îngeri și biblioteci (Eugen întreabă, eu răspund)

Cum arată un înger?

Nu am zărit niciodată vreunul, deși mi-aș fi dorit, ca tot omul, să mi se întâmple asta. În mod special cu îngerul meu păzitor aș fi poftit să mă întâlnesc (ca să ne putem sfătui și ca să văd și eu cum vorbește de fapt un înger). Dar de închipuit, mi l-am închipuit: întotdeauna brun (și nu blond), cu păr chiar foarte întunecat, aproape albăstrui, și lung până la șolduri (deși în Angelus cei trei îngeri de acolo sunt blonzi – dar în acest caz am încercat să respect imaginea dăruită de iconarul genial Rubliov)

Ai văzut vreodată un înger? Dar un drac?

Dacă nu am văzut de-adevăratelea, în schimb am visat, foarte rar, ce-i drept, un înger sau mai exact o jumătate de înger (care nu întotdeauna avea aripi sau substitute de aripi). Jumătățile de înger din visul meu au fost întotdeauna neclare. Diavoli (o suită) am visat într-un singur vis foarte complicat, faustic de-a binelea. Dar am și văzut draci, mai exact un drac. Cel mai intens drac l-am aflat într-o icoană de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o icoană pe lemn, pe care mi-a dăruit-o mama, care o avea și ea de la tatăl ei, preot ortodox. Ei, bine, în acea icoană (probabil anamorfotic gândită, căci nici mama, nici bunicul meu matern nu au știut de acel drac din icoană) am aflat un diavol întins pe burtă: dar dihania nu putea fi zărită decât dintr-un anumit unghi și printr-o privire exclusiv piezișă, altfel icoana era întru totul canonică (înfățișând Botezul Domnului). Pentru că m-am îndoit de realitatea (piezișă) a dracului din icoană, am solicitat, când am avut oaspeți acasă, și alte priviri furtive către dracul cu pricina. Cu o singură excepție, cei aproape 50 de musafiri cărora le-am arătat dracul, l-au și zărit. Despre personajele dracilor am scris în prima mea carte de proză (Călătorie prin oglinzi).

În ce bibliotecă stranie poate dormi un înger?

Poate ar trebui să îl consultăm pe domnul  Pleșu, ca să ne spună dânsul, hâtru și iscusit. Eu cred, totuși, că un înger n-ar putea (a)dormi cu adevărat decât într-o carte goală ca un așternut, la care chiar el ar scrie din când în când (fiindcă nu mi-i închipui pe îngeri scriind fără oprire, ci doar în răstimpuri – sunt convinsă, de pildă, că ar avea nevoie de ceasuri întregi ca să își spele lungul și întunecatul lor păr!). Totuși, una din cărțile unei biblioteci stranii în care ar putea adormi un înger este cu siguranță Spuma zilelor de Boris Vian.

(p. s. – nu am găsit imagine cu îngeri bruni, cu părul lung, așa încât m-am adaptat cum am putut imaginilor oferite de babelul internet)