biblioteci și îngeri

În ce se aseamănă bibliotecile și îngerii?

Într-un singur lucru se potrivesc: în faptul că unii au aripi (îngerii, firește), iar bibliotecile sunt făcute, în felul lor nevăzut, tot dintr-un soi de aripi, chiar dacă de hârtie. Apoi mai este ceva: și îngerii, și bibliotecile ne păzesc sufletele, ca să nu ne ia dracu’.

Când dispare un înger, când o bibliotecă?

Îngerul piere când omul nu mai crede în înger. Biblioteca piere când cărțile nu mai cred în oameni, fiindcă aceștia nu mai merită să se creadă în ei.

Îngerii citesc vreo carte?

Îngerii nu sunt analfabeți, prin urmare citesc. Nu Biblia sau vreo carte sfântă (cu acestea s-au născut în sânge, „patriotismul” lor angelic este astfel gândit), ci alte texte. Precum: Peter Pan sau Povestea fără sfârșit sau Peripețiile Alisei în Țara Minunilor sau Cronicile din Narnia. Cărți de acest fel, va să zică.

Ce cărți stranii s-au scris despre îngeri?

Cea mai stranie este Versetele satanice de Salman Rushdie. Apoi mai este o povestire minunată de Gabriel García Márquez – Un domn foarte bătrân cu niște aripi enorme. Și mai sunt. Undeva în șir e și Angelus.

Ce nu înțelege omul din existența de înger? Dar din cea a unei biblioteci?

Omul nu pricepe că îngerul are și el limite și nu poate îndura tot. Tot omul este cel care nu înțelege că o bibliotecă nu îl poate salva întru totul, dacă el nu știe să se salveze singur. Este adevărat, însă, că un lucru e sigur: omul îl trădează pe om (adesea), dar cărțile niciodată…

15 răspunsuri to “biblioteci și îngeri”

  1. Scorchfield Says:

    La sfârşitul poemului Moscova-Petuşki, Venedikt Erofeev, autor şi personaj, om şi călător, are o mare problemă cu îngerii:

    „Aşa şi îngerii cereşti rîdeau de mine. Ei rîdeau, iar Dumnezeu tăcea…”


    pentru cei curioşi.

    P.S. Prin acest comentariu doresc să alăturăm şi pe Erofeev la lista de mai sus 🙂

  2. mesmeea cuttita Says:

    oh, domnule scorchfield, stiu pe de rost romanul acesta, il ador (a se vedea si biblioteca mea stranie din 2010 de la curtea veche – este acolo un text predilect despre erofeev).
    ii datorez prietenului meu emilian galaicu-paun descoperirea teribilului venedikt!

  3. matei Says:

    „Îngerul piere când omul nu mai crede în înger. Biblioteca piere când cărțile nu mai cred în oameni, fiindcă aceștia nu mai merită să se creadă în ei.”…. și îndrăznesc să adaug: fiecare piere când fiecare nu mai crede în el însuși! cum, de altfel, toate cele în care ne încumetăm să credem, suprarealist câteodată, există… dacă nu pentru toți, cel puțin pentru noi, cei care credem.

  4. mesmeea cuttita Says:

    da, se poate spune si asa, in sensul matein (filosoficos) de mai sus.
    oricum, e o melancolie aici…

  5. ora25 Says:

    ce heruviţă ceacâră cu ochii antemenţionaţi pe aripioara picantă!

    oare cum se face? cărţile nu trădează niciodată deşi sunt scrise de omul care trădează (adesea). 😀

  6. toscana Says:

    oo,ingerusa aia e Serafina.o cunosc eu,de cate ori o privesc se uita mereu la mine cu un alt ochi.ca ingerii nu sunt analfabeti stiam iar de cand sunt in italia am aflat ca ingerii se si citesc.de exemplu,papa in fiecare duminica citeste ”angelus” in fata multimii 🙂

  7. sauribalic Says:

    poate mesmeea se pricepe la augure în zborul angelusic. ar fi de bun augur pentru toată lumea!

  8. mesmeea cuttita Says:

    angelusicorn sau angelusican (dar nu lusitan) – ma refer la zisul zbor 🙂

  9. sauribalic Says:

    angelusicorn e un înger-unicorn:)

  10. mesmeea cuttita Says:

    orice poate fi orice pre lumea aceasta!

  11. valeriu Says:

    Stiati ca fiecare inger e o specie, in conceptia lui Thoma de Aquino? Speciile au cite un singur individ (un inger particular). Nici un inger nu seamana cu altul:)

    E ca si cum ai zice ca Ruxandra Cesereanu si Valeriu Gherghel ar fi din specii diferite.

    Comic si interesant, nu?

  12. mesmeea cuttita Says:

    „Rabbi Akiba” are umor, ca de obicei!

    eu glasuiesc de multa vreme deja ca femeia si barbatul sunt specii diferite, nu doar genuri diferite! – 🙂

    nonsensurile isi au firescul lor, cred.

Lasă un răspuns către toscana Anulează răspunsul