Zenobiu

Norocoși sunt cei (bărbații) care au Zenobii, dar și cele (femeile) care au un Zenobiu. Căci pe măsura Zenobiei, dacă nu cumva plăsmuitor genetic-himeric al ei, este Zenobiu, cel care are simțul tainei și al înminunării prin credința în altceva decât realitatea sau dincolo de realitate (deasupra ori dedesubtul ei). Iată-i în imagine pe Zenobia și Zenobiu (Naum) din punerea în scenă clujevită. Firește, numele Zenobiu nu există, dar am tot dreptul (himeric) să îl inventez ori să-l adaptez după Zenobia. Dar și dacă Zenobiu nu ar exista decât cu numele și tot ar fi de ajuns.

Anunțuri

51 răspunsuri to “Zenobiu”

  1. ora25 Says:

    ca să ai Zenobiu cred că-i musai să fii Zenobie, iar ca să ai Zenobie e musai să fii Zenobiu. altfel, dacă nu eşti şi doar ai, cred că se traduce printr-un fel de muz mut, de la care din când în când mai înţelegi (pe jumătate doar) câte-un semn cu ajutorul raţiunii.

  2. mesmeea cuttita Says:

    prin urmare iata androginia perfecta!
    zenobie la zenobiu si retur!
    si eu cred la fel 🙂

  3. FID DeScribor Says:

    `Ego Zenovius votum posui`, cum s-ar spune. ora25 a vorbit intocmai ca Naum care intorcea frazele pana se lasau pagubase. M-am gandit mereu ca oamenii acestia continua si fac sa fie vii arhetipurile. Nu ca le urmeaza, dar le duc mai departe.

  4. Scorchfield Says:

    „Torsiunea” lui Möbius poate face ca aceste apariţii neaşteptate să nu supere pe nimeni vorba ceea:

    „Ezoteristul se bucură aşa cum lumea se bucură!”

    🙂

  5. FID DeScribor Says:

    Chiar asa, Torsiunea lui M. O fi avut si el o Z?

  6. echt Says:

    iar zenobiu si zenobia se intalnesc in zen. torsiunea lui moebius are ca jumatate torsul amoebei.

  7. mesmeea cuttita Says:

    zenomoebius (dar sa nu cumva sa iasa vreo sarada zombie)!

    prefer sa o inrudesc, totusi, si pe zenobia si zenobiu cu faptura MAB!

  8. scorchfield Says:

    Ce nevoie ai tu de cuvintele astea cam scurte… spuse Zenobia

    Dacă mă duc mai departe dau de Mormântul Uriaşului. spuse Zenobiu

    ______________________________:)

    ambele citate aparţin lui Gellu Naum,
    primul din poezia Zenobia,
    al doilea din Comentarii la viaţa cotidiană a păsărilor.

  9. mesmeea cuttita Says:

    … atunci se prea poate sa imi fi ramas in inconstient numele zenobiu tocmai de undeva din vreo „naumiada” uitata sau de nisha (fiindca l-am citit in totalitate, cred, pe gellu naum) – chiar daca am fost convinsa ca eu l-am creat!
    🙂

  10. mesmeea cuttita Says:

    – si eu care pricepusem ca sunt acuzata de vreo jonglerie palimpsestica!

    incepusem sa ma suspectez ca probabil am citit undeva numele masculinizat (poate in vreun interviu sau in notitele lui naum) si l-am retinut in subconstient, de unde mai apoi, desenand o palarie de magician, l-am scos la suprafata!

    ca zenobiu e al meu sau nu (ca nume), nu mai conteaza, fiindca, oricum, fara gellu naum, nu l-as fi fabricat! 🙂

  11. scorchfield Says:

    „Să faci un elefant să zboare”.

    unul din proverbele sofistului Zenobius, Lucian din Samosata (Elogiu zborului) preia vorba şi o utilizează cam aşa:

    „Eu mă opresc din vorbit, ca să nu par altceva; cum ar fi să faci un elefant să zboare”.

    🙂

  12. mesmeea cuttita Says:

    si uite asa o sa zburam din citat in citat si din zenobiu in zenobiu!
    (cu sau fara zenobie)

  13. toscana Says:

    eu daca as avea un Zenobiu primul lucru ce l-as face ar fi sa incerc sa fumez pipa cu frunze uscate de gutui si sa mananc mancare de carpe.intotdeauna m-au atras astea doua lucruri si nu ca nu as fi avut posibilitatea dar fara un Zenobiu ar fi plictisitor… 🙂

  14. mesmeea cuttita Says:

    unul din lucrurile cele mai ispititoare de facut cu un zenobiu este sa mananci impreuna cu el ciocolata cu chilli si apoi sa canti la acordeon 🙂 ori sa te dai pe hinta!

    • toscana Says:

      eheee,drept e!dar si sa te tii de mana cu un zenobiu in timpu unui cutremur si sa auzi ca-ti spune ca nu e lucru mai frumos decat sa moara impreuna cu tine nu e lucru de lepadat 😀 mie nu mi-a zis nimeni asa ceva.niciodata. 😦

  15. mesmeea cuttita Says:

    de ce sa moara impreuna cu tine?
    mai bine sa traiasca tot ce-i de trait!
    🙂

  16. mesmeea cuttita Says:

    e jumi-juma 🙂
    (poate ca nu era un zenobiu)

  17. murdoc Says:

    mi se pare totusi greu sa fii zenobiu in ziua de azi. nu mai e ca pe vremuri.

  18. mesmeea cuttita Says:

    adevarat!
    dar de ce sa renuntam la utopie? – vorba ceea „regele a murit, traiasca regele!”
    (id est – zenobiu nu exista, prin urmare vivat zenobiu care ar putea exista)!

  19. murdoc Says:

    hm zenobiu ar fi mai mult gen ubu [ca sa pastram discutia in sfera monarhica].

  20. mesmeea cuttita Says:

    nu cred in „ubuitatea” lui zenobiu.
    dupa mine, in zenobiu ar fi vorba de un personaj arcimboldian mai degraba (conglomeratul fiind facut din bucati suprarealiste).

  21. evazionista Says:

    sic transit…şi ce mişto era când Filologia era laolaltă cu Teatrul pe str. Horea şi Mona Chirilă, Miriam Cuibus şi alte doamne speciale ale teatrului clujean treceau atât de aproape de noi …:)

  22. valeriu Says:

    Ma intreb de doua zile, Ruxandra, cu ce cuvint rimeaza Zenobiu… Oprobiu? Sodiu? (nu e bun sodiu) etc. etc.

  23. valeriu Says:

    Zglobiu! Dar accentuat aiurea:))

  24. valeriu Says:

    Viu?

  25. ora25 Says:

    cu claustrofobiu 😀

  26. scorchfield Says:

    Să-l văd Antoniu,
    pe Zenobiu şi nicidecum
    martir-creştin,

    Liber fie pe deplin,
    Zenobiu
    nu cuprins claustrofobiu !

    🙂

  27. FID DeScribor Says:

    La o adica, s-ar putea oricand naste vreun fel de „romant original” (sau „orage”-inal), inspirat de asa un nume. Caci exista asemenea personaje si lumea se sprijina pe umerii lor, desi ei nu exista pentru asta.
    Celor doi care pastrau dragostea pe lume nu le era deloc usor, si nu neaparat din pricina foamei si a lumii cainesti, ci pentru ca erau mereu amenintari, se prindeau de ei – si mai ales de el! – ca niste organisme marine care se prind permanent de corpul animalelor imense, linistite si senine, care se misca prin ocean ca si cum ar fi insasi miscarea apei.
    Numai ca, probabil, fiecare trebuie sa-si gaseasca numele pentru Zenobia lui sau Zenobia ei. Si sa nu-si piarda umorul (venit si el din acea umoare secreta numita voiosie, voiosia cu care inteleptii, stie mesmeea bine, ca a spus asta candva, isi intampina chiar si sfarsitul).
    Poate fi un nume visat, nevisat sau chiar amandoua deodata.

  28. FID DeScribor Says:

    Se-ntelege ca „Zenobia ei” e „Zenobiul ei”… 🙂 (cu toate ca exista si o Zenobia mai mare ca toti, care e si iubita si mama si dumnezeoaica si magiciana si ea le tine toate in brate si acolo se duc si barbati si femei si androgini si de acolo isi trag claritatile si clarificarile sau cine stie daca e asa sau cum e pentru fiecare…)

  29. mesmeea cuttita Says:

    amin!
    🙂
    describor e cel mai naumiam dintre noi, pro-naumienii!

  30. hidromelc Says:

  31. mesmeea cuttita Says:

    🙂
    mario a fost delfin si acum e melc (hidrofor)?!

  32. mesmeea cuttita Says:

    o sa ajungem sa transgresam speciile si regnurile (dar numai pe blogusland)
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: