirea e ingaduita si chiar stimulata!

  7. ora25 Says:

    eu sunt mai mult cu templele uşoare, zen, pe lacuri

  8. toscănița Says:

    ce fain ar fi să mergem toți bloggerii acolo și să jucăm ascunsa!hai să facem chetă! 😀

  9. mesmeea cuttita Says:

    nu toti bloggerii, ci doar cei cu reverii… 🙂
    (cheta cu pricina ar trebui ofertata pentru guiness book)

  10. Scorchfield Says:

    Poate că scrisul meu aici pare intempestiv dar un spectacol la Delphi ţine doar de auz. Cei care au auzul fin, neafectat de tensiunea sangvină pot percepe un murmur ce se ridică la fiecare adiere fierbinte de vânt din semicercul de piatră aflat în fundul teatrului mic; odeon cum îl numesc grecii.

    Tiptil răzbat foşnete şi voci ce trec nerăbdătoare pe lângă tine; praful se freacă de marmură ca o piatră abrazivă. Cu ochii închişi; de sus, de la ultimele rânduri aştepţi să înceapă spectacolul. Apoi din umbra chiparosului, priveşti în jos meandre întregi de turişti care cu vocile lor amestecate într-un babel antic grecesc sunt aidoma celor de acum două mii de ani şi mai mult, ce o dată la patru ani -întreţesuţi cu cei olimpici, veneau aici, din toată Elada; la Jocurile Pythice.

    Acum turişti veniţi din toate colţurile lumii, urcă în pante strânse; spre stadion. Praful preface cele mai scumpe încălţări în sandale de pietrari. Iar sudoarea vizitatorilor neavertizaţi asupra efortului, îi transformă pe aceştia în pelerini. Capete aplecate şi voci care devin din ce în ce mai slabe, exultă doar la vederea templului lui Apollo, a odeonului; într-o bucurie parcă chinuită şi reţinută.

    Acesta este Delphi acum, la fel de cosmopolit ca în antichitate, la fel de central şi ombilical.

  11. mesmeeacuttita Says:

    am fost la Delphi, e grozav intr-adevar. dar la fel de grozav este si la Delos.
    ori in insula Kos (in Asklepion). ori la Micene!
    m-am simtit binecuvantata si cand am vazut un spectacol medeic la Epidavros (eram 10000 de spectatori)…

    si, lasand Grecia, cum as putea uita site-ul incredibil al vechiului oras Ostia! ce minunatie!
    desi locul meu preferat e Foro Romano.
    vad ca tot in exclamatii ma mentin 🙂

  12. Scorchfield Says:

    La Epidaur am prins Păsările de Aristofan, dar numai pe afiş, căci la orele de spectacol în aer liber copiii dorm demult, şi noi adulţii ne-am luat după ei. C’est al vie!

    Da, portul, acolo unde grânele Egipetului (lui Eminescu) se răsturnau în hambarele romane: Ostia, al fel ca şi Capua: şcoala gladiatorilor, de unde şi Spartacus, dar oare de ce Italia, în febra naţionalistă, precum Grecia în totală criză economică; Italia nu mă mai atrage, şi visez, asemeni lui împăratului Hadrian ce să mai fac pentru Grecia, să termin arcul sau templul, să-l cert pe Heroedes că n-a terminat teatrul, … lumea antică greacă atât de necunoscută mie!

  13. mesmeea cuttita Says:

    tocmai mi s-au mai dat sugestii pe facebook despre ruine mirifice – Palmyra si Balbeck!
    hmmm, o sa devin scotocitoare recidivista 🙂

  14. Suzana Says:

    Eu râvenam la Cappadocia da nu stiu daca se califica la ruine 🙂

  15. Suzana Says:

    râvneam

  16. siko Says:

    Petra mi s-a parut cea mai interesanta.Ideea ca pare ca o poarta spre alt univers.Ideea arhitecturii facuta in munte este geniala.Toate le-am pus la categoria „voi face candva” si sper sa fie cat mai curand.
    Interesante articolele de pe blogul tau.Mi se par foarte informative.Nu ti-am vazut nici o adresa de contact, dar te voi anunta aici.Te-am bagat la blogroll [mesmeeacuttita].Oricum te astept sa faci si tu o vizita 😀

  17. Scorchfield Says:

    Şi numai pentru profesionişti! 🙂

    http://www.sacred-destinations.com/greece/bassae-temple-of-apollo-epicurius

    Un loc prea puţin ştiut.

  18. Valeriu Gherghel Says:

    Sint minunate toate.

    Aleg Efes!

  19. mesmeea cuttita Says:

    efesiana cu siguranta voi ajunge candva, via samos, dupa cum precizam intr-un raspuns anterior!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: