Thorazine

Thorazine

(ceea ce nu am spus)

 

Tu stai în stomacul meu de măduvă și mă înveți cum să-mi mor moartea. Atingerea ta mă face liberă de orice margini. Nu e nevoie de nicio spânzurătoare între noi, fiindcă tu nu ești ruda mea de sânge. Aș vrea să fii o preafericită: a fi mort nu e totuna cu a fi cadavru.

În intensitatea sărutului există întotdeauna o rană. Peretele pielii tale s-a spart. Ceea ce am învățat de la tine: să nu-mi smulg trupul. În acest poem este vorba despre cei ce trăiesc și despre cei ce sunt morți. Muribunzii nu locuiesc între apele de aici.

Thorazine, îți întrezăresc fostul cadavru și-l cânt, pentru că m-ai învățat cum să-mi păstrez morții în stomacul de măduvă. Răsucește-ți epiderma spre mine, întoarce chipul tău mort. Din cearcăne se poate face mătase.

Moartea a fost sărăcăcioasă, dar eu o fac bogată acum. Te răvășesc cu libertatea celei vii, ca să nu mai ucizi nicio bucățică din tine. O muritoare face asta pentru altă muritoare. Sunt un tâmplar cald și am mâinile uleioase: știu că vinovăția e aceeași cu rugăciunea. Dantelă și fiară laolaltă.

Între pieile noastre psihice, cel care nu s-a născut încă nu știe nimic despre cel care este mort deja. Iertarea nu este decât pe jumătate iubire: jumătate din tine este animal. Singura mea spaimă este clivajul. Urma ta în mine cântă ca o văduvă dezmeticită.

Cerul a fost jupuit, negustorii au pleoapele cusute. Thorazine, ești potrivită pentru gloria abjectă sau, dimpotrivă, tocmai ai primit puterea ispășirii. Oare și eu voi muri dincolo de sărutul lui Dumnezeu? Tu ești străina, iar eu sunt gândirea ta nebună.