Micul deșert

pentru am. t.

A fost odată un deșert mic care dorea tare mult să se preschimbe într-un deșert mare sau măcar într-unul mijlociu. El nu știa că taina lui tocmai aceasta era: să fie un deșert mic și tulburător, să fie exact ceea ce este. Fără mari suprafețe pustii (și pustiitoare), fără întinderi neîndestulătoare, fără mormane de nisip. Fără caravane. Un deșert mititel. Nu știa ce să mai facă astfel încât să se preschimbe într-un deșert uriaș. Până când, unui astfel de deșert mare i s-a făcut milă de desăvârșirea neștiută a micului deșert și aplecându-se spre nisipul acestuia i-a șoptit tot ce era de șoptit. Apoi micul deșert s-a liniștit și nu a mai vrut să fie altceva decât deja era. Pentru că știa că era desăvârșit doar așa, ca deșert mititel.

În 2004, când am ajuns în Tunis, am adus de acolo mai mulți trandafiri ai deșertului. Pe majoritatea i-am făcut cadou, dar unul încă îl mai am acasă. Stă lipit de peretele-geam de la odaia mea. Uneori, sâmbăta, îl iau în mână și îi spun ce am de spus. Aproape întotdeauna înțelege.

De gustat și ascultat, de aceea, în această sâmbătă, Sting cu cel mai frumos cântec al său, chiar dacă doar pe jumătate pe potriva poveștii mele. Desert Rose (din multele variante de pe youtube, am ales-o pe cea în care Sting face un tur de forță).

Anunțuri

40 răspunsuri to “Micul deșert”

  1. Greiere Says:

    superb. si ce ai scris, si „Desert Rose”.

  2. mesmeea cuttita Says:

    🙂

  3. scorchfield Says:

    rhododaktylos

    🙂

  4. mesmeea cuttita Says:

    inseamna ca o sa o tinem tot in zambete sibilinice in sambata desertului
    🙂

  5. ora25 Says:

    şi vrăbiuţa?

  6. mesmeea cuttita Says:

    e prin apropiere!
    (n-am uitat-o, inca somnoleaza, nu si-a baut ceaiul de trezvie)
    🙂

  7. FID DeScribor Says:

    Trandafir din desert adica trandafir din desert sau roca aceea minunata?

  8. valeriu Says:

    Cum e trandafirul asta din Tunis? Ca am devenit curios? Prin ce se deosebeste de un trandafir obisnuit de la noi?

  9. coramica Says:

    Cand am citit titlul postarii m-am gandit deja la melodia lui Sting. As vrea si eu sa vad cum e un trandafir al desertului

  10. mesmeea cuttita Says:

    nu-mi ramane decat sa fotografiez trandafirul desertului pe care il mai am acasa, asa incat sa potolesc curiozitatea tuturor
    🙂

  11. crocolili Says:

    ce drăguț cum i-a șoptit ce era de șoptit și noi nu știm! și toate vorbele pline de înțelepciune depuse la loc de cinste pe oscioarele auditive din urechea deșertului cel mic

  12. mesmeea cuttita Says:

    chiar asa, lilicroc! 🙂
    (dar daca doar desertul cel mic trebuia sa auda spusele desertului urias nu inseamna ca nu au mai ramas cuvinte minunate pre lumea aceasta!)

  13. ora25 Says:

    eu abia aştept să văd deşertul mic în braţele deşertului mare! 😀

  14. mesmeea cuttita Says:

    as fi pus pariu ca ai astfel de pofte desertacioase 🙂

  15. ora25 Says:

    😀 păi când ţi se flutură aşam pe la nas, cum să faci abstracţie?

  16. mesmeea cuttita Says:

    o sa-ti tot flutur de-acum!
    sau ti-am fluturat si pana acum?!
    🙂

  17. FID DeScribor Says:

    Cred eu ca desertul asta ascunde ceva paduri subterane sau supra-reale, ca prea ies fluturi de peste tot… 🙂 Sau sunt fluturi de cristal sclipitor, care se topesc in aer precum zaharul ars, odata cu ochii halucinati si uscati ai ratacitorilor de profesie?

  18. toscana Says:

    eu trandafiri de desert nu am.in schimb ofer chirie gratis unei tepoase pe care o cheama margarita.odata,cactusa margarita era cat pe ce sa moara.cand am ajuns din cuba am gasit-o uscata si pleostita,nu primise târ de apa o luna intreaga caci persoana ce le avea in grija a recunoscut ca apa a dat doar celorlalte plante normale nu si tepoasei care e invatata cu ariditatea.m-am chinuit doua saptamani s-o învii 😀

  19. echt Says:

    laptele nisipurilor pe care il beau ermitii si cartografii ne-lamuritului. cat de mare sau mic trebuie sa fie un pustiu ca sa numeasca desert?

  20. olga stefan Says:

    foarte, foarte frumoase sunt şi interpretările lui sting de pe „songs from the labyrinth” (după john downland)

    deşi, preferata mea (dintre ale lui) rămâne „fragile” 🙂

  21. mesmeea cuttita Says:

    unul din cantece il stiu, pe celalalte le voi asculta duminica, adica peste o jumatate de ora 🙂

  22. scorchfield Says:

    Hamada Hombra (Hamada Roşie) şi-a căpătat numele după culoarea roşie, de un sumbru halucinant, a pietrelor -scria un călător român al deşertului, pentru mine culorile astea prea vii îmi dau dureri de cap! 🙂

  23. mesmeea cuttita Says:

    si culorile prea moarte pot da dureri de cap, asa incat sunt preferabile cele vii 🙂
    (cel putin duminica)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: