contorsiunea

Oamenii au parte de contorsiuni: aproape oriunde mă uit în jur cam așa ceva vad. Contorsiuni, răsuceli, încolăceli. Dar undeva, totuși, descolăceala așteaptă să iasă la iveală și își dă ghes să nu mai stea pe ghimpi ori în răspăr.

Anunțuri

25 răspunsuri to “contorsiunea”

  1. ora25 Says:

    ih, noroc că iglumelcul nu e om! 😀

  2. crocolili Says:

    deci, mesmeea, nu se mai caută colac peste pupăza, se caută descolac peste pupăză. eu așa am înțeles! 🙂

  3. mesmeea cuttita Says:

    doamnelor și domnișoarelor șugubețe – ca să vă răspund încrucișat –
    iglumelcul nu e om, dar ar putea fi omuleț (iată că am diacritice pe blog!)

    nicio răsuceală de cochilie nu e suspectată – întotdeauna suspectat este sideful!

    descolac peste pupăză? mai degrabă ora a nimerit-o cu descolacul de salvamontista 🙂

    lilicroc, curbura stomacului e aproape întotdeauna vălurită, așa se zvonește…

  4. domnul echt Says:

    ce ne facem cu cei care au contorsiunea lui moebius, care au trecut prin alta dimensiune ca sa fie ceea ce sunt? ei mai pot fi descolaciti? contorsiunea isi are necesitatea ei in imposibilitatea funciara a geometriilor ecludiene in parcursul nostru atat cotidian cat si destinal. imi imaginez o contorsiune care, prin rasuciri succesive acumuleaza un crescand potential cinetic, iar in clipa eliberarii tasneste pur si simplu cu o viteza ametitoare. aceasta pare a fi contorsiunea sfintilor, a ascetilor, a samanilor. ar mai fi contorsiunea poetica pe care o vad ca o incolacire ofidiana, cu precizarea ca inclusiv timpul si spatiul sunt prinse in aceasta incolacire. mai este contorsiunea cotidiana, de fiecare clipa, a rasucirii in jurul obiectelor si faptelor, cu posibilitatea uriasa a innodarii din care numai ceilalti, fratii spirituali, iubitii, prietenii ne pot scoate. – sau sabia lui damocles a zeului?

    • mesmeeacuttita Says:

      cu siguranță contorsiunea celor caști și sfinți este una benefica.
      la fel, contorsiunea poetica – tot de preaplinătate este.
      dar eu vorbeam mai sus despre o contorsiune care ține de un soi de ghemuire, chircire – de parcă cel contorsionat așteaptă să fie lovit, rănit, agresat… drept care vedeam în descolăcire o soluție firească pentru ceea ce va fi și va veni cândva!

  5. valeriu Says:

    Cred ca exista si meseria de „contorsionist”…

  6. matei Says:

    poate că fiecare stă încolocit împrejurul trandafirului său, despre care Mesmeea vorbea în postarea trecută. descolăceala va fi fiind atunci când trandafirul acela din fiecare va fi făcut praf și pulbere, deșert al pustiului. unul în care să nu mai existe nimic de contorsionat, încolăcit, răsucit. chiar dacă deșertul pustiu se va strânge între brațele lui, până va ajunge să se închipuie oază, el tot praf și pulbere va rămâne în fond, și tot contorsionat, încolăcit, răsucit împrejurul lui își va spune pulberea și praful.

  7. mesmeeacuttita Says:

    dacă suntem contorsionați chiar împrejurul nostru (și nu doar înăuntrul nostru) înseamnă că nu mai avem nevoie de nimic, fiindcă suntem baricadați perfect.
    sau mă însel?!

    • echt Says:

      cred ca in sine contorsiunea ca strangere, incolacire, ghemuire apare in noi in momente de mare tensiune. este o compactare a tot ceea ce suntem, aproape ca un ouroboros. ne oprim in loc si noi si lumea. putem ramane asa daca ne e bine. sau putem risca sa nu mai putem sa ne descolacim atunci cand am dori asta. poate fi si initiere – mi-l inchipui contorsionat in pestera lui pe Grenouille. daca o vedeti ca reactie defensiva, atunci cu siguranta descolacirea apare cu necesitate.

      • mesmeeacuttita Says:

        dacă vorbim de ouroboros, atunci încolăcirea (sau încolăceala) este de x ori benefică, iar descolăcirea nu își are rostul.

        eu mă gândeam, însă, tocmai la ultima variantă, aceea în care descolăcirea este necesară, întrucât încolăcirea a cuprins nu doar trupul (înghesuit și chircit), ci și mintea, sufletul etc.

  8. matei Says:

    înseamnă că noi, cei care ne încolăcim, îi distrugem pe cei după care ne-am încolăcit (care suntem tot noi, firește). nu știu dacă macerarea celui-după-care-ne-am-încolăcit înseamnă pentru cel-făcut-praf-și-pulbere o baricadare perfectă. cred, mai degrabă, că pulberea și praful rămas în urma acestei macerări, care suntem noi de fapt, este un fel de întâlnire a celui-care-a-macerat cu imperfectul, cu genialitatea proprie. Poate însemna damnare, poate insemna inițiere, poate însemna inițiere și damnare, poate însemna damnare și inițiere, dar, cu siguranță, ambele situații înseamnă nevoie. până și nevoie de nimic!

  9. ora25 Says:

    dat fiind că foetuşii sunt cum nu se poate mai încolăciţi, iar morţii stau mai cu seamă drepţi, cred că există multe şanse să ne tot descolăcim cu trecerea timpului 🙂

  10. mesmeeacuttita Says:

    adevărul este că între foetuși și morți e (dintotdeauna) o legătură ombilicală, prin urmare ora a nimerit la țintă!

  11. toscana Says:

    eu zic ca descolaceala asta nu-i a bine.adica na,mie imi place sa nu ma incolaceasca nimeni in autobuz sau la coada la crema de galbenele,cum am patit ieri la framacie.pfii,35 de minute pentru o crema de galbenele,mai bine mergeam si le culegeam eu,direct de pe camp 😀

  12. mesmeeacuttita Says:

    despre chestiunea culesului de flori vom vorbi mai spre vara … 🙂
    (deocamdata ramanem la binomul incolaceala-descolaceala)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: