Mesmoza in the City

Prezidenta de onoare a Târgului clujevit de carte Gaudeamus (ego) deschide mâine numitul Târg, în chiar buricul cetății. A douăsprezecea ediție, număr sacru (12 apostoli, 12 zodii, 12 fete de împărat care dansează toată noaptea, până își rup pantofii). Ce voi vorbi la deschidere: despre cortul nostru de cruciați pentru cărți (de citit, mirosit, mângâiat ori mâncat cu ochii) – lipsește doar flamura în vânt a orașului de sub Feleac. Despre cum ar fi bine ca Românul să nu se fi născut poet (în niciun caz), dar să se fi născut cititor (aici, voi trage la sorți dacă e cazul să țin o teorie lungă sau scurtă!), măcar pentru faptul că există o astfel de breaslă încă neoficială (ar trebui să le/ne construim un Turn ca al Croitorilor și al Pompierilor). Apoi o să pun Târgul de carte sub semnul unor citate ale vrăjitorului Amos (Oz) care nu doar că scrie cărți frumoase și adânci, dar vorbește despre cărți de parcă ar fi materii psihice de împărtășanie supremă.

P. S.

Caracatița cititului (vezi în imagine) să ne prindă pe toți!

Anunțuri

14 răspunsuri to “Mesmoza in the City”

  1. FID DeScribor Says:

    Asadar, casta cititului? Intra cine vrea, ramane cine nu mai poate? 🙂 Si care va fi fiind heraldica acestei nebuloniene deschideri?

    • mesmeeacuttita Says:

      castă i-ar spune orficii 🙂
      tereștrii ii spun breaslă 🙂

      intră cine vrea și poate!
      heraldica ravnită ar putea fi o carte ca o matrioskă (în așa fel încât să nu ne săturăm niciodată de citit)

  2. ora25 Says:

    ce-mi place imaginea, cu octopodeţ cu tot. 🙂

    ps: am observat din statistici că cei mai mulţi cititori activi sunt în ţările cu vreme rea 😀

  3. mesmeeacuttita Says:

    fain!
    chiar ploua in clujeusis!
    dar e cu noroc, ca in casatorie cand ploua in ziua cu pricina 🙂

  4. sauribalic Says:

    am văzut că deschiderea va fi şi ea tot la 12!
    vor veni şi sauribalicii, fiindcă un astfel de cort cu cărţi nu poate fi decât un tort cu caramel:)

  5. crocolili Says:

    aha, deci pe-o baghetă de caracatiță ne vom da drumu în buricul tîrgului de carte 😀 ține pînă duminică, nu?

  6. voroncas Says:

    „m-am nascut poet, dar ma tratez.” (prin lectura)
    caci a nu scrie (= a rezista tentatiei de a scrie) e probabil la fel de greu cu a scrie.
    dar gaudeamus împănat cu bunatati va urez.

    p.s. si aici urmeaza un targ de carte – la mall! sloganul fiind „cartea ca accesoriu”. (ca tot vorbeati mai demult de vremile astea abuzive/excesive.)

    • mesmeeacuttita Says:

      împănat să fie târgul și să poftească toți mâncăcioșii!

      chestiunea este aceea că românul s-a născut versificator (asta, da)… 🙂

  7. evazionista Says:

    super cuvântare are să iasă şi…rămân cu ochii pe târg, de la distanţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: